Default

Fabrica de obiecte 3D la îndemâna oricui

• Bookmarks: 14398


Imagineaza-ţi cum ar fi  să spui: „Printează-mi te rog un toc de ochelari roz!”, „Tati, mi-aş dori o maşinuţă Lego, marca Ferrari, culoare roşie”. Astfel a evoluat tehnologia de stereolitografi ere până la a pătrunde în orice casă şi a fi  folosită în mod curent  pentru realizarea de obiecte 3D.

În curând va deveni firesc să ai la dispoziţie o imprimantă 3D cu care să printezi orice idee de jucărie pentru copilul tău, sau orice tip de formă cu care te gândeşti să-ţi impresionezi clienţii într-o prezentare. La beneficiile acestei facilităţi pentru uz personal s-au gândit cu mult timp în urmă cercetătorii. Astfel au avut în vedere îmbunătăţiri tehnologice care au redus dimensiunea echipamentelor de litografiere, a zgomotului pe care acestea le produceau, dar, mai ales, s-a reuşit realizarea unor modele complexe care includ facilităţi atât de formă, cât şi de culoare, iar toate acestea la un preţ din ce în ce mai rezonabil. În acest moment un echipament de printare 3-D cu performanţe remarcabile ajunge la circa 10.000 de euro, cu tendinţe de a reduce acest preţ până la 5.000 de euro, aşa cum spuneam în ediţia precedentă.

Echipamentele de printare 3D se regăsesc deja în atelierele artiştilor sau ale unor entuziaşti din străinătate, dar se distribuie şi în România pentru realizarea de prototipuri digitale în diferite industrii.

Primul pas în procesul de printare 3-D a fost utilizarea aplicaţiilor soft pentru a realiza secţiuni necesare în crearea şi calcularea utilizării fi ecărui layer în construcţie. Cu alte maşini abordarea este diferită. Majoritatea proceselor pornesc de la forma iniţială pentru imprimarea 3-D: stereolitografi a. Pionierul domeniuluiv este 3D Systems, situată în South Carolina, cea care a realizat prima maşină de stereolitografi ere disponibilă comercial în 1986.

Echipamentele construiesc obiecte pornind de un layer realizat la un moment dat prin eliberarea unui strat subţire de răşină lichidă cu ajutorul unui laser cu raze ultraviolete, controlat de calcultator, pentru a întări treptat confi guraţia iniţială prin secţiune transversală. Construiesc o linie, apoi coboară un nivel şi repetă procesul. La final, excesul de răşină moale este curăţat folosind o baie chimică. O abordare conexă care datează tot din anii 1980 este laserul de sintetizare selectiv în care un laser de temperatură înaltă este folosit pentru a topi şi fuziona ceramică sub formă de praf, metal sau sticlă, pus strat cu strat pentru a realiza forma 3D dorită.

Reducerea timpului de 120 de ori Cu toate că software-ul puternic de proiectare permite acum crearea virtuală a obiectelor tridimensionale pe ecranul unui computer, mulţi designeri şi clienţii lor preferă să examineze, să atingă şi să deţină un obiect fizic înainte de a se decide pentru investiţii importante în producţia de masă sau în construcţii de nivel înalt. Modelele îi ajută să urmărească procesul de fabricaţie, să prevină din start unele probleme etc. Dacă în mod tradiţional machetele se realizau manual, din materiale cum ar fi  lutul, lemnul sau metalul, dezavantajul este că este o modalitate lentă şi costisitoare. Pentru realizarea unui prototip echipamentele de printare 3-D au reuşit să reducă durata de la o săptămână, aşa cum era necesar în realizarea unui prototip manual, la 90 de minute de imprimare şi un cost de circa 35 de euro.

Acum se consideră că tehnologia care va conduce la cucerirea pieţei de retail cu aceste echipamente este cea cu jet de cerneală, la fel cum a fost pentru imprimantele 3-D. Capacitatea de a imprima diferite materiale cu jet de cerneală creşte foarte mult, nu doar modelul de preluare a caracteristicilor, dar şi posibilităţile de producţie cresc. Tehnologic vorbind s-ar putea printa pe plastic de calitate prin intermediul capului cu jet de cerneală, ceea ce ar putea conduce la producţie 3-D cu un termen mult mai redus, iar consumabilele ar putea fi  materiale regenerate.

Cine are nevoie de această tehnologie? În primul rând în domeniul producţiei industriale realizarea uşoară a unor prototipuri ar conduce la reducerea ciclului de fabricaţie. Designerii industriali şi realizatorii de modele ar putea simţi mult mai uşor cum să ajusteze şi să realizeze modelul fi nal. Proiectanţii de proteze umane, proteze estetice ar putea modela şi adapta mult mai uşor şi simplu macheta. Arheologii şi curatorii din muzee pot realiza descoeriri arheologice, reconstituiri etc. Sculptorii şi bijutierii sunt cei care pot ajunge la o formă potrivită mai uşor.

Pe viitor, odată cu reducerea costurilor de printare ar putea fi  mult mai mulţi utilizatori ai acestei tehnologii printre care: scenariştii şi realizatorii de fi lme, arhitecţii şi urbaniştii, decoratorii şi artiştii grafici, chimiştii, fi zicienii şi biologii, matematicienii şi statisticienii, strategi militari, astronomi şi topografi , fotografi  şi oricine are un hobby care implică acest tip de tehnologie.

Similar Posts:

14 recommended
comments icon0 comments
0 notes
398 views
bookmark icon

Write a comment...