Comunicat de presă
Vă invităm la conferinţa de presă a proiectului
“Calificarea ta – un viitor mai sigur!” de la
Expoziţia ALL PACK, Romexpo, 29 octombrie 2014, ora 14.00
ASOCIAŢIA TIPOGRAFILOR „TRANSILVANIA” (A.T.T.) în calitate de beneficiar împreună cu partenerii săi de proiect Abeona S.R.L., Formare Managerială în Turism – FMT S.R.L., Pro Expert S.R.L., Grup Transilvae S.R.L. au plăcerea de a vă invita în data de 29 Octombrie 2014, ora 14:00 la conferinţa de presă A.T.T, care va avea loc în prima zi a expoziţiei ALL PACK.
În cadrul conferinţei, va fi prezentat proiectul cu titlul “Calificarea ta – un viitor mai sigur” ID 137770, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2.3 – Acces şi participare la formare profesională continuă.
Membrii echipei de proiect vor oferi informaţii suplimentare tuturor celor interesaţi de participarea la programele de calificare/ recalificare oferite; de asemenea, vor fi puse la dispoziţia celor prezenţi materiale informative, create în cadrul proiectului.
Vreţi un viitor mai sigur? Nu amânaţi înscrierea la cursuri, participarea la programele de calificare/recalificare oferite prin intermediul proiectului „Calificarea ta – un viitor mai sigur!” reprezintă o oportunitate ce nu trebuie ratată.
Conferinţa va avea loc la Romexpo București, Bd-ul Mărăști nr. 65-67, Pavilionul Central. Vă aşteptăm de asemenea pe toată durata expoziţiei la standul proiectului Calificarea ta – un viitor mai sigur! – Etaj 3
Pentru informaţii suplimentare şi confirmări, vă rugăm să ne contactaţi:
Mirela Marica, manager proeict
ASOCIAŢIA TIPOGRAFILOR „TRANSILVANIA”
Tel.: 0771 659027 | birou@asociatia-tipografilor.ro
Similar Posts:
- Vă invităm la Conferinţa de lansare a proiectului “Calificarea ta – un viitor mai sigur”
- Încep cursurile gratuite din cadrul proiectului “Calificarea ta – un viitor mai sigur!”
- Două evenimente majore organizate de ATT într-o singură zi
- Întrunirea membrilor ATT
- Întâlnirea A.T.T. a confirmat susținerea membrilor pentru președinte