Termenul-limită pentru înscrierile la Print&Sign şi Gifts Show se apropie. Au mai rămas doar două săptămâni în care companiile din industria poligrafică, de producţie publicitară şi, respectiv, a obiectelor promoţionale pot trimite adeziuni prin care să îşi rezerve spaţiu la evenimentele din luna septembrie.
Organizatorul expoziţiilor, Euroexpo Trade Fairs, se declară încântat de interesul pe care Print&Sign și Gifts Show l-au generat şi invită acum firmele să aplice pentru spaţiul rămas neocupat, până pe data de 30 iunie 2011.
Companii mari din industria poligrafică şi de producţie publicitară, precum Konika Minolta, Mozaik Consulting, Mons Medius, Geko, Printman, Adline Solutions şi Sign & Display și-au anunţat deja prezenţa la Print&Sign.
Gifts Show atrage anul acesta interesul prin conceptul “Atelierul de idei”, care include seminarii de comunicare prin obiecte promoţionale, prin zona de demonstraţii “Fabricat în România” și prin expunerea noilor colecţii de obiecte promoţionale pentru vizitatori.
Se anunţă două evenimente de succes, unde vor fi aduse echipamente, accesorii şi produse în premieră pentru piaţa din România şi unde specialiştii vor avea ocazia să interacţioneze în vederea unor noi oportunităţi de afaceri.
Cele două evenimente vor avea loc la Romaero Băneasa, în perioada 21-24 septembrie 2011, în două pavilioane cu suprafaţa de peste 6.000 metri pătraţi. Mai multe detalii pe pe www.printsign.ro.
Similar Posts:
- 10% discount pentru membrii APIIP la Print&Sign şi Gifts Show
- Demonstraţii live, timp de 3 zile, la Gifts Show
- Obiecte promoţionale realizate pe loc, la Gifts Show
- Print&Sign şi Gifts Show gata de start! Cum obţin o invitaţie?
- Primarul general Sorin Oprescu inaugurează Digital Print & Sign şi Gifts Show