468„Coală sufletească virgină, omul zero-dimensional nu are visuri, idealuri, ţeluri de atins, nu cunoaşte drama eşecului şi, în consecinţă, se înfăţişează eliberat de complexe şi de orice fel de traume psihice. Nu e ameninţat de nevroze, n-are coşmaruri nocturne, nu cunoaşte teroarea amintirilor, întreaga lui existenţă fi ind exclusiv vegetativă, dirijată de câteva reflexe, dintre care, primul, şi cel mai important, rămâne cel de apărare.”
(A. Baranga)
Alcătuiţi din ceea ce avem, dar şi, în egală măsură, din ceea ce ne lipseşte, suntem înzestraţi cu acele trăsături unice pe care, în mod obişnuit, le numim printr-un singur cuvânt: individualitate. Esenţă dinamică a fiecăruia dintre noi, personalitatea dispune ca ceea ce facem să depindă permanent de ceea ce suntem. Pasiunile noastre alimentează contradicţiile prezentului. Ele izvorăsc din adâncurile tainice ale fiinţei şi urcă năvalnic spre întâlnirea cu pasiunile celorlalţi, locul în care îşi vor împlini menirea de a se transforma în energii ale creaţiei sau distrugerii.
Atât de puternici şi, totodată, atât de vulnerabili, ne definim esenţa existenţei prin scopuri. Devotaţi pe de-a-ntregul căutării fărâmelor de adevăr din care să construim o realitate palpabilă, o dimensiune concretă cu care să ne putem identifica permanent, am omis un adevăr fundamental valabil. Într-un spaţiu ce resimte acut absenţa unui trecut coerent, prezentului nu îi poţi cere să viseze un viitor armonios articulat! Ne regăsim permanent înotând în noaptea lichidă a viitorului, iar mâinile şi picioarele noastre amorţite au tendinţa de a ceda şi de a se scufunda încet în uitarea ce se va aşterne în urma noastră.
Găsim, de cele mai multe ori, în noi înşine forţa de a ne salva, puterea de a privi peste eternitatea lui mâine şi depăşim, cu patimă, rutina vieţii, acea ameninţare permanentă a existenţei noastre. Ajunşi la liman, ne tragem răsuflarea o clipă şi ne apucăm să modelăm idealuri din lutul, afl at atât de la îndemână, al aşteptărilor noastre. Mai apoi, împodobim idealurile frumos modelate cu expresia cât se poate de evidentă a nevoilor noastre, rostite sau nerostite, le ardem în cuptoarele sufl etului şi… gata! Putem merge cu ele oriunde, să le arătăm, fie că ni se cere sau nu, celorlalţi. Suntem cu toţii ceea ce suntem. Pentru a deveni ceea ce ne dorim trebuie ca, mai întâi, să ne împăcăm, profund, cu această idee.
Similar Posts:
0 comments
Share
Print