„Împreună 2012” este manifestul lansat pe Facebook de un grup de antreprenori în urma protestelor sociale recente. Mișcarea este promovată în principal de oameni din media, Bogdan Naumovici și Aneta Bogdan fiind figurile centrale ce popularizează intens manifestul în spațiul public.
Inițiatorii manifestului “Împreună 2012” susțin că primele discuții despre mișcare s-au născut în urmă cu 3-4 luni, nu o dată cu apariția protestelor, moment în care proiectul a fost demarat public. Potrivit acestora, domeniul pentru site-ul mișcării a fost cumpărat la sfârșitul lui decembrie 2011. Principalul obiectiv al manifestului Împreună 2012 este ”înlocuirea clasei politice actuale” și transformarea României într-o țară „în care vrei să te întorci”.
Nu este încă foarte clar dacă mișcarea, deocamdată cu statut civic, va lua și o formă politică. Bogdan Naumovici a declarat totuși de curând că își propune să câștige alegerile parlamentare ce vor avea loc anul acesta. “Această mișcare va trebui să se transforme într-un partid care să-și propună să preia puterea politică, cu scopul mare, îndelungat, nu de a ne îmbogăți noi, ci de a reuși să ne scape de depresia asta națională. Și mai cred că trebuie să ne propunem să câștigăm alegerile pentru că altfel, cu 5% din voturi, cu intrare în Parlament dar fără o voce, fără o putere reală de decizie, nu facem decât să îi cauționăm pe cei împotriva cărora tocmai luptăm”. Cei șapte inițiatori ai mișcării-Bogdan Naumovici, Aneta Bogdan, fondatoarea Brandient, Mihai Cușută, doctor în economie, Viorel Pascale, antreprenor, Dan Costinescu, specialist în matematici financiare Wall Street, Dragoș Radu, profesor de economie politică la King’s College, Londra, și Ioana Marinescu, arhitect la Londra- spun că au lansat „Împreuna 2012” “ca un răspuns la nemulțumirea generală față de la modul se trăiește în România”
„Împreună 2012” a strâns, până în prezent, cca 2.800 de adepți pe Facebook. Acestui prim pas îi va urma realizarea unui site dedicat. În zilele următoare urmează să fie demarate câteva întâlniri cu susținătorii de pe Facebook, pentru a se decela membrii activi de cei de conjunctură și pentru a se coagula, într-o platformă coerentă, ideile dezbătute deocamdată doar pe site-ul de socializare
One thought on “Antreprenorii răspund frământărilor actuale prin glasul oamenilor de media”