Târgurile de print continuă să se organizeze cu succes, deşi începând cu ultima ediţie drupa, foarte multă lume începuse să-şi facă griji în legătură cu viitorul acestor tipuri de evenimente. Această situaţie este valabilă în întreaga lume, iar Europa nu face excepţie. Mai mult, devin tot mai populare întâlnirile locale sau regionale. Aşa a fost cazul şi cu Xfair, expoziţie destinată industriei poligrafice organizată la Viena, unde nu au lipsit vizitatori din toată jumătatea de est a continentului nostru.
La invitaţia Muller Martini, Print Magazin a făcut deplasarea la acest eveniment de importanţă regională la care au fost prezente unele dintre cele mai noi şi mai interesante soluţii pe piaţa de profil. Nu am fost singurii din România prezenţi acolo, o serie de reprezentanţi ai tipografiilor importante din ţara noastră putând fi văzuţi prin târg pe durata evenimentului, aceasta fiind încă o dovadă a interesului pieţei pentru aceste întâlniri şi soluţii ce pot fi văzute la faţa locului.
Şi dacă tot vorbim de soluţii, ne-a atras atenţia vedeta standului Muller Martini în cadrul târgului, noua maşină de legat Vareo, dar şi conceptul pe care îl promovează, acela de maşină digital-ready. Au mai fost expuse, de asemenea, şi o nouă linie de cusut cu aţă Ventura 160, dar şi linia de adunat capsat Presto II, pusă în linie cu o maşină de fălţuit Heidelberg.
Standul în care au fost expuse utilajele a fost împărţit cu partenerii Heidelberg şi Kama. Am avut plăcerea de a-l reîntâlni pe domnul Roland Henn, directorul general Muller Martini pentru Europa de Est şi Rusia, care a avut amabilitatea de a ne răspunde câtorva întrebări despre Vareo şi nu numai.
Cui i se adresează în mod special Vareo ?
Vareo a apărut ca un instrument destinat celor ce folosesc tiparul digital. Şi pe lângă aceştia, şi celor care lucrează în tipografii mici sau medii. Din punctul de vedere al vitezei, nu cred că este destinată unor tipografii foarte mari. Fiind o maşină digital-ready, este foarte bună pentru companiile mici şi mijlocii, flexibile, care trebuie să treacă rapid de la un volum, o viteză şi nişte dimensiuni la altele. Această maşină este ideală pentru producţia digitală de carte sau pentru cei care produc albume foto. Avem deja instalări la companii mari, dar cred că tipografiile de dimensiuni normale vor fi foarte mulţumite de această maşină.
Cum merg lucrurile de când aţi preluat operaţiunile de la Heidelberg?
Am preluat partea de service şi de livrare de piese de schimb de la Heidelberg şi pot spune că vedem deja rezultate, pentru că putem rezolva cam toate problemele cu care se vine la noi cu oamenii noştri. Iniţial, am crezut că va fi nevoie să lucrăm cu oameni de la Heidelberg pentru o perioadă. Dar nu s-a pus problema, ne-am pregătit oamenii noştri foarte bine, am mutat piesele la Zofingen, circa 40.000. Avem acum în depozitul de la Zofingen cam 170.000 de piese de schimb. A fost o operaţiune logistică foarte importantă, dar am pus la punct sisteme noi de lucru, inclusiv cu clienţii, astfel încât acum suntem capabili să trimitem piesele către clienţi în timp foarte scurt. Clienţii au fost obişnuiţi să le primească rapid şi cred că în această privinţă am făcut treabă bună.
În ultimul studiu de piaţă comandat de drupa se vorbeşte iar foarte mult despre viitorul ambalajelor. Ce face Muller Martini în această privinţă?
Ştiţi că anul trecut am renunţat la facilităţile de producţie de la Malburg, acolo unde produceam soluţii pentru piaţa ambalajelor offset. Dar asta nu înseamnă că Muller Martini îşi va schimba cu totul obiectul afacerii. Cel puţin în zona Europei de Est, putem spune că am acumulat suficient know-how în industria ambalajelor şi că vom colabora cu alţi producatori astfel încât să putem oferi în continuare maşini pentru această piaţă, inclusiv în România. Nu vă pot da detalii foarte multe acum, nu vă pot spune dacă, de exemplu, Muller Martini se va implica direct în dezvoltarea respectivelor soluţii sau doar indirect, în calitate de distribuitor. Dar pot spune că vom putea oferi în continuare (iar acest lucru este şi o dorinţă de-a mea) soluţii pentru industria ambalajelor.
Nu mai e foarte mult din numărătoarea inversă pentru următorul drupa. Pronosticuri?
În primul rând, pot spune că este un lucru bun faptul că următoarea ediţie drupa durează zece zile în loc de 14. În al doilea rând, dacă ne referim la ce vom vedea acolo, este clar că soluţiile digitale de tipar şi de finisare vor ţine capul de afiş. Dar cred că şi tiparul tradiţional va fi foarte prezent. Pentru noi nu contează dacă este tipar digital sau convenţional. Asta, pentru că oricum orice maşină producem şi vindem acum este, aşa cum spuneam şi mai devreme, digital-ready.
Similar Posts:
- Vareo a făcut valuri la Xfair
- Vareo de la Muller Martini, bază pentru o creştere sustenabilă
- Muller Martini preia de la Heidelberg partea de service pentru mașinile de broșat și liniile de capsat
- Vareo Perfect Binder, soluţia perfectă pentru tiraje de un singur exemplar
- Muller Martini va arăta la drupa 2016 eficiența finisării produselor de imprimare variabilă