Ediţia Fespa a acestui an a avut drept concept evoluţia industriei imprimării spre era digitală, tranziţie ilustrată printr-un logo avangardist şi o mizanscenă compusă din elemente digitale moderne. Intitulat Fespa Digital, evenimentul a fost destinat exclusiv companiilor active pe piața printului digital. Unii dintre expozanţi s-au declarat însă nemulţumiţi de abordarea verticală a ediţiei, cotând-o ca fiind inferioară la nivel de ofertă comparativ cu cele anterioare, adresate tuturor segmentelor industriei.
Un public mai informat
Derulat pe parcursul a trei zile, Fespa Digital a adunat 13.000 de vizitatori. Numărul îl depăşeşte cu 34% pe cel al vizitatorilor din 2009. Fără îndoială, primul an al recesiunii a fost luat ca reper comparativ pentru a sublinia încheierea ciclului de declin al industriei şi revenirea acesteia pe noi coordonate, digitale. Totuşi, voci din rândul expozanţilor locali declară că ediţia 2011 a fost mai slab populată decât în anul precedent şi, deloc surprinzător, decât în intervalul 2006-2008.
„Ediţia din acest an a fost mai slabă decât cele anterioare, din punct de vedere al numărului de vizitatori”, Bogdan Vasilescu, directorul asociat al Grup Transilvae
„Suprafaţa pe care s-a desfăşurat evenimentul a fost mai mică şi mai aglomerată decât la celelalte ediţii”, Dan Cătăneţ, director de vânzări Mons Medius
Pe de altă parte, traficul redus a fost compensat de nivelul de informare ridicat al vizitatorilor raportat la anii precedenţi, conform spuselor lui Dr. Dan Cătăneţ, directorul de vânzări al Mons Medius.
Echipamentele de imprimare, puse în valoare de soluţiile grafice
DR. Dan Cătăneţ nu s-a arătat foarte entuziasmat de oferta expusă la eveniment. Un motiv ar putea fi restrângerea acesteia la arealul digital: „Anul trecut, Fespa a fost mai complex”. Directorul de vânzări al Mons Medius susţine că evenimentul a fost sărac în produse spectaculoase, enumerând ca excepţii printerul Titan,cu sistem roll-to-roll, de la Agfa, care imprimă cu o viteză de 226 m/oră, cu rezoluţii de 1200 dpi, şi Teleios GT, marca Dgen, apreciat în special pentru cromatica cernelurilor folosite. De altfel, el este de părere că punctul forte al echipamentelor prezentate l-au constituit soluţiile de extindere a gamei de aplicaţii, dând ca exemplu cerneala 3D pe bază de UV a echipamentului Zephyr 65, lansat de Mutoh.
Clienții, inspirația furnizorilor pentru investiții
Cele două companii au mers la târg însoţite de parteneri de-ai lor, pe care i-au invitat pentru a asista la demonstraţii de echipamente live, apte să le trezească interesul pentru achiziţii.
„Am mers cu clienţii pentru a încheia contracte, dar şi pentru obţinerea unui acord de principiu, pentru cei care se pregătesc să obţină finanţări europene”, Dan Cătăneţ
Mons Medius a vândut o imprimantă Agfa 1224 HDC. Bogdan Vasilescu declară că nu a încheiat niciun contract, dar că firma derulează discuţii cu clienții în acest sens. Directorul asociat al Grup Transilvae a mărturisit că prezenţa companiei la eveniment a avut ca principal scop prospectarea pieţei şi a tehnologiilor cu potenţial de a crea oportunităţi de business. Acesta adaugă că firma şi-a extins portofoliul cu noi produse în cadrul târgului, pe care preferă totuşi să nu le anunţe până în momentul lansării pe plan local.
„Am fost mai degrabă la «cumpărături» decât la vânzări”, Bogdan Vasilescu
Potrivit lui Dr. Dan Cătăneţ, Mons Medius ia în calcul posibilitatea importării unor tehnologii pentru imprimarea pe cadrane şi aplicaţii industriale, clienţii fiind implicaţi activ în discuţii.
Ce aduce anul?
În cursa lansărilor la eveniment s-au înscris producătorii Efi, cu cinci echipamente, printre care modelul flatbed cu tehnologia cool cure pentru LED-uri VUTEk GS3250LX, Durst, cu echipamentul Rho 1000L, şi HP, cu Scitex LX 850 şi Scitex LX 820, cele mai recente imprimante pe bază de cerneluri latex. De asemenea, Agfa Graphics a inaugurat seria de imprimante :Jeti 3020 Titan FTR, :Jeti 1224 HDC FTR, :Anapurna M 1600, :Jeti 3348 HSS SOL RTR, :M Press pentru producţia industrială, precum şi echipamentul de tip roll-to-roll :Jeti 5048 UV RTR, de 5 metri. Mutoh a expus în premieră printerul UV roll-to-roll şi flatbed Zephyr 65, cu noile cerneluri 3D, destinate decorărilor auto, iar Kornit a prezentat Avalanche, cea mai rapidă imprimantă de imprimare directă pe tricouri şi obiecte de îmbrăcăminte.
Mai multe informații despre premierele de la Fespa Digital puteți afla în numărul 41 al revistei Universign.