304
A mai rămas ceva plevușcă de torționari și ecranele televizoarelor gem de emoție și excitare. Profitând de conjunctură, nu puțini sunt cei cu mintea rătăcită care continuă să compare crimele comunismului cu Holocaustul, iar câțiva exaltați extremiști nu ratează ocazia de a-l mai proslăvi pe criminalul de război Ion Antonescu, în direct, la programele de știri.
Când memoria îți joacă feste grave și preiei fără prea mult discernământ doar mentalitatea pervertită a predecesorilor, ai o problemă în a evolua. Iar timpul trece, vremurile se schimbă și istoria îți reține greșelile.
Pe scurt, mass-media „redescoperă” cu uimire că mai sunt în viață vreo 35 de torționari comuniști. Unul dintre ei, Alexandru Vișinescu, fostul comandant al penitenciarului de la Râmnicu Sărat, devine „vedeta” emisiunilor de televiziune și umple paginile ziarelor în moarte clinică cu biografia sa. Se cer la unison anchetarea și condamnarea. În zadar explică juriști reputați că nu reprezintă nicidecum o problemă anchetarea și trimiterea în judecată a acestor indivizi. A spus-o și Monica Macovei, fost ministru al Justției. Și nu doar atât, în ultimele două decenii s-a ajuns în faza de anchetare a multora dintre ei. Dar uităm de la mână până la gură, incompetența este încă la loc de cinste, iar afirmațiile fără fundamentare cinstită așează o nebuloasă periculoasă în mințile multora.
Ei bine, acum 21 de ani, în 1992, lista oficială a torționarilor în viață era de 120. Puțini își mai amintesc și este un lucru grav uitarea. Sub presiunea societății civile, procurorii au demarat procedurile de anchetare a mai mulți torționari. Printre ei, două nume „grele”: primul, Alexandru Nicolschi, fost general de Securitate și ajuns secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, considerat unul dintre principalii dirijori ai Fenomenului Pitești, iar al doilea, Alexandru Drăghici, fost ministru al Securității Statului. Totul s-a terminat repede, Alexandru Nicolschi a murit cu doar o zi înainte de data fixată pentru audierea la Parchet. A fost incinerat la Crematoriul Cenușa, fiica adoptivă a acestuia Paula Isac și nepoata sa asistând la un bizar spectacol desfășurat de vreo 200 de manifestanți violenți. Deși s-au făcut sute de fotografii în acea zi, nu prea sunt încă mușterii care să povestească pe îndelete ce s-a petrecut la crematoriu. A fost mai mult decât grotesc.
Ce credeți că s-a întâmplat cu Alexandru Drăghici? Tot înaintea audierilor a reușit să fugă cu familia în Ungaria, unde a obținut azil politic. Un an mai târziu moare la Budapesta. Peste câțiva ani, fiul lui Drăghici aduce pe ascuns urna cu cenușă în țară, însă autoritățile refuză acordul pentru depunerea acesteia în cavoul familiei de la Bellu Catolic.
Un alt episod cu și despre torționari s-a desfășurat în perioada 1995-2009. Familia unui fost deținut politic, Alcibiade Diamandi, decedat în condiții groaznice în arestul Siguranței, face demersuri susținute pentru tragerea la răspundere a fostului șef al Direcției a V-a de Anchete Mișu Dulgheru și a lui Nicolae Zotescu, fost procuror militar. După amânări și nenumărate plimbări între instanțe, în 2009, Curtea Supremă a decis că faptele comise de torționari în perioada comunismului sunt suspendate de la prescriere, deci cei doi pot fi anchetați. Și de atunci totul s-a oprit, nu mai e nicio anchetă, niciun proces. De altfel, Mișu Dulgheru a emigrat în Israel, apoi a plecat în Canada și nici nu se mai știe dacă trăiește.
Sunt doar câteva exemple din zecile de precedente ale „vânătorii” de torționari. Lista s-a tot subțiat, viața se scurge, iar anchetele și procesele nu se fac pocnind din degete sau în context emoțional.
Similar Posts:
0 comments
Share
Print
