Târgul de ambalaje All Pack din Capitală s-a încheiat. Expozanţii au strâns şi au plecat. Dacă nu aţi reuşit să ajungeţi nu puteţi şti cum a fost. Vă spunem noi acest lucru pentru că l-am vizitat şi am întrebat participanţii ce părere au despre ediţia din acest an. În plus, am aflat şi detalii despre evoluţia acestei pieţe.
Cea de a XI-a ediţie a târgului All Pack, care s-a desfăşurat la pavilionul expoziţional Romexpo din Bucureşti în perioada 20-23 mai 2009, a strâns 100 de participanţi în două pavilioane. Dintre aceştia 71 au fost din România, şapte din Turcia, şase din Bulgaria, cinci din Taiwan, trei din Ungaria, doi din Italia şi câte unul din Elveţia, Germania, Grecia, Polonia, Republica Cehă şi Spania. Tematica detaliată a acestui eveniment dedicat ambalajelor a cuprins: materiale, maşini şi dispozitive pentru producerea ambalajelor, produse, maşini şi dispozitive pentru ambalat, maşini şi dispozitive pentru manipulare şi depozitare, maşini pentru operaţiuni adiacente ambalării.
Însă, toate aceste detalii tehnice şi altele care ar putea fi prezentate nu spun mare lucru dacă nu participi sau nu vizitezi târgul. Pentru că suntem convinşi că mulţi dintre cei care sunteţi implicaţi în piaţa ambalajelor nu aţi reuşit să ajungeţi la această ultimă ediţie a All Pack, am fost noi acolo şi am stat de vorbă cu câţiva dintre expozanţi. În continuare vă prezentăm părerile lor despre eveniment şi modul cum l-au perceput. Le-am pus trei întrebări simple şi la obiect: cum vi se pare această ediţie a târgului All Pack, a meritat investiţia în participarea ca expozant şi cum a mers piaţa de ambalaje în primele patru-cinci luni din 2009 şi cum estimaţi că va evolua ea până la sfârşitul anului.
Florin Ştefan, area sales manager Morenos, Bucureşti
(Morenos are sediul central în Grecia şi are puncte de lucru în Belgia, Macedonia, Bulgaria şi România, fiind specializată în echipamente de ambalare (maşini de ambalat, sisteme de dozare, de inspecţie după ambalare) din Germania, Japonia, Italia.) Până acum târgul All Pack se desfăşura în noiembrie. Acum au făcut un lucru bun că l-au unit cu Indagra, unde participă clienţii noştri. Din păcate All Pack a fost mult mai mic decât anul trecut, cu mult mai puţini expozanţi. Deşi mulţi dintre ei s-au retras, noi credem că investiţia în participarea la acest târg este bună.
În domeniul nostru, sunt multe proiecte începute anul trecut care au fost puse în aşteptare. Proiecte şi interes există, numai că cei din industria de food ezită să facă o investiţie aşteptând ca piaţa să o ia într-o anumită direcţie. În principiu, piaţa de food nu are de suferit nicăieri în lume pentru că oamenii mănâncă în continuare. Doar produsele de lux ar putea scădea în vânzări. Nu cred că un om care este în criză mănâncă mai puţin decât unul care nu este în criză. Mai devreme sau mai târziu în acest an piaţa se va debloca, numai că va fi o întârziere. Pentru noi vânzările au crescut pentru că oamenii nu mai merg la restaurante, ci preferă să gătească acasă şi să cumpere mai multe alimente.
Vlad Marinescu, country manager Civest România, Bucureşti
(Civest România activează în piaţa furnizorilor de utilaje pentru industria de ambalaje din carton şi hârtie.) Anul acesta, All Pack a fost un târg destul de restrâns ca expozanţi şi ca vizitatori. Motivul îl ştim cu toţii – situaţia economică. Surprinzător, vizitatorii au fost mai puţini, dar mult mai eficienţi. Observ o repercusiune pozitivă a situaţiei economice actuale, adică cererile şi discuţiile cu vizitatorii au fost mult mai concludente, mai obiective şi mai realiste.
