Default

În ajun de apocalipsă, despre trecut și viitor

• Bookmarks: 2276


La boala asta de criză economică, deja cronicizată pe trupul economiei, o nebunie ca povestea cu sfârșitul lumii din ajunul sărbătorilor mai lipsea pentru ca demența să fie cu adevărat în floare.

Fără să mă număr printre cei duși cu capra la raze ori printre cei cu insațietate pentru senzațional, story-ul ăsta SF, scos cu forcepsul imaginației nu știu cărui savant din deja celebrul calendar mayaș, mi-a oferit prilejul de a sta un pic pe gânduri. Nu că nu aveam ce face în zilele dinaintea vacanței de iarnă, dar cred că dracul, văzându-mă cât refuz să gust din noua porție de apocalipsă, mi-a trimis o porție zdravănă de răceală, așa, cadou de sărbători. Numai bună de tratat cu un ibric de țuică fiartă cu piper și cu niscai Carmol.

Burdușit de răceală, m-am pus, așadar, ca tot omul răpus de boală, pe gânduri. La ce fuse și se duse, dar și la ce va fi după Crăciun – sau, mă rog, după apocalipsă.

Ce a fost se știe, în mare. Un an pe care mulți îl consideră mai rău decât toți ceilalți de criză la un loc, deși multora nu le-a mers deloc rău, dacă ne amintim de tevatura electorală de anul ăsta – ba o campanie pentru alegerile locale, ba una pentru referendumul de demitere a prezidentului, ba una pentru parlamentare.

Sincer, dacă privesc prin ocheanul gazetei, văd cam neclar conturul unor prea mari motive de bunăstare în industria pe care, cu onor, o slujim.

După cum spuneam, singurii care au motive să încheie anul cu un dram de zâmbet sunt tipografii, cărora le-a mers relativ binișor – și, alături de ei, furnizorilor de hârtie. În schimb, furnizorii de echipamente tipografice offset au avut, din nou, un an crâncen, fără vânzări notabile de utilaje, alinat doar de veniturile realizate din contractele de service sau pentru consumabile. Din punctul ăsta de vedere, cred că ei sunt primii care gustă din plin, de mai bine de 3 ani, din amărăciunea apocalipsei…

Pe segmentul echipamentelor digitale de imprimare, situația se vede în clar-obscur. În partea luminoasă se zăresc furnizorii care oferă soluții de imprimare și finisare din Orientul Îndepărtat, care au avut, din câte se pare, un an bunicel, mai ales datorită prețurilor mai mici. Cu ceva vânzări, nu foarte multe, în zona umbrită a business-ului de vânzări pentru echipamente digitale se află furnizorii locali care-i reprezintă pe marii producători mondiali de soluții grafice. Aici trebuie să amintim că pe această zonă s-au mai făcut încă, cât de cât, ceva investiții pe fonduri cu finanțare europeană. Ce se va întâmpla după închiderea acestor finanțări, nimeni nu știe…

În sectorul ambalajelor, cel puțin în zona imprimatorilor flexo, deși situația nu a fost neapărat roz, lucrurile au evoluat pe creștere și chiar au existat și ceva investiții în tehnologizare. Vorba aia, dacă poporul mănâncă și se îmbracă, tot mai sunt ceva ambalaje de tipărit.

Din punctul nostru de vedere, încă rezistăm, nici noi nu știm cum. O explicație ar fi toți acei advertiseri ai revistei noastre (și nu numai), care, deși au fost nevoiți să-și amputeze cu bisturiul crizei bugetele de publicitate destinate presei de specialitate, au fost și anul acesta un sprijin de nădejde pentru apariția „Print Magazin”. Că se numesc Ad Line Solutions, Algernon, Antalis România, Anemona Com, BT Leasing, Canon, Grup Transilvae, Epson, Europapier, Konica Minolta, Leykom, Manroland, Macro International, Mondi, Mons Medius, Papyrus România, Printman, RPD, Sappi, Xerox – și ceilalți față de care, din lipsă de spațiu editorial, îmi cer scuze că nu-i numesc -, tuturor le mulțumim pentru tăria de a crede în continuare în noi și în presa scrisă.

În același timp, doresc să le mulțumesc tuturor colaboratorilor revistei, care reușesc să-și rupă din prețiosul timp pentru a vă împărtăși câte ceva din experiența lor și, de asemenea, cititorilor noștri. Nu în ultimul rând, doresc să-mi scot basca în fața tuturor acelora care au ales să-și facă abonament plătit la revistă, pentru care am toată stima.

Fără a mă hazarda în previziuni pentru anul viitor, care nu mi se înfățișează deloc luminos, din toate punctele de vedere, îmi doresc din toată inima ca și peste un an să ne regăsim măcar la fel – revistă, clienți și cititori -, dacă nu mai bine. Sănătoși să fim și să ne păstrăm speranța într-un viitor mai bun – cu sau fără apocalipsă…

Titi Amzăr, redactor șef,
alături de echipa Print Magazin

 

Similar Posts:

2 recommended
comments icon0 comments
0 notes
276 views
bookmark icon

Write a comment...