Default

Stimată Concurență,

• Bookmarks: 2249


dragi Cititori și Parteneri deopotrivă, acest articol chiar promovează promovarea de calitate! Și nu oricum, ci cu gândul la viitorul comun al industriei tipografice, oricum va arăta acesta, funcție de o constantă suverană în orice timp: nevoile autentice ale clienților.

Da, știm și ni s-a tot spus: e business! Ne-a fost clar încă de când am pornit la drum și concurența chiar ține să ne-o reamintească, cu orice preț și oricând găsește un prilej. Dar, ca orice demers cu sens și, credem noi, de substanță, alături de calculul sec, economic și de oportunitatea de piață, mai există și altceva. Întotdeauna a mai existat și altceva.

Acel altceva ce definește spiritul secular al unei meserii unice, al unei datorii nobile și al unei bresle unice: lumea tipografilor.

Evident, peste vreme și cu ajutorul tehnologiei, astăzi tipărim cu totul altfel decât a făcut-o acum sute de ani, pentru prima oară mecanizat, Gutenberg. Dar timpurile și tehnologiile moderne fac această industrie mai puțin nobilă oare? Dimpotrivă, aș zice. Datoria de credință, aceea de a da formă cunoașterii, este neatinsă. Iar breasla se lărgește continuu, pe măsură ce descoperim noi suporturi pe care să tipărim și să răspândim lumina cunoașterii.

Am început prin a tipări pe hârtie fabricată din fibre lemnoase și vom ajunge să deslușim, în curând, slove plutind în aer. Între hârtie și hologramă nu se află decât timp și nu există nici urmă de conflict. Am descoperit suporturi de expresie altele decât hârtia, iar tipografii au știut a se reinventa permanent, exact ca și industria în care activează.

Astăzi, ca și ieri, tipografii sunt și vor rămâne artiști. Instrumentele lor de lucru au devenit, peste timp, instrumente de comunicare în masă de o extraordinară complexitate. Nevoile sociale se modifică odată cu tehnologia generală a timpurilor pe care le parcurgem. În egală măsură, nevoile de cunoaștere și comunicare se sublimează și se transformă în nevoi de înțelegere și identificare cu celălalt.

În acest fel, unul dintre vectorii importanți ai cunoașterii, atât din punct de vedere operațional, cât și simbolic, tipografia în ansamblu, este nevoită să reacționeze, adoptând concepte esențiale și altor industrii viabile: management performant și planificare strategică, promovare și comunicare la nivel integrat, idei și oameni de calitate, capacitate de inovare și de transpunere a inovației în piață, calitate la standarde imposibil de imaginat acum cinci sute, o sută, cincizeci sau chiar cincisprezece ani!

Dacă proprietarii și managerii industriei tipografice cred, cu tărie și convingere, în necesitatea dezvoltării capacității de a oferi performanță și chiar excelentă clienților ca singura alternativă cu adevărat viabilă pentru ca afacerile lor să prospere, chiar și în condiții de criză tipic românească, cu ciubote roșii, atunci când vine vorba despre promovare și imaginea proprie economia, raționalitatea și chiar zgârcenia devin atributul dominant al discuțiilor.

Raționamente de gen cantitate în detrimentul calității iau, brusc, loc la masa negocierilor. Și, deși nu o rostesc, managerii sunt totuși dispuși să și-o asume: când vine vorba de autopromovare ne uităm, dintr-o dată, la ultimul bănuț! Avem produse și servicii de cea mai înaltă calitate, însă preferăm să folosim ca vectori de imagine canale ce nu își propun altceva decât să facă bani din reclamă! Și atât!

Reafirmând datoria de credință mărturisită încă de la începutul acestui material, acel altceva pentru care luptăm să se regăsească, în principal, în business-ul nostru: promovarea informației de conținut, consistentă, de actualitate, cu reale valențe de valoare adăugată și de schimb de experiență, informație care să dea, la rândul ei, prilejul mesajelor de promovare ale clienților noștri să capete acea valoare autentică de piață pe care și-o doresc, închei prezenta epistolă mulțumindu-ți, dragă Concurență, pentru faptul că exiști și pentru că, prin prezența ta, devenim mereu mai buni!

Similar Posts:

2 recommended
comments icon0 comments
0 notes
249 views
bookmark icon

Write a comment...