471Românii visează cai verzi pe pereți. Deși viitorul trebuia să arate altfel, încă din ultimul deceniu al secolului trecut, apucăturile românilor au făcut ca timpul să pară că s-a oprit în loc. Puțini au înțeles că vremurile de altădată nu mai pot să revină și schimbările se produc în fiecare clipă cu o viteză care te face să ratezi, dacă nu ești atent, realitatea.
Nimic, dar absolut nimic, nu mai este la fel ca în urmă cu două decenii. Nimic nu mai este la fel nici măcar ca în urmă cu o zi. Nu pentru că românii sunt frumoși, harnici și inteligenți. Schimbările au fost și sunt impuse de lumea civilizată a democrațiilor europene și unde cu greu am fost acceptați deși de cele mai multe ori refuzăm să recunoaștem evidența.
În ce hal ar fi arătat oare România dacă nu ar fi fost membră a Uniunii Europene? La mila cui am mai fi fost dacă Alianța Nord-Atlantică nu ne-ar fi acceptat pe lângă ea? Bineînțeles că există un preț și un risc al acestor înțelegeri, dar la fel de clar este faptul că izolarea ne-ar fi scufundat în mocirlă. Dincolo de orice, prețul și riscul alianțelor ar trebui să le punem în balanță alături de progres. Da, progresul este evident și continuu deși ne prefacem că nu-l sesizăm. Avem o legislație similară celei europene, accesul la tehnologie nu mai poate fi negat, granițele sunt deschise. Practic ești liber să faci orice îți permite legea.
Cu toate acestea, în general, românii neagă orice evidență, își plâng de milă și pentru toate tragediile personale nerezolvate din ignoranță dau vina pe faptul că au avut ghinionul să se nască în România. Uită cu toții că sunt liberi să meargă oriunde, să spună orice, că pot lucra oriunde dacă pot dovedi că au competențe profesionale și dacă cunosc o limbă străină. De fapt, „uitarea” ar trebui tradusă de cele mai multe ori prin incompetență, lipsa unei specializări și persistența unor mentalități din anii ’70-’80 și care vor continua, din păcate, să se propage încă două-trei generații.
Pentru un start viguros în societate și integrare în lumea civilizată, prioritățile oricărui guvern ar trebui să fie, în ordine, sănătatea, învățământul și cercetarea. Dar nici celelalte sectoare nu ar trebui lăsate la o parte. La noi, cele trei domenii sunt în fiecare an “cenușărese” ale bugetului. Lipsa de educație în principal, dar și ignoranța crasă îi determină chiar și pe oamenii de rând să creadă că autostrăzile și locurile de parcare sunt esențiale, iar medicii, profesorii și cercetătorii au dreptul doar la salarii de mizerie și la înjurături repetate, argumentându-se insistent că „nu produc nimic”. După medici competenți țipăm, ne văicărim și ne aducem aminte doar când vedem moartea dând târcoale celor apropiați, de profesori pomenim când la angajare realizăm că nu prea ne-a plăcut școala, iar de cercetători vorbim când ne trezim că trebuie să importăm vaccinuri banale, dar vitale.
Dar există ceva mult mai grav în societate. Generațiile născute după 1990 s-au molipsit și au moștenit metehnele celor care au trăit sub dictatura comunistă. După terminarea școlii, tinerii încă mai cred cu înverșunare că statul se va milostivi și le va oferi un loc de muncă, iar guvernanții vor avea neapărat un pachet ofertant de locuințe sociale cu titlu gratuit. Ei bine, e destul de dur, dar cine nu s-a trezit a ratat startul, schimbările și oportunitățile lasă în urmă realitatea percepută voit aiurea. Viitorul pentru români a luat startul la sfârșitul secolului trecut. Cine pricepe trăiește capitalismul dur, uneori neplăcut, dar firesc, cu împliniri și dezamăgiri inerente, ceilalți așteaptă degeaba să primească, de-a gata, ce-au avut bunicii și părinții lor sub comuniști.
Similar Posts:
0 comments
Share
Print