Analiza

Presa, acum 100 de ani. La Marea Unire

• Bookmarks: 1 • Comments: 143


În primele decenii ale secolului XX, presa de limba română, în lipsa unor alte mijloace de informare, își asumase pe deplin rolul de vector dinamic al societății. La sfârșitul Primului Război Mondial existau sute de publicații, mari tipografii și ateliere tipografice, asociații profesionale și sindicale ale tipografilor români. Anul 1918 a reprezentat un an de cotitură în peisajul românesc al presei.

Au avut loc, la acea vreme, numeroase evenimente care vor marca profund societatea românească. Cel mai important eveniment, care depășește cadrul istoric al presei și care avea să modifice structural întreaga societate, peisajul politic, administrativ și constituțional, este formarea României Mari, prin Marea Unire a românilor de la 1 Decembrie 1918, moment în care presa internă, după o lungă perioadă letargică de cenzură cauzată de războiul mondial, revenea la menirea-i firească de instrument informațional adecvat. A fost o perioadă efervescentă, plină de evenimente sociale, istorice, economice și politice reflectate, mai mult sau mai puțin obiectiv, de presa vremii.

CENZURA PRESEI ȘI PROPAGANDA DESCHID NOUL SECOL
În perioada Primului Război Mondial (1916-1918) se decretează, prin intermediul Monitorului Oficial, cenzura presei, măsură extraordinară de limitare a libertății presei. Se mai prevedeau chestiuni privind corespondența autorităților statului, prin acestea înțelegându-se autoritățile centrale, comunale și cele bisericești. Plicurile care conțineau documente ale autorităților statului trebuiau predate la Poștă deschise și având mențiunea „Afacere de serviciu a statului”. Corespondența oficială a instituțiilor statului putea fi depusă și la oficiile poștale militare cu mențiunea gratuității corespondenței oficiale, aceasta fiind scutită de taxele poștale precum și de timbru de ajutor. Astfel de măsuri aveau să fie luate în cadrul tuturor țărilor beligerante și nu doar în cadrul României.
În toate țările implicate, propaganda manipula informațiile. Propaganda, poliția politică și filtrarea informațiilor oficiale sunt la ordinea zilei. Principalele publicații sunt obligate să preia și să difuzeze circularele guvernamentale sau ale diferitelor ministere interesate să îndemne populația civilă la acțiuni care să asigure buna desfășurare a activităților de război. Și nu era vorba doar despre politică, ci și despre ajutoarele de război, despre distribuirea alimentelor, raționalizarea resurselor energetice și multe altele. Sunt tratate sumar sau chiar lipsesc cu desăvârșire știrile cu înfrângerile de pe front, catastrofa feroviară de la Ciurea, dezastrul din spitale și alte așezăminte de sănătate şi cumplita epidemie de tifos care avea să curme viața a mii de oameni.
Toate acestea, deși presa care continua să funcționeze sub prevederile regimului Constituției de la 1866 (considerată prima constituție propriu-zisă a României, adoptată după modelul Constituției Belgiei din 1831, în timpul regelui Carol I și care va intra în istorie drept cea mai longevivă constituție) fusese declarată liberă.

PUBLICAȚII INTERZISE
În mâna guvernului liberal, cenzura instaurată avea grijă să nu apară niciun fel de critici la adresa miniștrilor sau a acțiunilor conducerii politice sau de stat. În mare parte, ziariștii practicau clasica autocenzură, pentru a evita coloanele albe lăsate de cenzori după tăierea textelor incomode.
Cenzura avea o componentă civilă, care supraveghea publicațiile care apăreau în România și corespondenții de război străini aflați pe teritoriul țării, și o componentă militară, care supraveghea corespondența trimisă de pe front de militarii români. Responsabil guvernamental pentru implementarea măsurilor specifice referitoare la cenzură a fost numit Ion G. Duca, ministrul instrucțiunii și cultelor și care avea strânse legături cu presa. Organismul tehnic însărcinat cu exercitarea cenzurii era Serviciul telegrafic și poștal din cadrul Marelui Cartier General, condus de colonelul (r) Victor Verzea, fost director general al Serviciului Poștelor.
Dintre numeroasele publicații care apăreau în acea vreme enumerăm: „Neamul Românesc” al lui Nicolae Iorga; „Evenimentul”, „Opinia”, „România” (ziarul de front al Marelui Cartier General, la care lucra ca director și marele prozator Mihail Sadoveanu, dar și Barbu Ștefănescu Delavrancea, poetul Ion Minulescu, Corneliu Moldovan, P. Locusteanu, Octavian Goga, George Ranetti etc.), „Mișcarea” (sub conducerea lui Nicu Maxim), „L’Independance Roumaine”; „Viitorul”, „Acțiunea” (de la Iași) și multe altele.
În serviciul cenzurii presei au fost angajați cu preponderență scriitori și gazetari, măsurile restrictive fiind aplicate cu moderație, limitându-se în general la imperativele militare. Pe parcursul participării României la război a fost interzisă o singură publicație, revista de orientare socialistă „România Muncitoare”, condusă de Cristian Racovski, militant socialist, personaj controversat care a devenit, în anii ’20, prim-ministrul Ucrainei sovietice.

