La doar o zi după ce a anunţat rezultate financiare – care cu siguranţă i-au făcut fericiţi pe acţionari -, Apple vrea să dea lovitura din nou. Dacă ultimele succese le putem socoti că fiind meritul telefoanelor şi tabletelor făcute de firma lui Steve Jobs, acum se redeschide un nou front: cel al animalelor de pradă. Astfel, Snow Leopard, penultimul sistem de operare pentru computerele de tip desktop şi pentru laptop-uri de la producătorul american, are un urmaş: OS X Lion.
Creatorii săi laudă această a opta variantă de sistem de operare de la Apple drept „cel mai avansat OS din lume”. Chiar dacă această afirmație ar putea găsi destui contestatari din rândurile competitorilor, însă, este cert că vorbim de o versiune a sistemului de operare cu siguranţă mai avansată decât predecesoarea. Faţă de Snow Leopard, sistemul Lion se poate lăuda cu peste 250 de îmbunătăţiri şi noutăţi. A apărut Mission Control, o nouă metodă de a urmări tot ce se întâmplă pe calculator, noi opţiuni de multi-touch, noua varianta de Mac App Store, Launchpad – o altă posibilitate de lansare a aplicaţiilor, o versiune îmbunătăţită de client de e-mail, plus multe altele.
„Lion este cea mai bună versiune de OS X de până acum şi suntem bucuroşi să anunţăm că, începând de azi, utilizatorii din toată lumea îl pot descărca”, a spus Philip Schiller, senior vice president of Worldwide Product Marketing la Apple. „Cu Lion, un upgrade de Mac a devenit mai uşor ca niciodată: doar deschideţi Mac App Store, luaţi Lion cu contul de iTunes şi apoi descărcarea şi instalarea se fac automat.”
Noul „prădător” are cerinţe de sistem nu chiar modeste. Este vorba de un Mac cu procesor Intel versiune Core 2 Duo, i3, i5, i7 ori Xeon şi 2GB de RAM. Chiar şi aşa, fanii Apple nu s-au speriat, noul sistem de operare fiind descărcat de peste un milion de ori chiar din prima zi a lansării.
(Sursa: Apple Inc.)
Similar Posts:
- QuarkXPress 9 și-a tras cele mai importante premii la Macworld Awards 2011
- OneVision a lansat Amendo Perfect Skin, un modul de coreție automată a tonurilor de piele
- Summa a lansat mașina de tăiat cu laser L1810 Gen 2.6
- Steve Jobs, fondatorul Apple, a plecat dintre noi
- Enfocus a lansat „Instant PDF 09”