Chiar dacă urmașele Evei sunt cele pe care le răsfățăm în ziua de Mărțișor, furnizorul de hârtie Papyrus România a dorit să ofere un frumos cadou în prima zi a primăverii și clienților de sex masculin din industria tipografică și din domeniile conexe. Astfel, vineri, 1 martie 2013, Papyrus a organizat la clubul IDM din București prima ediție a „Cupei de biliard Papyrus”, competiție la care au participat 16 echipe ale clienților companiei (incluzând echipa Papyrus și cea furnizorilor acestuia, ale căror rezultate nu au fost contorizate în alcătuirea clasamentului final).
Poza de grup de la finalul competiției.
Organizată în parteneriat cu reprezentanța regională a fabricantului de hârtie Mondi, competiția a debutat la ora 18.00 și s-a prelungit până târziu spre miezul nopții, când au fost înmânate premiile câștigătorilor și diplomele de participare. Din programul evenimentului n-a lipsit nici tratația oferită cu generozitate de gazdele de la Papyrus – de la cafele și sucuri la „întăritoarele” mai mult sau mai puțin alcoolizate, stimulente care au dinamizat și mai abitir concursul cu bile colorate.
Cu o structură ierarhizată pe 5 etape, bazată pe „sistemul elvețian”, concursul de biliard pus în scenă de Papyrus s-a desfășurat după toate regulile unei competiții veritabile, din care n-au lipsit orgoliile (uneori năruite) ale unor jucători foarte pasionați de acest joc. Fără a intenționa să comparăm merele cu perele, trebuie să recunoaștem că ideea celor de la Papyrus România de a organiza prima ediție a „Cupei la biliard” s-a dovedit una foarte inspirată dacă o judecăm în contextul celorlalte inițiative sportive lansate de alți furnizori de hârtie din România, mai ales în ceea ce privește spiritul de fair-play dovedit de concurenți și atmosfera deosebit de cordială.
Sorin Buga (în dreapta), șeful Papyrus România, alături de Camelia Negrei de la Mondi.
Aflat pe întreg parcursul competiției alături de clienții invitați să-și ajudece titlul de cea mai bună echipă la biliard, domnul Sorin Buga, director executiv regional Papyrus pentru România, Croația și Slovenia, ne-a declarat despre această inițiativă pusă la cale de compania sa în ziua de Mărțișor: „Într-un fel, și noi, bărbații, trebuie să beneficiem la un moment dat de niște mărțișoare – nu știu dacă neapărat de 1 martie. Simțim însă nevoia să mai avem, din când în când, și un moment pentru noi. Ne-am bucurat că foarte mulți dintre partenerii companiei Papyrus au fost alături de noi și cred că s-au simțit foarte bine. Alături de noi au fost atât tipografii, cât și partenerii și prietenii noștri din segmentul de office, iar asta ne-a bucurat, de asemenea, foarte mult. Spun asta deoarece unul din lucrurile după care ne ghidăm la Papyrus este de a găsi întotdeauna modalitatea cea mai prietenoasă de a interacționa cu partenerii noștri”.
Leonard Ochian, șeful tipografiei Pro Reclama, și-a dus echipa până pe locul II.
Echipa Mega Press, ocupanta locului III în clasamentul final.
După cele 36 de meciuri, care de care mai palpitant, pe prima treaptă a podiumului a urcat echipa B.N. Business, urmată de echipele Pro Reclama și Mega Press. Clasamentul final al primei ediții a „Cupei de biliard Papyrus” arată după cum urmează:
Rezultatul meciurilor concursului „Cupa de biliard Papyrus”, ediția I
Mai multe detalii despre prima ediție a „Cupei de biliard Papyrus” puteți citi în numărul viitor al revistei „Print Magazin”. Pentru a vizualiza și descărca imaginile surprinse în timpul competiției de biliard organizate de Papyrus România, vă rugăm să accesați pagina de Facebook a revistei.
Oamenii de la Papyrus România, organizatorii „Cupei de biliard Papyrus”.
Similar Posts:
- Tipografii s-au măsurat în măiestrie la biliard
- Podiumul Cupei de Biliard Papyrus 2015,a fost ocupat de: Best Print, Sothis Print şi Everest:Tipografia
- Cupa Tipografilor Agressione la Fotbal, ediția a III-a, 2012, își va desemna azi câștigătorii
- Învingătorii locali ajung în finala Cupei Sappi la fotbal de masă de la Bruxelles
- Cupa Tipografilor Agressione la fotbal – linia de start