CONTEXTUL ISTORIC AL MARII UNIRI DIN 1918
Marea Unire a românilor din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, România. Etape preliminare au fost Mica Unire din 1859 a Țării Moldovei cu Țara Românească și dobândirea independenței în urma războiului din perioada 1877-1878, pe fondul manifestării renașterii naționale a românilor în întreg parcursul secolului al XIX-lea.
Unirea Basarabiei, dar și a regiunii Bucovinei și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României (așa-zisul Vechi Regat) a dus la constituirea României Mari. Ea a fost scopul intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei și a fost favorizată de mai mulți factori istorici (afirmarea principiului autodeterminării și a celui al naționalităților pe plan internațional, în contextul prezenței pe scară largă a sentimentului național în rândul populației românești; prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Rus; acțiunea politică decisivă a elitelor din Regatul României și din Austro-Ungaria în conjunctura favorabilă de la sfârșitul Primului Război Mondial).
Marea Unire este legată fără tăgadă de personalitățile regelui Ferdinand, a reginei Maria și a omului de stat, liberalul Ionel Brătianu. Încheiată de facto la data de 1 decembrie 1918 odată cu unirea Transilvaniei, recunoașterea diplomatică a solicitat eforturi considerabile pe parcursul următorilor ani. În ciuda constituirii ei într-un scop esențial al politicii externe în următoarele două decenii, recunoașterea din partea Uniunii Sovietice nu a venit niciodată, iar dinspre ea avea să vină în 1940 ultimatumul care a pus în acțiune dezmembrarea României Mari în avantajul Uniunii Sovietice, Bulgariei și Ungariei.
Unirea românilor de la 1 decembrie 1918 reprezintă Ziua Națională a României, celebrată anual ca zi națională din 1990.
Noua întindere a statului și noua structură socio-economică au produs schimbări fundamentale ale sistemului politic. Din cele două partide mari ale Vechiului Regat a supraviețuit doar Partidul Național Liberal, căruia în perioada interbelică i s-a opus Partidul Național Țărănesc, condus de Iuliu Maniu. Viața culturală a României Mari a cunoscut din acest moment o perioadă de efervescență fără precedent, manifestată în domenii precum arta și știința.

FINANȚĂRI GUVERNAMENTALE PENTRU PUBLICAȚII INTERNAȚIONALE
În sprijinul realizării unirii țării-mamă cu provinciile aflate în componența teritorială a unor țări vecine, România a demarat o amplă campanie informațională în străinătate. Atenția autorităților române s-a îndreptat către prestigioase publicații de mare tiraj din țări precum Statele Unite ale Americii, Anglia, Franța, Italia. De asemenea, statul român a finanțat, în anumite ţări, cu sume importante de bani ziare și reviste proprii. În SUA, cu bani românești au fost finanțate periodicele „Românul”, „America”, „Tribuna” și altele. Un alt exemplu este cel al revistei „La Roumanie”. În data de 4/17 ianuarie 1918 a apărut, la Paris, primul număr din publicația săptămânală „La Roumanie”, care avea drept scop sprijinirea, în emigrație, în plan publicistic și diplomatic a revendicărilor românești.
Tot pentru a-i putea mobiliza pe românii din provinciile aflate în componența altor state, autoritățile de la București au asigurat fondurile necesare pentru funcționarea și editarea a diverse publicații cu profil de artă și cultură. Conferințele publice susținute de personalități marcante ale vremii (profesorul Nicolae Iorga, Take Ionescu, Traian Vuia, Ermil Pangrati și alții) se desfășurau nu doar în marile orașe românești, ci și în principalele capitale europene. De asemenea, au fost organizate, la Putna, manifestări culturale grandioase, precum împlinirea a 400 de ani de la moartea domnitorului Ștefan cel Mare și comemorarea a 300 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul. Pentru ambele evenimente au fost dedicate ample materiale în publicațiile literare ale vremii, tocmai cu scopul de a sensibiliza populația românească de pretutindeni în vederea organizării și realizării Marii Uniri.

