Datoria de a fi tipograf

Cele mai multe răspunsuri, atunci când îi întrebăm pe tipografi de ce fac ce fac, se înscriu în calapodul clasic: e vorba de pasiune, de dorința de autodepășire, de dragostea de meserie, banii nu sunt pe primul plan, în fine, ați citit astfel de discursuri de atâtea ori. De la Cezar Alexandru Răsuceanu am primit un răspuns mult mai sincer: duce mai departe o misiune lăsată pe umerii săi de regretatul său tată, Miron Răsuceanu, unul dintre pionierii tehnologiilor moderne în tiparul românesc în ultimii 20 de ani.

Familia Răsuceanu este în continuare proprietara primei tipografii offset prezente în țara noastră după apariția în România a capitalismului nostru original. Iar acest lucru este numai meritul lui Cezar Răsuceanu, care, la dorința expresă a tatălui și împins de la spate și de familie („vina” cea mai mare aparține soției, ne spune), a preluat incomoda moștenire. Incomodă pentru că la mijloc n-a fost dragoste, ci simțul datoriei. Iar acest simț al datoriei s-a manifestat dincolo de dorința de a conserva un business și o amintire. Simțul datoriei s-a manifestat prin dorința de a se putea, atunci când se spune Artprint, să se spună în continuare „Pur și simplu primii”.

Pragmatic, noul proprietar și-a făcut calculele și și-a dat seama că pentru a-și păstra moștenirea în joc ca prezență importantă pe piața tipografică românească avea nevoie de o sumă cu o coadă de cinci zerouri. În euro. Și a investit-o fără ezitare, cum n-a ezitat să ia toate măsurile de optimizare a afacerii, astfel că am avut și noi ocazia de a sta de vorbă cu el în postura de tipograf român important. Cu un dar al vorbirii moștenit de la tată, Cezar Răsuceanu a răspuns la întrebările Print Magazin fără a ezita să pună degetul pe problemele cu care se confruntă astăzi această industrie cu care a avut de-a face încă din 1990.

 

Ciocanul și nicovala: furnizorul și clientul

„Aceasta este o industrie în care banii se mișcă foarte lent”, ne spune interlocutorul nostru. „Toți furnizorii știu acest lucru, așa că viteza este egală. Dacă nu ne asigurăm de înțelegerea furnizorului, nu are rost să intrăm în achiziții de consumabile dacă oamenii nu știu la ce termen se așteaptă să le facem plata. Deci, nu sunt probleme din acest punct de vedere. Noi suntem pe nișa de reviste, iar editorii de reviste au marje foarte mari. Pentru ei costul cu tiparul nu cred că reprezintă mai mult de 20% din costurile totale. Ceea ce știu de la alții, pentru că eu am renunțat la a lucra cu agențiile de publicitate, este că ele nu au dificultăți cu încasările, ci este o situație simulată. Cei din agențiile de publicitate folosesc acest lucru ca un alibi, dar ei folosesc banii incorect, profitând de lipsa comenzilor de pe piață. Este o lipsă totală de deontologie profesională. Chestia cu agențiile de publicitate este o escrocherie pentru că ei nu au ce căuta în acest

sistem. De aceea am renunțat categoric să lucrăm cu ei. Noi am învățat din mers pentru că nu am fost dintotdeauna tipografie de reviste. Dar acum lucrăm bine pentru reviste cu tiraj mediu (maximum 10-12.000 de exemplare), unde suntem competitivi în comparație cu rotativa. Vânzările le facem direct prin echipa noastră de vânzări, care nu este foarte mare, dar este competitivă.”

 

Articol de: Cristian Faur

Articolul complet îl puteți citi în ediția tipărită.

Similar Posts:

• RH Printing este un fan al automatizării, dar cu nuanţe
• Bulgaria și România caută POS-uri și semne luminoase
• S-au deschis porţile competiţiei Effie 2011
• Artprint investește în tehnologia Muller Martini
• Faptul ca am avut de-a face cu bugete mai mici nu a însemnat mai puțină muncă în departamentul de design.