Pe 25 și 26 noiembrie 2011, Bacăul este gazda celei de-a doua întâlniri anuale a Asociației Tipografilor „Transilvania” ATT. Găzduită de tipografia Hecomin Impex din Bacău, ultima reuniune din acest an a membrilor ATT va prilejui în prima zi o serie de prezentări comerciale susținute de reprezentanții unor companii din interiorul asociației și de către firme neafiliate, ultima zi a întâlnirii, cea a Adunării Generale, fiind rezervată primirii de noi membri și dezbaterii unor probleme aflate pe ordinea de zi.
Dintre companiile care vor susține prezentări vineri la întâlnirea ATT de la Bacău se numără Liftcon Graphics, Antalis, Augusta Papier, Baumer HHS (Germania), Carpatgraf, Siko România și bordul de conducere al ATT, pe teme de activități de interes general pentru industria de profil. În aceeași zi, Philip Moris Trading România va organiza o dezbatere deschisă pe tema relației client – tipografie – furnizorul tipografiei.
Rezervată exclusiv membrilor ATT, întâlnirea de sâmbată va include votarea de către Adunarea Generală a primirii în organizație a companiilor care și-au manifestat dorința să adere la ATT: Liftcon Graphics (București), Naroti Machinery (Brașov) și Fabrica de Timbre (București).
(Sursă: ATT)
Similar Posts:
- Ardealul, Ardealul ne cheamă!…
- ATT și-a desfășurat prima întâlnire din 2012 la Poiana Brașov
- 10 membri proaspăt intrați și un nou Consiliu Director, este bilanțul primei întâlniri din acest an a ATT
- Bucureștiul a găzduit cea de-a XXII-a întâlnire a membrilor ATT
- Entuziasm și altruism la Întâlnirea Club APIIP