MASA ZIARIŞTILOR, DE LA DEZBATERI
Ziarul „Glasul Ardealului”, din Brașov, în numerele 4 și 6 din decembrie 1918 a publicat lista ziariștilor români și a corespondenților presei maghiare prezenți la evenimentul de acum 100 de ani.
„La masa ziariştilor ocupă locul reprezentanţii presei române: „Românul” – I. Clopoţel, „Gazeta Poporului – I. Broşu, „Revista Economica” – C. Popp, „Drapelul” – A. Vasile, „Foaia Poporului Român” – L. Paukerow, „Unirea” (ziarul Bisericii Greco-Catolice Blaj) – Dr. Coltor, „Glasul Ardealului” – Ov. D. German, Biroul de presă al gardelor romane: I. Montani, „Biserica şi şcoala” – Dr. Botiş, „Lumina” – Dr. Cornean, „Opinca” – Dr. Molin, „Telegraful român” – Dr. Regman, „Glasul Bucovinei” – Alecu Procopovici. Ziarele maghiare „Vilag”, „Az Est”, „Deli Hirlap”, „Pesti Hirlap”, „Aradi Hirlap” încă şi-au avut corespondenţii lor“, notau ziariștii braşoveni, prezenți la dezbateri, în decembrie 1918, în Sala Unirii de la Alba Iulia.
O altă publicație ardeleană menționa prin corespondentul său care semna Dr. I. C.: „Presa e reprezentată întreagă și la masa lungă și verde, ziariștii au luat loc dinaintea podiului. Sunt prezenți dela: Românul (Clopoţel, Ecreţianu), F. P. R, (Paukerov), Drapelul (A. Vasilie), Gazeta Poporului (Dr. Broşu), Telegraful (Regman). Biroul de presă al gardelor naţ. (Montani), Lumina şi Foaia diec. (Dr. Corneanu), Glasul Ardealului (D. German), F. P. (Măgeanu), Calea Vieţii (Dr. Brînzeu), Rev. Econ. (Lăpădatu şi C. Pop), Opinca (Dr. Moiin), Bis. şi Şcoala (Dr. Botiş), Glasul Bucovinei (Procopovici), Vilag (Dr. Iancso), Az Ujsag şi Az Est (Szamosy), Cultura Creştină (Roşianu) şi Unirea (Dr. Coltor). Tot aicea e şi stenograful V. Vlaicu”.

TIPOGRAFIILE PRIMELOR DECENII
Dacă este să ne referim la o localitate cu tradiții culturale evidente, așa cum este sibiul, în primul deceniu al secolului xx, apar noi tipografii, unele cu o existență mai scurtă, cum ar fi cea a lui johann gürtler sau a lui ludwig budovsky, sau altele care au rămas şi după primul război mondial, cum ar fi cea a lui georg haisen, care până în anii ‚30 a ocupat succesiv mai multe sedii. La craiova funcționau tipografiile „ramuri” și „samitca”, la pitești – tipografia „română” și tipografia „progresul”, la râmnicu vâlcea – tipografia poporului, la odorheiul secuiesc – tipografia „konyvnyomda”, la galați – tipografia „apostol p. Antoniady” și multe altele.
În București, în perioada 1910-1920 existau zeci de tipografii, dintre care amintim: Tipografia G. A. Lăzăreanu, Tipografia „Tiparul Românesc” S. A., Tipografia „Viaţa Economică”, Tipografia Curţii Regale, F. Göbl Fii, Tipografia „Nădejdea”; Tipolitografia „Naţională”. În schimb, poate cele mai cunoscute tipografii de la acea vreme, ca urmare a evenimentelor dramatice care au avut loc, sunt atelierele grafice „Sfetea” și „Minerva”. La data de 6 decembrie 1918, muncitorii tipografi de la aceste ateliere au declanșat o grevă amplă solicitând condiții mai bune de muncă și viață. Greva a fost reluată pe 13 decembrie (zi comemorată în prezent ca Ziua Tipografului), de data aceasta 600 de tipografi fiind implicați în acțiune. În urma grevei tipografilor, mai mulți organizatori și participanți au fost împușcați de autorități, în zona Pieței Teatrului Național.

