Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home2/parisresidence/print-romania.ro/wp-content/themes/times/functions.php on line 7609
Konica Minolta a lansat bizhub PRESS C8000, un nou sistem digital emblematic – Print Romania
Default

Konica Minolta a lansat bizhub PRESS C8000, un nou sistem digital emblematic

• Bookmarks: 19515


Konica Minolta Business Solutions U.S.A, a prezentat în premieră la expoziţia „On demand”, desfăşurată între 20 şi 22 aprilie la Philadelphia Convention Center, SUA, bizhub PRESS C8000, prima maşină de producţie digitală din seria de produse bizhub PRESS. Prin linia de maşini PRESS, Konica Minolta promite lansarea unei noi generaţii de echipamente digitale cu performanţe deosebite în ceea ce priveşte acurateţea şi managementul culorii, suportul pentru substraturile imprimabile şi productivitatea.

Compania îşi propune să proiecteze sistemele digitale bizhub PRESS în concordanţă cu nevoile stringente ale tipografiilor offset şi ale mediilor cu volume mari de conţinut digital. Combinând în mod stabil o imprimare de înaltă rezoluţie cu o calitate a policromiei fără compromis, bizhub C8000 este capabil să înlocuiască o maşină de tipar offset, aşa cum declară Konica Minolta.

Din informaţiile preliminare, bizhub PRESS C8000 se remarcă prin câteva caracteristici de excepţie. Prima dintre acestea este viteza imprimării, de 80 pagini color pe minut, realizată prin aportul tonerului color folosit, de tip Simitri HD+. Noul toner oferă un lustru natural imaginilor imprimate, similar cu cele tipărite pe maşinile offset. Echipamentul vine şi cu o serie de îmbunătăţiri în ceea ce priveşte controlul culorii, dintre care amintim noul senzor IDC (Image Density Control) – care asigură o reglare în timp real a densităţii culorii -, precum şi noile module de ajustare a balanţei densităţii tiparului care permit o imprimare stabilă a imaginilor.

Din punct de vedere al substratului imprimabil, echipamentul permite tipărirea hârtiei cu gramaj de până 350 g/m2. Pentru îmbunătăţirea planeităţii hârtiei, maşina este utilată cu un mecanism de decurbare a substratului. Sistemul de alimentare cu hârtie este unul cu sucţiune, ceea ce permite folosirea unei game variate de substraturi imprimabile. Bizhub PRESS C8000 poate tipări substraturi de până la 300 g/m2, în mod duplex automat.

O.R.U.M. (Operator Replaceable Unit Management) este o inovaţie care simplifică operaţiunile de mentenanţă şi reduce timpul de oprire al maşinii.

Noua maşină imprimă la o rezoluţie de 1.200 dpi x 1.200 dpi.

Conform informaţiilor de la Konica Minolta, noua maşină se evidenţiază print-o construcţie extrem de solidă, atât a şasiului foarte rigid, cât şi pieselor şi consumabilelor, ceea ce oferă siguranţă într-un regim de exploatare intensiv pe termen lung. În acelaşi timp bizhub PRESS C8000 permite o serie de opţiuni de finisare in-line pentru mărirea performanţei, productivităţii şi pentru a conferi valoare adăugată lucrărilor.

La expoziţia „On Demand 2010”, Konica Minolta a fost recompensată cu trei premii „Best of Show” la diferite categorii. Premiile au fost atribuite pentru noua maşină „bizhub PRESS C8000”, pentru „bizhub PRO 950” (un echipament de tipar digital monocrom) şi pentru „Printgroove v1.5”, o aplicaţie software de tip Web-To-Print.

(sursa: comunicat Konica Minolta Europe)

Similar Posts:

19 recommended
comments icon0 comments
0 notes
515 views
bookmark icon

Write a comment...