Default

Cristian Petrişor, Intelligent Labs: Vom ieşi pe piaţa din Occident

• Bookmarks: 91163


O firmă locală producătoare de maşini de print e ca un ac în carul cu fân prin ţara noastră, dar noi nu ne-am dat bătuţi. Iată că astăzi discutăm despre încă un astfel de exemplu de producător (şi proiectant) român de succes în domeniul acesta, încă un câştigător şi, sperăm noi, încă un exemplu pentru alţii.
Cei de la Intelligent Labs au deja destule instalări de utilaje produse chiar de ei, astfel încât putem spune, fără să avem emoţii că am exagera, că au succes pe piaţa poligrafică şi nu numai.
Cristian FAUR

Pe cont propriu
Cristian Petrişor, fondator şi general manager al companiei, este cel cu pregătire în automatizări, proiectări şi software, dar şi cel care se ocupă cu partea de producţie a controllerelor şi software-ul pentru ele. „Asta a fost baza mea, am început programarea în 1990. Aveam vreo nouă ani atunci. Am lucrat mult, după care m-am specializat pe microprocesoare şi am făcut aplicaţii din care am câştigat bani. Ulterior, piaţa de soft s-a umplut şi a trebuit să mă reprofilez. M-am reprofilat pe utilaje în care să înglobez partea de microprocesoare cu partea cealaltă.” A trecut un sfert de secol de atunci. Acum, Cristian Petrişor conduce un business nu doar ca manager, fiind implicat în toate etapele, de la proiectare la execuţie, vânzare şi service. Un business început de la zero, dezvoltat doar cu resurse proprii şi care şi-a propus să devină un nume în lumea mare, pentru că vor să ne reprezinte ţara la export cu soluţiile lor care sunt destinate şi zonei de print, dar nu numai. Deja soluţiile lor sunt foarte apreciate pe piaţa internă şi mărturie stau în acest sens instalările de succes pe care le-au efectuat până acum, mai ales la clienţi din domeniul producţiei publicitare.

Teoretic, la Intelligent Labs se face acum asamblare de utilaje mecanice, dacă am vrea să rezumăm, dar descrierea completă a activităţii companiei e mai complicată de atât. Este vorba şi de repere mecanice, debitare, îndoire pe maşini cu comandă numerică, frezare pe maşină cu comandă numerică, strunjire la fel, totul după cele mai moderne tehnici.

Clientul tipic pentru organizaţie nu vine numai din zona poligrafică. Aici se produc, de exemplu, şi maşini de injecţie de mase plastice electrice, nu hidraulice. Interlocutorul nostru ne arată pe parcursul conversaţiei o serie de piese şi utilaje dezvoltate in-house şi din felul în care ne vorbeşte despre ele se vede foarte uşor că avem în faţă pe cineva nu numai priceput, dar şi pasionat de ceea ce face. Ne explică despre calităţile produselor pe care le avem în faţă şi ne demonstrează punctual unde acestea sunt superioare altora de pe piaţă. Accentul, atunci când vorbim despre produsele Intelligent Labs, cade întotdeauna pe calităţile acestora şi pe lucrurile care le fac similare altora din Occident.

Ce vrea clientul
Aici, în ţară, cei mai mulţi clienţi vin din rândul celor care oferă servicii de producţie publicitară, în special routere. „Acum ne-am specializat pe utilaje de tăiat cu comandă numerică, vom avea foarte curând expus un astfel de utilaj la un eveniment al cărui nume încă nu pot să vi-l dau. Acesta lucrează cu cuţite oscilante, tangenţiale şi cu înaltă frecvenţă, la 60.000 sau 90.000 de ture, opţional. Am vândut deja trei maşini de acest tip aici, în România. Softul de dezvoltare pentru cuţite este făcut integral de noi. Softul de dezvoltare este, de asemenea, făcut integral de noi, sub licenţă. Pentru că toată lumea lucrează cu programul care preia fişierele vectoriale şi trece la frezare, dar nu există un
astfel de program pentru cuţite. Pe acesta l-am dezvoltat integral pentru aplicaţiile noastre”, ne spune şeful Intelligent Labs.

Aşadar, producţie, hard, soft, proiectare, dezvoltare
mecanică şi asamblare mecanică, iată că lista lucrurilor care se întâmplă în această companie se lungeşte pe măsură ce conversaţia se desfăşoară şi ne dăm seama că nu sunt lucruri puţine pentru o echipă nu foarte numeroasă. Din această listă pare să lipsească ceva foarte apreciat de orice client, mai ales pentru piaţa noastră: partea de service. Ei bine, gazda noastră ne linişteşte, nu e aşa, dimpotrivă: „Majoritatea clienţilor ne-au ales pe noi pentru că suntem locali, ştim foarte bine să intervenim dacă se strică ceva, oferim şi servicii de post-garanţie, inclusiv lucruri de fineţe, care de multe ori majorităţii furnizorilor le scapă.”

Care ar fi diferenţa dintre produsele de la Intelligent Labs, pe de o parte, şi produsele concurente, pe de alta, fie ele occidentale sau asiatice? „Faţă de cele asiatice ar fi în primul rând garanţia oferită de producătorul român, o a doua ar fi calitatea, care este similară cu cea germană. Fără să ne lăudăm, la routere am scos rezultate foarte bune. Sunt mult mai fiabile, merg la viteze mult mai mari decât altele, cu inerţii şi acceleraţii care sunt foarte bine controlate. Se poate freza cu o viteză de 20 metri pe minut, ceea ce este imens, inclusiv în 3D. La routere suntem experţi acum. Sunt multe inovaţii pe routere acum, atât pe şasiu, cât şi pe portal. Pe acest segment nu prea avem concurenţă. Urmează să ne solidificăm capitalul un pic şi vom ieşi pe piaţa din Occident.”