SAMOILĂ MÂRZA A FĂCUT SINGURELE FOTOGRAFII
Singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor din 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, ajuns întâmplător „fotograful Unirii”. Originar din localitatea Galtiu, din judeţul Alba, el avea 32 de ani, iar cu patru zile înainte se întorsese din război. Ca să ajungă la Alba Iulia, Samoilă Mârza a mers 11 kilometri, cărând greoiul aparat de fotografiat pe bicicletă.
Istoricul Liviu Zgârciu povesteşte că Samoilă Mârza a ajuns „fotograful Unirii” dintr-o întâmplare, deoarece fotograful Arthur Bach, angajat oficial de către organizatorii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, nu s-a prezentat pentru a imortaliza evenimentele.
În timpul Primului Război Mondial, Mârza a fost încadrat în serviciul topografic şi fotografic al armatei, fiind trimis pe frontul din Italia.
Înainte cu patru zile de 1 Decembrie 1918, Samoilă Mârza s-a întors în satul natal, Galtiu, iar în dimineaţa de 1 Decembrie a pornit şi el spre Alba Iulia, după ce a făcut trei fotografii cu săteni care mergeau la Marea Adunare Naţională.
„Din păcate, Samoilă Mârza nu a avut acces în Sala Unirii, pentru că nu avea credenţional (permisul de acces la adunarea din Sala Unirii – n.r.) şi din sală nu există nicio fotografie. Din fericire, a făcut alte cinci fotografii, trei instantanee din mulţime şi două imagini cu tribunele oficiale, care sunt singurele fotografii ale evenimentului de la Alba Iulia”, a explicat istoricul Liviu Zgârciu, citat de Mediafax.
În ultimii ani ai vieţii, Samoilă Mârza a trăit în sărăcie, fiind nevoit în anumite momente să-şi vândă chiar şi clişeele pe care imortalizase evenimente istorice importante.
Liviu Zgârciu spune că lucrul cel mai trist este că multe clişee nu au ajuns la colecţionari sau fotografi, ci au fost distruse, iar sticla a fost folosită la fabricarea unor oglinzi foarte căutate în acea perioadă.
În 1967, directorul Muzeului Naţional al Unirii de la acea dată, prof. dr. Gheorghe Anghel, a reuşit să cumpere de la Samoilă Mârza aparatul folosit pentru a imortaliza evenimentele din 1 Decembrie 1918, dar şi clişeele cu fotografiile de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.
„Samoilă Mârza a imortalizat numeroase evenimente istorice, dar, din cauza lipsurilor materiale, multe clişee fusese nevoit să le vândă pentru sticla specială din care erau confecţionate. Cu banii primiţi de la muzeu, Samoilă Mârza şi-a cumpărat un aparat performant pe care dorea să-l folosească în 1968, la evenimentele comemorative ale Marii Uniri, dar a murit în anul 1967”, a relatat istoricul.

