1035Imprimarea hârtiei este un proces tehnic complex care cu greu mai poate fi realizat „după ureche”. Tipografiile s-au înmulţit, achiziţionând utilaje tot mai performante, iar clienţii, la rândul lor, au devenit tot mai exigenţi, învăţând din ce în ce mai bine cum ar trebui să arate corect lucrarea lor finită.
Local, putem sesiza o tendinţă de creştere a conştientizării importanţei parametrilor substratului tipăribil şi de efectul lor asupra calităţii lucrării. Fraza uzuală „vreau X coli de dublu-cretat de Y grame…” este tot mai des completată cu „să fie una mai rigidă” sau „aveţi o hârtie volumică?”. Diferenţele dintre diversele tipuri de hârtie – exprimate în fişele tehnice – sunt o înşiruire de cifre pe care nu toţi le înţeleg şi le folosesc. Aceşti parametri ne permit să alegem suportul optim optând, de exemplu, pentru o copertă, între un dublu cretat mai gros şi un carton grafic multistrat; pentru o cutie de ambalaj între un carton duplex GD3 mai ieftin ori un GD2 mai scump – dar care este mai rigid la un gramaj mai mic.
Cuantificarea parametrilor hârtiei se face prin teste standardizate efectuate conform procedurilor stabilite de T.A.P.P.I. (The Technical Association of the Pulp and Paper Industry), I.G.T. (Instituut voor Grafische Techniek), D.I.N. (Deutsches Institut für Normung) şi I.S.O. (International Organization for Standardization).
Principalii parametri ai hârtiei şi testele aferente
Proprietăţile fizice
Notă: Testele sunt realizate în condiţii strict controlate, la temperatura de 23°C + 1°C şi umiditate relativă de 50 + 2% (parametrii de test impuşi de standardul T.A.P.P.I.) – factori determinanţi pentru relevanţa rezultatelor.
Grosimea
Se măsoară ca distanţa perpendiculară între cele două feţe ale unei coli de hârtie, fiind exprimată în mm sau μm. Măsurarea se face cu un micrometru căruia i se aplică o presiune de 1 kg/cmp. Uniformitatea grosimii este un element important din punct de vedere al tipăririi. Standardul folosit este T.A.P.P.I. T 411.
Gramajul
Reprezintă greutatea pe unitatea de suprafaţă. Se exprimă în grame pe metru pătrat (g/mp). Procedura standard de testare este stabilită în standardele I.S.O. 536 şi T.A.P.P.I. T 410.
Volumul – Bulk
Un parametru important pentru tipografii şi edituri, indicând grosimea unei hârtii/carton în raport cu greutatea acesteia. Este reciprocă densităţii – greutatea pe unitatea de volum. Se calculează ca: volumul (cmc/g) = grosimea (mm) x gramajul (g/mp) x 1.000. Pe măsură ce volumul unei hârtii scade – implicit creşte densitatea, substratul devenind tot mai subţire, mai neted, mai lucios şi mai puţin opac. Se măsoară conform procedurilor T.A.P.P.I. T 500, D.I.N. 53105, I.S.O. 534, I.S.O. 20534.
Curbarea – Curling
Reprezintă deformarea sistematică a planeităţii colilor. Apare datorită tensiunilor generate în interiorul colii de stresul mecanic la care hârtia este supusă pe parcursul procesului de producţie şi al aplicaţiilor ulterioare, dar şi al depozitării defectuoase. Curbarea hârtiei este un parametru critic pentru tipărirea pe maşini offset de mare viteză, pentru imprimarea xerografică şi pentru echipamentele de finisare de precizie. Există trei tipuri principale de curbare a hârtiei:
– curbarea mecanică apare atunci când una dintre feţele hârtiei este supusă întinderii dincolo de limitele elasticităţii sale. De exemplu, la hârtia în bobină acest fenomen apare în apropierea centrului rolei;
– curbarea structurală se datorează diferenţelelor de concentrare şi orientare ale fibrelor de celuloză şi ale celorlalţi compuşi în grosimea colii, ale netezimii şi ale planeităţii celor două feţe ale colii – diferenţe apărute pe parcursul procesului de fabricaţie a hârtiei;
– curbarea datorată umidităţii poate apărea în procesul tipăririi offset, dacă o faţă a colii de tipar absoarbe mai multă umiditate (din soluţia de umezire) decât cealaltă. Fibrele care conţin o cantitate mai mare de umiditate se umflă, îndoind colile cu faţa mai uscată spre interior. Se măsoară conform T.A.P.P.I. T 466 şi T.A.P.P.I. T 520.
Stabilitatea dimensională
Natura anizotropă a fibrei de celuloză face ca aceasta să sufere modificări longitudinale şi transversale diferite la schimbările de umiditate şi temperatură, mărindu-şi diametrul cu 15-20% la trecerea din starea uscată la cea de saturare. Majoritatea fibrelor fiind aliniate paralel cu direcţia formării, absorbţia sau pierderea umidităţii produce modificări în special în dimensiunea transversală, contra-fibră (C.D.). Nu se poate preciza cu acurateţe care este gradul de dilatare – fiind inegal pentru diversele tipuri de fibre celulozice, şi datorită apariţiei în mod neuniform, în timpul formării hârtiei, a unor fibre dispuse perpendicular faţă de orientarea generală. Toate tipurile de hârtie suferă, mai mult sau mai puţin, modificări dimensionale la fluctuaţiile de umiditate şi temperatură. Modificările dimensionale cauzează nepotriviri de registru ale tiparului şi pot conduce la apariţia falţului. O hârtie sau un carton cu stabilitate dimensională bună trebuie să-şi modifice cât mai puţin forma la variaţiile de mediu (umiditate şi temperatură). Se testează conform procedurilor stabilite de standardul I.S.O. 8226.
