457Fascinantă şi omniprezentă, comunicarea este însă, prin excelenţă, o dimensiune fundamentală a existenţei şi a dezvoltării umane din cele mai vechi timpuri. Privit din punct de vedere ştiinţific, actul de comunicare este procesul de transmitere a informaţiilor şi sentimentelor (idei, păreri, atitudini, opinii) de la un individ către un alt individ sau de la un grup social către un alt grup social.
Cuvântul „comunicare” provine din limba latină şi termenul a circulat în vocabularul vremii cu sensul de „a împărtăşi ceva celorlalţi”. Astăzi, a comunica, a informa şi a fi informaţi reprezintă trăsătura definitorie a existenţei fiecăruia dintre noi, devenită într-atât de pregnantă încât nici măcar nu mai este percepută în mod conştient ca fiind o activitate distinctă. Împărtăşind în permanenţă ceva celorlalţi sau nouă înşine, trăim într-o continuă stare de comunicare. Comunicăm prin o multitudine de forme şi modalităţi: comunicăm direct, prin cuvânt, gest, mimică şi comunicăm indirect, atunci când folosim aşa-numitele tehnici secundare – scriere, tipăritură, cabluri, sisteme grafice sau unde hertziene.
Avem la îndemână ziare, reviste, cărţi, afişe, filme, telefon, fibre optice, medii electronice, radio sau televiziune. Comunicăm prin tot ceea ce exprimăm ca produs, intenţionat sau nu, al civilizaţiei comunicaţionale din care fiecare dintre noi este parte integrantă. Comunicarea este un proces continuu, presupunând o interacţiune neîncetată între fiinţele umane, desfăşurată simultan prin multiple canale şi prin mijloace variate.
Comunicarea este asemenea funcţionării unei orchestre fără dirijor, în care fiecare interacţionează cu toţi şi toţi interacţionează între ei, iar în acest proces de interacţiuni continue creează realitatea socială, care este o realitate socio-comunicaţională. Este o iluzie a crede că există o singură realitate: realitatea este de ordinul atribuirii de semnificaţie, care este produsul interacţiunilor umane şi al comunicării. Niciun fel de activitate, de la banalele activităţi ale rutinei cotidiene şi până la cele mai complexe activităţi desfăşurate la nivelul organizaţiilor, societăţilor sau culturilor, nu mai pot fi imaginate în afara procesului de comunicare. Dar comunicarea a devenit, de asemenea, şi unul dintre cuvintele „la modă”, ale vremurilor noastre, ce multiplică activităţile sau evenimentele pe care le reprezintă şi care tinde să-şi lărgească aria de semnificaţii tocmai datorită interesului de care se bucură.
Comunicarea modernă pare a se adresa, din această perspectivă, tuturor în special şi nimănui în general. Aparent paradoxal, în tot acest ocean de comunicare ce ne înconjoară, simţim mai peste tot absenţa unei comunicări reale: aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru interlocutori deosebiţi ca pregătire şi experienţă; stările emoţionale, sentimentele şi intenţiile cu care interlocutorii participă la comunicare deformează mesajul; ideile preconcepute şi rutina influenţează receptivitatea; diferenţele culturale par a fi, mai mult ca niciodată, obstacole de netrecut. Dincolo de aspectele mai puţin plăcute ale comunicării se dezvăluie însă o certitudine: epoca modernă reprezintă apogeul comunicării. Progresul tehnicoştiinţific a favorizat apariţia telegrafului, a trenului, a telefonului, a automobilului sau a internetului, intensificând comunicarea între indivizi, comunităţi, culturi. Umanitatea, fie că ne place sau nu să o recunoaştem, este condamnată a căuta la infinit calea de mijloc dintre comunicare şi absenţa ei.
Similar Posts:
0 comments
Share
Print