Default

Epson TM-C3400 – o nouă imprimantă color pentru etichete

• Bookmarks: 24559


Epson a lansat o nouă imprimantă color pentru etichete – Epson TM-C3400 – care este concepută pentru printarea color a etichetelor pe o diversitate mare de materiale, formate şi suprafeţe, păstrând costurile la un nivel scăzut.

Cerneala Epson garantează o durabilitate extinsă a etichetelor şi a reţetelor, fi ind rezistentă la pete. Noul model de imprimantă este disponibil din luna mai 2009, atât în versiunea USB, cât şi pentru reţea. Dispozitivul imprimă pe o varietate de suporturi: etichete, bilete, role de hârtie cu o lăţime de la 25 la 112 mm (lăţimea imprimării variază între 20 şi 104 mm).

În plus, datorită funcţiei Auto-Cutter, rolele de hârtie pot fi secţionate în funcţie de specificaţii individuale. În funcţie de dimensiuni şi rezoluţie, imprimanta Epson TM-C3400 poate lista până la 1.000 de etichete/oră. În plus, datorită tehnologiei inovatoare inkjet, până la 10.000 de etichete pot fi imprimate cu un singur cartuş. Cerneala pe bază de pigmenţi folosită de Epson garantează rezistenţa la pete a imaginilor, a elementelor grafi ce, a textului şi, nu în ultimul rând, a codului de bare.

În momentul actual, este singura imprimantă inkjet pentru etichete care încorporează toate elementele de control în partea frontală a dispozitivului, cartuşele şi hârtia fiind uşor de schimbat. Datorită suportului software complet, inclusiv o platformă de dezvoltare a programelor (SDK), echipamentul poate fi conectat şi controlat în reţele extinse de până la 64 de imprimante. Epson TM-C3400 are un consum energetic semnificativ mai redus în timpul printării şi în modul stand-by comparativ cu imprimantele pe bază de transfer termic sau alte imprimante inkjet. Motivul este acela că tehnologia de imprimare Epson Piezo operează fără a avea nevoie de căldură.

Similar Posts:

24 recommended
comments icon0 comments
0 notes
559 views
bookmark icon

Write a comment...