Umiditatea
Exprimă conţinutul de apă al hârtiei sau al cartonului exprimat ca procent (%) din greutatea acestora. Umiditatea hârtiei variază între 2 şi 12%, în funcţie de tipul de compoziţie şi de procesul de fabricaţie. Procedurile standard de testare sunt stabilite de normele T.A.P.P.I. T 412, respectiv I.S.O. 287.
Netezimea
Depinde de gradul de finisare, exprimând planeitatea suprafeţei hârtiei. Acest aspect este unul dintre cele mai importante pentru procesul imprimării analoge sau digitale – suprafaţa influenţând substanţial depunerea cernelii/tonerului. Metodele de testare, chiar dacă folosesc instrumente construite diferit, au la bază acelaşi principiu: măsurarea în condiţii specifice (presiune, suprafaţă, timp etc.) a volumului de aer care poate trece între suprafaţa mostrei de hârtie testate şi faţetele dispozitivului de ghidare a fluxului de aer aplicat deasupra. Valorile obţinute diferă în funcţie de finisajul hârtiei – lucios, satinat sau mat.
Metoda Bekk de testare a netezimii (prin metoda Emveco Stylus Bekk). Arată netezimea hârtiei când i se aplică o presiune moderată (100kPa). Unitatea de măsură este sec/10 ml. Standardele de măsurare sunt T.A.P.P.I. T 479 şi I.S.O. 5627.
Metoda Sheffild (Sheffild Print Surf) de testare a rugozităţii. Se măsoară în unităţi Sheffild (7-9 ml/min.) şi este descrisă în standardele de testare T.A.P.P.I. T 538 şi I.S.O. 5636.
Metoda Bendtsen de testare a rugozităţii. Unitatea de măsură este ml/min., conform procedurilor standardelor T.A.P.P.I. T 535 şi I.S.O. 8791.
Metoda P.P.S. (Parker Print Surf) de testare a rugozităţii. Unitatea de măsură este μm şi este descrisă în procedurile standardelor T.A.P.P.I. T 555 şi I.S.O. 8791.
Formarea
Este un indicator al uniformităţii distribuiţiei fibrelor şi a celorlalte componente ale hârtiei. O hârtie cu formare slabă are zone mai subţiri, respectiv îngroşate, care se pătează la tipărire. Formarea defectoasă afectează opacitatea, grosimea, rigiditatea şi depunerea stratului de cretare, ducând la o tipărire defectuoasă. Nu există o metodă standardizată de evaluare a formării, fiind subiectul unei aprecieri subiective. O puteţi aprecia singuri privind una sau mai multe coli de hârtie în lumină şi observând în transparenţa acestora zone ca nişte mici „norişori”. Cu cât aceştia sunt mai clar evidenţiaţi, cu atât formarea este mai neuniformă.
Proprietăţile optice
Gradul de alb se determină în condiţiile de luminozitate stabilite de C.I.E. (Commission Internationale de lÉclairage). Coordonatele cromatice obţinute în urma testării hârtiei arată unde se plasează aceasta în spectrul culorilor, faţă de albul absolut. C.I.E. L*a*b* este un spaţiu-culoare bazat pe culori opozite unde L* este luminozitatea cu valoarea 100 pentru un alb absolut şi 0 pentru negru, a* este spectrul de la roşu la verde, iar b* este spectrul de la galben la albastru. Testul constă în iluminarea suprafeţei hârtiei în condiţii standardizate, măsurându-se spectrul reflectat. Pe scurt, gradul de alb se exprimă ca procentul în care este reflectat spectrul vizibil. Este standardizat prin I.S.O. 11475, cuantificând reflectarea luminii de zi – C.I.E. D65.
Strălucirea
Reprezintă gradul (%) în care hârtia reflectă doar lumina albastră cu lungimea de undă de 457 nm – C.I.E. R457. Strălucirea este determinată prin metoda T.A.P.P.I. T 452 şi este standardizată prin I.S.O. 2470.
Opacitatea
Măsoară rezistenţa la trecerea luminii, ca raport între gradul de reflectare a unei coli pusă pe o suprafaţă neagră şi al aceleiaşi coli pusă pe un fond alb – un teanc din aceeaşi hârtie. Este exprimată în procente (%), fiind măsurată conform standardului I.S.O. 2471. Instrumentul cu care se determină gradul de alb, de strălucire şi de opacitate este spectroreflectrometrul Elerpho.
Luciul
Este un parametru care depinde de gradul de finisare al suprafeţei, măsurat de regulă ca grad de reflectare a luminii orientate la 75° în direcţia diametral opusă (%). Procedura este descrisă în T.A.P.P.I. T 480. Pentru hârtia şi alte medii cu finisaj superlucios se testează reflectarea luminii sub un unghi de 20° – T.A.P.P.I. T 653. Măsurarea este realizată prin metoda Lehmann – I.S.O. 8254 sau Hunter – I.S.O. 8245. Luciul şi netezimea nu sunt direct corelate.
În numărul următor: teste pentru măsurarea proprietăţilor mecanice şi a altor caracteristici ale hârtiei şi ale cartonului.
Similar Posts:
0 comments
Share
Print