Default

Noi și media noastră

• Bookmarks: 18451


Pe vremuri, bunicii mei cumpărau de fiecare dată Scânteia, pentru că nu se găsea hârtie igienică, iar când se găsea, zgârâia. Acum nu mai cumpără nimeni ziare, pentru că se găsește hârtie igienică.

 

Poate că democrația trebuia să vină cu instrucțiuni de folosire, dacă de 25 de ani tot n-am învățat ce să facem cu ea. România părea pregătită pentru democrație în 1989 cum pare o fată de 14 ani pregătită să aducă pe lume și mai ales să aibă grijă de un copil. Iar cei care nu știu ce să facă cu democrația pot fi considerați cazuri fericite, pentru că unii, destul de mulți sau îngrozitor de mulți dacă ne uităm peste niște sondaje, o resping de-a dreptul și ar vrea să călătorească în timp până pe vremea Mult-Prea-Împușcatului. Oare cine ar fi câștigat dacă în finala alegerilor, care la ora închiderii ediției nu s-a disputat, unul dintre candidați s-ar fi numit Ceaușescu? Și mai e o categorie, preferații mei personal, cei care aleg opțiunea ignore, ca și cum dacă închid ochii nu se întâmplă.

Poate suntem plictisitori vorbind de politică, dar noi ne adresăm unor oameni responsabili, iar unui om responsabil ar trebui să-i pese de cine îi conduce țara. Oricum, politica este un pretext, iar nu o temă aici. Dar, ca să terminăm ideea, la ora când citiți aceste rânduri veți ști cine a câștigat alegerile prezidențiale. Și accentuez ideea că veți ști cine a câștigat alegerile prezidențiale, dar nu și cine va fi președinte sau pentru cât timp. Pentru că știm cu toții că în cazul ambilor finaliști despre unul s-a anunțat oficial, iar despre altul circulă zvonuri că au de dat niște lămuriri în fața legii. Așa că lucrurile sunt departe de a se fi tranșat. Dar poate voiați să știți de unde avem noi aceste informații. Ca și dumneavoastră, le avem din media.

Conștientizând resemnați faptul că nu președinții ne dau de mâncare (uneori, dimpotrivă), am urmărit cumva mai la rece forfota media din campania prezidențială. Și pe TV, și în ziare, și pe internet, iar pe radio mai puțin. Și ce-am văzut a fost groaznic. Unii nici măcar nu se mai complică să păstreze niște aparențe. Pare să fi dispărut total din peisaj și ultima fărâmă din ceea ce, mai demult, pe vremea noastră, făcea diferența dintre un jurnalist și o prostituată cu microfon: imparțialitatea. Am ajuns la concluzia că în țara noastră nu se mai vrea și nu se mai știe cum se face presă. Așadar, iată încă un domeniu la care în loc să avansăm am involuat: libertatea de exprimare. Unii ar putea spune, ca-n cunoscuta dilemă cu oul sau găina, că poate și publicul are partea lui de vină. Dar cu partea noastră de vină ce facem?

Și oricum, până să dăm o parte din vină pe public, ceea ce se întâmplă, bătaia de joc din media, este vina celor din media și ar trebui să înceapă o curățenie undeva. Public există pentru orice dacă opțiunile sunt doar „ce se vede”. E trist că tocmai câinele de pază al democrației vine cu așa o contribuție la dezorientarea, îndobitocirea, înrăirea și învrăjbirea românilor. Din marea materie Democrație, presa românească a picat examenul la libertatea de exprimare. Cu așa un comportament, nu-i de mirare că media carpato-danubiano-pontică ori a murit pe mâna ei, ori e cu un picior în faliment. Pe mâna ei. Asta e. Poate părea ciudat pentru unii, dar câteodată în viață primești ceea ce meriți. Sau poate că, la fel ca în cazul democrației, și libertatea de exprimare trebuia să vină cu niște reguli mai bune și mai explicite, că se pare că cele învățate pe la școlile de jurnalism sau prin redacții ori nu sunt bune, ori nu sunt de ajuns.

Și-o să ne întrebați de ce am face noi la Print Magazin excepție de la ce scrie mai sus. Doar și noi suntem media, nu? Iar răspunsul sună așa: păi, noi suntem prieteni cu toată lumea. E forma noastră de imparțialitate. 

Similar Posts:

18 recommended
comments icon0 comments
0 notes
451 views
bookmark icon

Write a comment...