Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home2/parisresidence/print-romania.ro/wp-content/themes/times/functions.php on line 7609
Ambalajele reciclate, surse de contaminare prin acumularea de cerneluri – Print Romania
Stiri

Ambalajele reciclate, surse de contaminare prin acumularea de cerneluri

• Bookmarks: 30683


Ambalajele reciclate, din carton, pot constitui o sursă de contaminare chimică pentru produsele alimentare curente, susțin reprezentanții organizației non-guvernamentale Foodwatch. Aceștia au solicitat autorităților competente să impună noi reguli în industria de profil. Potrivit Foodwatch, contaminarea în special cu „uleiuri minerale” a alimentelor ambalate se datorează mai multor factori: cartonul reciclat, cartonul nereciclat, dar contaminat de mediul exterior și de reziduuri ale produselor de lubrifiere de pe mașini în timpul procesului de fabricare.
„Ambalajele reciclate rămân totuși una dintre principalele surse de contaminare”, afirmă oficialii ONG-ului, potrivit portalului 7sur7.be. Acest lucru se explică prin acumularea de cerneluri și alte substanțe, cum ar fi solvenții. Sunt aduse în discuție două categorii de uleiuri derivate din hidrocarburi: MOAH, suspectate că ar fi cancerigene și mutagene, și MOSH. În prezent, nu există vreo reglementare în privința cantităților acceptabile din aceste uleiuri minerale în produsele alimentare.
Foodwatch a solicitat stabilirea unor praguri limită pentru fiecare substanță și chiar o toleranță zero față de uleiurile de tip MOAH. ONG-ul a solicitat ca producătorii să pună și „bariere eficiente” pentru a evita fenomenul de „migrație” din carton în produsele alimentare. „Aceste uleiuri conțin substanțe toxice, iar industria alimentară trebuie să reacționeze punând bariere între ambalajele cartonate și conținuturile alimentare”, a afirmat la o conferință de presă Ingrid Kragl, director de comunicare la Foodwatch Franța, prezentând o anchetă asupra unui număr de 42 de produse comune în Franța, cumpărate din diferite supermarketuri.

Similar Posts:

30 recommended
comments icon0 comments
0 notes
683 views
bookmark icon

Write a comment...