ALBUM OFERIT CADOU PERSONALITĂȚILOR
Samoilă Mârza a reuşit, de-a lungul timpului, să imortalizeze evenimente istorice importante, precum vizita Regelui Ferdinand I din anul 1919 de la Alba Iulia, Abrud şi Câmpeni, încoronarea Regelui Ferdinand I cu Regina Maria, în 22 octombrie 1922, la Alba Iulia, sau în 1928 – manifestările organizate la Alba Iulia pentru a marca împlinirea a zece ani de la Marea Unire, mai notează Mediafax. Fotograful a realizat, în 1919, un album despre 1 Decembrie 1918, numit „Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri”, pe care l-a oferit cadou unor personalităţi ale perioadei respective: Regele Ferdinand I, prim-ministrul I.C. Brătianu, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, generalul francez Henri Mathias Berthelot. De asemenea, un exemplar al albumului a fost folosit ca document, fiind depus de delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Versailles.
Regele Ferdinand I l-a declarat printre furnizorii Curţii Regale, iar generalul Berthelot i-a trimis un permis de călătorie gratuită pe căile ferate franceze.
În pofida importanţei istorice a muncii sale, fotograful Samoilă Mârza a trăit mereu aproape de sărăcie, dovadă fiind şi faptul că timp de aproape 60 de ani a folosit acelaşi aparat foto vechi, cu care imortalizase evenimentele de la 1 Decembrie 1918. Ultimul său album „Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri” l-a dăruit fostului dictator Nicolae Ceauşescu, în 1966, în timpul vizitei acestuia la Alba Iulia.
Recent, unul dintre istoricii de la Muzeul Naţional al Unirii a avut uimirea să descopere că rămăşiţele lui Samoilă Mârza au fost pe punctul de a fi exhumate de firma care administrează cimitirul în care se află mormântul fotografului, în Alba Iulia. Zgârciu afirmă că pe monumentul funerar fusese lipită o somaţie pentru neplata taxei de concesiune a locului de veci. Pe micul monument funerar de la căpătâiul marelui fotograf se poate vedea una dintre celebrele fotografii ale acestuia din 1 Decembrie 1918.

EVENIMENTELE DE LA ALBA IULIA AU FOST RELATATE PE LARG ȘI DE ZIARELE DE LIMBĂ MAGHIARĂ DIN ARDEAL.
Astfel, „Kolozsvari Hirláp“, în numărul din 3 decembrie 1918, publica faptul că „hotărârile românilor de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia nu constituie nici o surpriză pentru noi datorită celor întâmplate anterior. Proiectul de hotărâre adoptat declară unirea tuturor românilor, alipirea tuturor teritoriilor locuite de români la România şi proclamă dreptul inalienabil al românilor asupra Banatului şi asupra teritoriului dintre «Mureș, Tisa şi Dunăre»”. Autorul articolului mai nota că „hotărârea declară şi deplina libertate națională pentru toate naționalitățile existente pe teritoriul aflat sub stăpânirea românilor”. Mai mult, publicația face şi un îndemn către conaționalii unguri „să primim în deplină liniște cele întâmplate… şi cu deplină încredere cele declarate de conducătorii români, că vor respecta toate drepturile naționale ale naționalităților aflate sub stăpânirea lor”.

REACȚII ÎNTÂRZIATE ÎN PRESA INTERNAȚIONALĂ
În SUA, informațiile despre Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 au apărut în “New York Times” la mai bine de o săptămână distanță, sursele de informare fiind publicațiile maghiare. În 11 decembrie 1918, ziarul american publica următoarele:
„O mare sărbătoare a românilor transilvăneni a avut loc la Alba Iulia, la Nord de Sibiu, în ziua de 1 Decembrie, când Adunarea Naţională a proclamat solemn unirea Transilvaniei cu România. După ştirile din ziarele maghiare, o mulţime de 100.000 de oameni, îmbrăcaţi în diverse costume pitoreşti, a aclamat cu entuziasm cuvântările fruntaşilor naţionali. O ordine perfectă a fost menţinută de Garda Naţională şi de ţăranii înarmaţi”.
Nu au lipsit nici relatările în ceea ce priveşte propaganda ostilă actului unirii şi voinţei tuturor românilor de a trăi într-o Românie unită. De exemplu, “The Washington Post” din 11 ianuarie 1919 sublinia: „Ungurii desfăşoară multiple acţiuni de propagandă cu scopul de a amăgi puterile aliate…, ei fac tot ce pot ca să împiedice aspiraţiile polonezilor şi românilor de a se contopi cu propriile lor ţări, dar, din fericire, prezenţa unui comandament francez vigilent constituie un obstacol pentru acte deschise. Forţele româneşti, cele ale românilor din Transilvania, vor fi în curând în situaţia de a nu mai cere asistenţă Aliaţilor pentru a învinge pe vechii lor asupritori”.
În altă ordine de idei, lucrările conferințelor internaționale în cadrul cărora au fost stabilite noile granițe ale Europei − în mare parte valabile și astăzi − aveau să dureze până în 1920. Iată ce scria, la 3 ianuarie 1919, cotidianul britanic “Aberdeen Press and Journal”: „Transilvania, cu 3 milioane de români și un milion de maghiari, va rămâne a României. Acest lucru a fost transmis în mod expres de Woodrow Wilson (preşedintele Statelor Unite între 1913 şi 1921 – n.n.), într-un mesaj adresat regelui României”.