Da, a meritat investiţia.
În industria în care activăm, cumpărătorii autohtoni încă trec printr-o transformare. Vor trece de la căutarea de soluţii de compromis către unele mai concludente şi reale. Astfel, se caută tot mai mult maşinile noi de bună calitate. În primele luni ale acestui an piaţa a mers mai slab ca anul trecut, însă semnele sunt pozitive. Revigorarea pieţei de ambalaje este evidentă în acest moment. De aceea ne menţinem optimismul că până la sfârşitul anului ea va fi şi mai evidentă.
Istvan David, director general Disz Tipo, Săcele, Braşov
(Disz Tipo este furnizor de ambalaje şi tipărituri din materiale 100% reciclabile.)
Diana David, director comercial Sufitech, Săcele, Braşov
(Sufitech este producător de elemente din carton stratificat 100% reciclabil.)
Târgul din acest an a fost foarte slab din punct de vedere al participanţilor şi al vizitatorilor. Probabil că a venit foarte repede după cel din toamnă plus criza. Suntem prezenţi pentru al IX-lea an la acest târg şi nu merită investiţia. Poate ar trebui făcut odată la doi ani sau poate ar trebui unit cu Print Show.
Practic nu am simţit criza pentru că am avut clienţi mari care şi-au continuat activitatea. Nu ştim ce v-a urma, dar credem că până la sfârşitul anului piaţa îşi va reveni. Mai ales că avem mulţi colaboratori în străinătate care sunt conduşi de acelaşi optimism. Se va merge constant până la sfârşitul anului, după care anul viitor piaţa va începe să crească.
Nuţu Irimia, director comercial, Duton Plast Muscel S.A., Câmpulung Muscel, Argeş
(Duton Plast Muscel este producător de ambalaje termoformate din polistiren biorientat, ambalaje din polistiren expandat şi din polipropilenă, toate pentru industria alimentară.)
Târgul All Pack din acest an a fost un târg subţire de vară şi din punct de vedere al prezenţei vizitatorilor şi al expozanţilor. Greşeală mare de strategie din partea Romexpo pentru că a pus acest târg în primăvară la o distanţă relativ scurtă faţă de cel din toamna anului trecut.
Îmi pun serios problema dacă voi mai participa. Întotdeauna am crezut că efectele pe care le obţii neparticipând la târg sunt mai mari decât beneficiile participării. Din această cauză am şi venit, dar surpriza negativă este prea mare.
Nu pot face o apreciere în acest moment. Este prea devreme pentru aşa ceva. Sfârşitul anului este cel mai bun moment pentru analiza activităţii.
Cojocaru N. Dan, prj. manager Blaj S.A., Bucureşti
(Blaj S.A. oferă suport tehnic şi consultanţă pentru implementarea de sisteme industriale germane de inscripţionare şi asigurare a trasabilităţii în tehnologie inkjet şi laser.)
Târgul din acest an mi se pare mai bine organizat pentru că în anii trecuţi au fost lacune de administrare. La capitolul care ne interesează pe noi, All Pack este excelent pentru că ne prezentăm în faţa clienţilor noştri. Simpla prezenţă aici le dă acestora un sentiment de încredere.
Noi nu privim acest lucru ca o investiţie, ci ca o continuare a contactelor cu clienţii. Continuitatea prezenţei noastre aici le dă încrederea că sunt pe mâini bune şi colaborează cu cine trebuie.
Anul trecut a fost un boom economic şi poate că era nevoie de un respiro, pentru că lucrurile nu puteau continua în acelaşi ritm. În domeniul în care activăm, să zicem că suntem oarecum defazaţi ca rezultate cu o lună-o lună şi jumătate faţă de cele de anul trecut. Totuşi, avem şanse mari de a recupera acest defazaj şi de a ajunge la acelaşi nivel ca în 2008.