Analiza

Pariuri luminoase

• Bookmarks: 26474


Alături de reţelele de farmacii şi filialele băncilor comerciale, cazinourile de cartier completeză peisajul signalistic al spaţiilor comerciale de la parterul blocurilor din periferia Bucureştiului.

Ca şi în cazul filialelor băncilor comerciale, creşterea accentuată a numărului de săli de jocuri mecanice a fost stimulată de perspectivele unei înavuţiri rapide şi fără efort. Chiar dacă, de cele mai multe ori, aceasta este livrată la pachet cu îndatorarea, fascinaţia gambling-ului este atât de mare în rândul românilor, încât a asigurat o creştere semnificativă a numărului de astfel de spaţii. Jocurile din aceste săli sunt urmaşele “aparatelor” de poker de la începutul anilor ‘90 care populau toate boutique-urile şi terasele cartierelor.
Mult mai sofisticate şi atrăgător ambalate într-un spaţiu foarte bine semnalizat, aparatele de azi scot din buzunarul celor care le trec pragul aproximativ 200-300 RON pe zi. Reţeta “shine, shine, shine!” este foarte simplă, fiind preluată de peste ocean, unde mai strălucitor, mai orbitor și mai atrăgător înseamnă, invariabil, mult mai profitabil. Proprietarii acestor săli au investit sume importante în semnalizarea acestor spaţii, costul reclamelor luminoase ajungând la aproximativ 8-10% din investiţia iniţială.

Acest gen de signalistică integrează aproape toate specializările producţiei publicitare: volumetrie, decorare autocolant, print digital, tuburi cu descărcare în gaze spectrale, LED. Punctul forte al semnului îl reprezintă iluminarea acestuia. Din niciunul nu lipseşte iluminarea dinamică, asigurată de reţele de TGS, cele mai spectaculoase folosind ecrane cu LED-uri pentru redarea animaţiilor. Cele mai importante reţele de săli de jocuri au deschis în Bucureşti în ultimul an aproximativ 50 de locaţii, care se adaugă la cele peste 20 de cazino-uri din Bucureşti, conturând o piaţă interesantă pentru firmele de producţie publicitară.

Semnalizarea unei locaţii standard pentru o sală de jocuri ajunge la 13,000-15,000 euro, ceea ce conduce la o piaţă de aproximativ jumătate de milion de euro pe an pentru pentru această categorie de proiecte, numai în Bucureşti.

Cum aceste bugete sunt concentrate la un număr restrâns de dezvoltatori, iar numărul de filiale ale băncilor pare să îşi încetinească creşterea, orientarea firmelor de producţie publicitară specializate spre acest gen de proiecte poate fi o opţiune avantajoasă pe fondul prefiguratei crize economice. Mai ales pentru că apetitul românilor pentru câştigurile rapide este cu atât mai mare cu cât perspectiva sărăciei este mai bine conturată.

Similar Posts:

26 recommended
comments icon0 comments
0 notes
474 views
bookmark icon

Write a comment...