Default

Pescarii tipografi au ocupat primele locuri pe podium

• Bookmarks: 13418


Cei mai buni pescari dintre tipografi s-au măsurat în măiestrie pe malul bălții lui Dan Bittman la sfârșit de mai. Denumită Trophy Carp of Printers, competiția a strâns laolaltă atât pescari dintre tipografi, dar și echipe din alte domenii de activitate, precum publicitate și presă. Unii dintre participanți chiar erau pescari de performanță, cu multe competiții și premii la activ. Totuși, nimeni nu a părut să aibă emoții pe parcursul celor 48 de ore de concurs, iar tipografii s-au dovedit concurenți redutabili.

A fost un concurs strâns, cu dese răsturnări de situații și în capul, și în coada clasamentului. Totul a fost complicat și de vremea capricioasă, în care perioadele cu soare au alternat cu cele ploioase. Dar nimeni n-a dat înapoi, mai ales în condițiile în care organizatorii, tipografia Color House, au pus la dispoziția concurenților materiale de încurajare sub formă lichidă la discreție. Trebuie să remarcăm organizarea ireproșabilă a concursului. Și gazdele, și promotorii evenimentului, prin domnul Adrian Vișan, și arbitrii, și concurenții s-au comportat sportiv și destins, demonstrând că în lumea tiparului oamenii știu să se și relaxeze, nu numai să muncească.

Captura cea mai mare, 13 kilograme

Bineînțeles, oricâtă voință ar fi avut echipele aliniate la start, fără pește competiția ar fi fost ca nunta fără lăutari. Dar nu s-a pus problema, peștele, mai exact crapul, după cum spune și titlul concursului, a fost și el prezent la eveniment și s-a comportat onorabil la rândul lui. Nicio echipă dintre cele participante n-a reușit să plece de la Sulimanu de la baltă fără să fi prins măcar un pește. Ba unii chiar au reușit capturi foarte frumoase. Cel mai mare pește prins în concurs a fost un frumos exemplar foarte aproape de limita a 13 kilograme. Dar pentru că a fost un concurs strâns și spectaculos, așa cum vă spuneam, crapul de 12,82 kg n-a reușit să-i urce pe cei care l-au prins, echipa PVTV, pe vreun loc pe podium.

Noi, pescarii amatori de la Print Magazin, n-am mai riscat să furăm altora ultimul loc pe podium și nici nu ne-am luat la întrecere cu (semi)profesioniștii. Am preferat să facem poze și galerie și să profităm de prezența împreună a atâtor prieteni din industria tipografică și de atmosfera pe care au creat-o. Iar faptul că doctorii în pescuit de la televiziuni de profil au ajuns până la urmă în plutonul urmăritor ne-a convins că am făcut alegerea corectă și că am evitat o înfrângere dură pentru reprezentanții presei. Toate acestea în timp ce startul pe care îl luaseră era fulminant: de când s-a anunțat începerea concursului și până am ajuns noi la ei la stand, deja ajunseseră la al cincilea pește prins. Se pare că până la urmă n-a fost de ajuns. 

Fotoreportaj: Cristian Faur

Articolul complet îl puteți citi în Print Magazin nr. 40.

Similar Posts:

13 recommended
comments icon0 comments
0 notes
418 views
bookmark icon

Write a comment...