Stiri

Printul 3D se anunţă ca factor serios pe piaţa energiei

• Bookmarks: 26531


Ultima estimare de piaţă a companiei GlobalData, specializată în informaţii şi analiză, spune că această tehnologie emergentă devine din ce în ce mai importantă în acest domeniu. Aceştia o denumesc Additive Manufacturing, însă la bază este vorba despre aceleaşi procedee de print 3D, unele care vor face diferenţa de acum încolo în acest segment atât de important în industrie şi în viaţa de zi cu zi a consumatorilor.

Acest aşa-numit Additive Manufacturing (AM, pe scurt), a început să aibă o contribuţie din ce în ce mai mare la crearea de prototipuri unicat, pe de o parte, dar şi la simplificarea unor proceduri, pe de alta, spune un raport al companiei de studii de piaţă, totodată începând să aibă un cuvânt de spus şi la producţiile de serie. Componentele cu geometrii complexe fabricate cu mai puţin consum de energie, mai puţine deşeuri şi mai puţin consum de energie sunt alte argumente în favoarea ideii că această tehnologie are un viitor în domeniul energiei, mai susţin specialiştii GlobalData.

Foto: GlobalData

Similar Posts:

26 recommended
comments icon0 comments
0 notes
531 views
bookmark icon

Write a comment...