În 2007, Sequana Capital, proprietar al grupului Antalis, achizitiona Map Merchant Group. În România, începând cu 1 martie 2009, dupa o analiza a pietei de materiale adresate industriei publicitare, a resurselor logistice si umane, s-a decis unirea diviziilor de VisCom ale Map Merchant România si Antalis sub umbrela Antalis. „Am ales aceasta modalitate de unire a celor divizii în cadrul Antalis România pentru reducerea cheltuielilor operationale la nivelul grupului si pentru o politica unitara de vânzari. Servicii mai bune oferite clientilor si cresterea cotei de piata sunt obiectivele noastre pe segmentul VisCom”, spune Adrian Marasescu, director regional pentru Europa Centrala si de Sud.
În acelasi timp, portofoliul de produse destinate productiei publicitare se va mari cu gama Symbio, gama care cuprinde folii si hârtii (cu si fara autoadeziv) pentru cerneala pe baza de solvent/ecosolvent, pe baza de apa si pigment, materiale textile, materiale P.V.C. Lorett Mincu, director general Antalis, a declarat ca „Suntem încântati ca am reusit încheierea procesului de unificare a celor doua divizii de VisCom. Aceasta preluare va permite companiei Antalis sa devina un jucator important pe piata materialelor destinate industriei publicitare si, în scurt timp, un lider, asa cum este si în celelalte sectoare, hârtii pentru aplicatii de birou si hârtii tipografice”.
Antalis se bazeaza pe experienta de peste zece ani pe piata româneasca, propunându-si sa ofere produse si servicii care sa acopere toate cerintele clientilor. Map Merchant România si Antalis au intrat pe piata produselor destinate industriei publicitare la sfârsitul anului 2007, reusind în mai putin de doi ani sa devina furnizori importanti pe piata de VisCom. În dezvoltarea acestui segment Antalis promoveaza conceptul one stop shopping, însemnând ca solicitarile clientilor pentru produse diferite (hârtii de copiator sau tipografice si materiale VisCom) sunt grupate într-o singura livrare, Antalis devenind pentru multi clienti, furnizor unic.
Similar Posts:
- Lorett Mincu: “Există tendința de a se folosi materiale cât mai ieftine, în detrimentul calității”
- Foliile autoadezive Avery Graphics au acum un nou distribuitor pe piaţă, Antalis România
- Antalis are o nouă strategie de poziţionare
- Antalis România anunță creșterea prețurilor
- Symbio Foamboard, noutatea Antalis