Kodak şi M.M.K. Print au finalizat acordul privind achiziţia celei mai noi tehnologii C.T.P., Thermal Direct, M.M.K. Print devenind prima tipografie din România care foloseşte această tehnologie. Sistemul (non process plates) a fost lansat oficial la Drupa 2008 în Germania, inovaţia constând în realizarea cu ajutorul laserului a plăcilor tipografice fără developarea lor ulterioară. Ele pot fi folosite imediat în maşina de tipar, procedura fiind apropiată de cea print-on-demand. Utilajul este dotat cu alimentare automată a plăcilor şi are o productivitate de 22 de plăci/oră (35×50 sau 50×70).
Eliminarea developării, expunerea pozitivă şi folosirea punctului de raster Kodak Square Dot fac ca rezultatul obţinut în tiparul offset să fie unul de o calitate superioară. Odată cu acesta a fost achiziţionată şi staţia de lucru Workflow Server şi software-ul de configuraţie pre-press Prinergy Evo – workstation. Acesta este construit pentru standardele .pdf, .jdf, .icc şi include funcţiile Preflight, Refining, Color Management, Batch Trapping şi Output de înaltă rezoluţie. Sistemul a fost completat cu o soluţie Kodak Matchprint Proofing Solution, fiind calibrat pentru profile Fogra media wedge. A fost achiziţionată opţiunea Prinergy-Screening Staccato 25 de microni pentru realizarea tiparului cu raster FM, a cărui calitate este foarte apropiată de cea fotografică.
Similar Posts:
- KBA a lansat un sistem complet automat de transfer al plăcilor offset
- Kodak scumpeşte plăcile tipografice
- MMK Print este prima tipografie offset din România care a obţinut certificarea Fogra PDFX-Certification
- Kodak va prelua deservirea conturilor Lithoplate începând cu 1 august 2021.
- Kodak și reactorul nuclear