În general, cei de la Intelligent Labs lucrează în strânsă legătură cu clientul când dezvoltă un produs şi sunt foarte atenţi la cerinţele pieţei. Cristian Petrişor a identificat câteva categorii principale de produse care sunt mai căutate de industria producţiei publicitare. În primul rând, este vorba despre cutter-ul digital, un adevărat instrument de secol 21, în opinia interlocutorului nostru, care îl descrie drept un router evoluat, mulţumită faptului că poţi tăia cu el tot ce poţi tăia cu un router, dar la o viteză mult mai bună. Pe lângă asta, este şi un instrument mai versatil, graţie capacităţii sale de a tăia cartoane sau polipropilenă, materiale ieftine, dar care pot duce la produse finite cu valoare adăugată mare. Apoi, este vorba despre routerul clasic. Acesta este mult mai solid decât un cutter digital şi deşi nu poate oferi viteze la fel, este foarte bun pentru alte tipuri de lucrări, precum lemn sau alte materiale. Instrumentele laser care pot face gravură pe orice fel de material sunt o altă categorie destul de căutată. Şi maşinile de îndoit mase plastice cu comandă numerică sunt pe această listă. Nu în ultimul rând, maşinile de termoformare, cele care scot piese în relief, sunt alte instrumente din portofoliul Intelligent Labs, care şi-au găsit clienţi pe piaţa locală. Până la sfârşitul anului, compania va scoate pe piaţă maşini laser de mare putere.

Business în creştere continuă
Managerul din faţa noastră ne spune că firma pe care o conduce a înregistrat creştere continuă, inclusiv în perioada când lumea se plângea că e criză. A venit din alt domeniu unde
chiar erau probleme şi a constatat surprins că lucrurile se mişcau mai bine în industria poligrafică decât în alte locuri şi că în producţie încă mai e loc de creştere, spre deosebire de alte ramuri. Un alt lucru ce caracterizează activitatea Intelligent Labs, fapt determinat şi de specificul activităţii de asamblare de utilaje pe care îl desfăşoară compania, este interconectarea cu alţi producători din toată lumea, care au rol de furnizori. Piesele care intră în componenţa utilajelor dezvoltate de firmă vin de pe mai multe continente, dar o parte importantă vin din Europa sau Japonia. Unele produse vin doar din China, pentru că în Europa nu se produc, cum este cazul unor instrumente pentru maşinile laser. „În Europa se produc doar rezonatoare, care costă de la 60.000 de euro în sus. Nu poţi să pui pe un utilaj de 10.000 de euro un rezonator de 60.000 ca să taie plexiglas.” Dar majoritatea pompelor sunt aduse din ţări precum Germania sau Japonia. Potenţial şi provocări „Românii ar trebui să fie mai puţin complexaţi de ceea ce fac străinii”, consideră interlocutorul nostru. Suntem la fel ca ei şi putem face ce fac şi ei. De aceea, el priveşte viitorul cu optimism, dar nuanţat. Sunt domenii în care îi putem ajunge din urmă şi chiar depăşi, iar exemple există, chiar Cristian Petrişor arătându-ne câteva în spaţiul de producţie pe care îl conduce. Pentru altele, e fie prea târziu să ne apucăm, fie am renunţat la ele în anii tulburi ai capitalismului românesc reinventat şi acum sunt trenuri pierdute. „Nu mai putem să-i prindem din urmă la microprocesoare sau la nanotehnologie, s-a rămas mult în urmă. Încă nu putem să punem bazele unei fabrici de servomotoare, care reprezintă baza industriei moderne, nu numai pentru zona de print, pentru orice industrie.” Acestea ar fi handicapuri parţiale, ne spune Cristian Petrişor, dacă am urma şi noi exemplul altora, tot din Vest, şi am asambla la noi ceea ce produc alţii. Avem, totuşi, şi hibe ce ţin de noi înşine. Proverbiala delăsare românească e o boală grea, care de multe ori îngreunează munca managerului. Şeful Intelligent Labs pune degetul pe rană mai în glumă, mai în serios: „Controlul de calitate este cea mai mare problemă în ţara noastră. Aducem nemţi.” Neseriozitatea ne poate face mult rău dacă vrem să ne facem un nume şi trebuie să scăpăm de abcesele de iresponsabilitate ce pot caracteriza din când în când muncitorul român. Dar chiar şi aşa, românii încă au şanse să se afirme în afară ca furnizori de soluţii profesionale de calitate şi preţ care să concureze cu oricine. Unii o fac, alţii se pregătesc să o facă, iar atitudinea omului din faţa noastră ne face să înţelegem că există şi argumente, şi voinţă în acest sens pe plaiurile mioritice.

Preţuri
Gazda noastră spune că în materie de preţuri, utilajele dezvoltate de Intelligent Labs sunt un pic peste China, dar de două, trei ori mai ieftine decât ceea ce oferă Europa de Vest, în timp ce la calitate, însă, lucrurile stau cu totul altfel. „La routere suntem peste ei, la termoformare (Intelligent Labs sunt singurii producători locali de maşini de termoformare – n.r.) nu ne putem compara decât cu Formech, din Anglia, care sunt de trei ori mai sus… Stăm mult mai bine la preţ. Iar calitatea este mult mai bună. Am fost în halele lor, la firme şi din Germania, şi din Elveţia şi am văzut cum lucrează. Nu sunt peste noi. Doar că sună mai bine, au un pic mai multă tradiţie în spate, mai multă expunere la expoziţii, pe care noi încă nu o avem, dar o vom avea foarte curând… cam asta ar fi diferenţa.”

Similar Posts:

9 recommended
comments icon0 comments
0 notes
1163 views
bookmark icon

Write a comment...