REZOLUȚIA UNIRII ȘI CUVÂNTAREA LUI GOLDIȘ, DEZBĂTUTE DE PUBLICAȚIILE ROMÂNEȘTI
Discursul fruntașului Vasile Goldiș a fost, din câte se pare, cel mai dezbătut subiect în presa ardeleană. Însă spații ample au fost alocate și analizei articolelor rezoluției Unirii.
Referindu-se la cele întâmplate în sala Unirii din Alba Iulia, în ziua de 1 Decembrie 1918, gazetarii de la „Glasul Ardealului” din Braşov scriau: „La orele 9, 1/2 sala de şedinţe era deja tixită de lume, galeria ocupată de dame. Într-un târziu soseşte mama poetului Octavian Goga la braţ cu fiul ei Eugen şi în lipsa biletului de legitimaţie, a fost de ajuns să zică: «Sunt mama lui Goga», pentru ca să i se deschidă intrarea în mijlocul mulţimii, care aplaudă însufleţit“.
Publicaţia „Libertatea” din Orăștie relata, în urmă cu o sută de ani, că Rezoluţia de unire a Transilvaniei cu România a fost urmarea unei adunări larg reprezentative, aleasă democratic, „din delegația care să reprezinte, în mod oficios, toate straturile poporului român de la vlădică până la opincă, încât nimeni – şi mai ales ungurii – să nu poată zice nici mâc, că nu ar fi reprezentat tot poporul la adunare”. Rezoluţia de Unire aprobată de Marea Adunare Naţională la Alba Iulia a fost analizată şi de ziarul „Foaia Sibiului”. În numărul 2, din 8 decembrie 1918, se menționa: „Sufletele marilor apostoli, în frunte cu umbra nerăzbunatului Mihai, ne-au luminat gândurile, ne-au întărit voinţa şi au scos din mii de piepturi dorinţa neclintită ce stăpâneşte întreaga suflare românească: unirea tuturor românilor cu o singură stăpânire românească”. Ziarul „Izbânda” din Bucureşti, în numărul său din 4 decembrie 1918, titra: „Duminică împuterniciții românilor de peste munţi au hotărât şi ei unirea cu România. Este actul solemn care consacră pe veci împlinirea celui mai sfânt ideal al neamului românesc”. Într-un alt ziar din Capitală, „Viitorul”, din 4 decembrie 1918, se arăta: „Necurmat această ţară a arătat ce poate o națiune când vrea. Şi ea a voit. Ea a dat, deşi încătuşată atâta amar de vreme, numeroase dovezi de destoinicie politică şi culturală şi națională. Această unire a ei cu România în politică, în cugete şi simţiri, este cel mai mare act în viaţa neamului românesc!“.
Informații apar pe prima pagină și în ziarele „Steagul” și „Lumea”. Dacă „Universul” iniţial anunţa participarea a 150.000 de persoane, a doua zi revine reconsiderând numărul participanților la 100.000 de săteni și 10.000 de intelectuali, „cu conducătorii lor sfătoși și cu prelații“ („Universul”, XXXVI, nr. 25, 24 nov. 1918). O altă cifră vehiculată în ziarul „Steagul” este cea de 200.000 de oameni („Steagul”, IV, nr. 212, 24 nov. 1918). Adunarea capătă un caracter reprezentativ, potrivit ziarului „Izbânda”, prin prezența românilor din toate păturile sociale și din toate partidele.

Similar Posts:

comments icon1 comment
1 notes
43 views
bookmark icon

One thought on “Presa, acum 100 de ani. La Marea Unire

    Write a comment...