519Aşa se termină orice conversaţie cu angajaţii instituţiilor de stat. De ce trebuie? Pentru că pur şi simplu nu vor să accepte comunicarea electronică! Suntem în secolul XXI şi suntem siliţi în continuare să mergem la instituţiile de stat, să stăm la coadă la registratură, să acceptăm fiţele şi figurile pe care le fac funcţionăraşii angajaţi pe bază de pile, relaţii şi interese.
Mai toate primăriile au pagini web. Plătite din bugetul de stat! Adică din banii noştri! Cele mai multe dintre ele sunt plătite cu bani grei şi arată deplorabil. Vrei să găseşti o informaţie de interes public? Sigur nu vei găsi nimic pe aceste website-uri. De obicei trebuie să te mulţumeşti cu orarul de funcţionare (declarat, care nu trebuie luat în considerare pentru că la primării factorii de decizie sunt „pe teren”) şi eventuale numere de telefon ale diverselor servicii din cadrul primăriei. Ca să fie în pas cu moda, apar şi unele adrese de email. Şi ce dacă nu funcţionează? Important este să apară, să vadă poporul care i-a ales că ei au adrese de email. Dacă trimiţi email către toate adresele prezentate vei constata că la cel puţin 75% dintre ele primeşti mesajul: “Delivery to the following recipient failed permanently.No such user here”, adică nu există o căsuţă de email creată.
Există şi şansa ca emailul trimis să ajungă într-o căsuţă de email validă. De cele mai multe ori norocul se termină aici: deşi ajunge în căsuţa de email, informaţia nu este citită în aceeaşi zi. Eventual în ziua următoare (dacă vă urmăreşte norocul) sau în săptămâna următoare. De obicei deloc! Partea interesantă abia acum vine: după trimiterea emailului trebuie să suni şi să întrebi dacă a fost primit, dacă a fost citit şi care este numărul de înregistrare al cererii sau documentului trimis prin email. Civilizat ar fi să primeşti un email care să conţină aceste informaţii. Dar civilizaţia încă nu a ajuns şi în primării! Aşa că, dacă vrei să obţii aceste informaţii, cheltuieşti bani pentru a telefona sau pentru a te deplasa la primării ca să afli detaliile cu pricina.
Deunăzi am fost lămurit care este evoluţia documentului transmis electronic către o primărie: emailul este printat, hârtia este dusă la registratură, se aplică sfânta ştampilă şi se scrie numărul de înregistrare al documentului. Abia după aceea hârtia este transmisă la serviciul care trebuie să se ocupe de rezolvarea problemei tale. Adică, noi, contribuabilii, facem economie la hârtie şi trimitem emailuri, iar ei tipăresc totul pentru că nu au, nu vor să aibă şi nu sunt (co)interesaţi să lucreze cu un sistem de gestionare a documentelor electronice.
Ţi se poate fractura mintea dacă auzi ce explicaţii puerile au angajaţii pentru a te „convinge” că lucrează cu spor în interesul cetăţeanului: „Aşa trebuie că aşa s-a făcut dintotdeauna!”, „Lasă domnule că nu am timp eu de emailurile astea!”, „Unde scrie că emailul este act oficial? Dacă nu este semnat cu pixul de unde să ştim noi că este real?”.
Cei mai mulţi dintre ei nici măcar nu au habar că, în Romania, există o lege a semnăturii electronice! Cei mai mulţi dintre ei habar nu au să deschidă un email sau un ataşament al emailului! Cei mai mulţi dintre ei habar nu au să-şi facă treaba atunci când au dragele lor hârtii în faţă! Absolut toţi sunt specialişti în punerea de frâne şi piedici în calea rezolvării legale a anumitor probleme, căutând cu înverşunare orice portiţă a legii care le permite acest lucru! Nu am găsit nici măcar un singur exemplu de funcţionaraş sau funcţionar care să respecte de la cap la coadă partea de lege pe care o cunoaşte (pentru că nici măcar pe aceea nu o cunosc bine)!
De câte ori nu vi s-a întâmplat ca răspunsul la solictările dumneavoastră să vină după mai mult de 30 de zile calendaristice de la data depunerii solicitării? Sau să nu vină deloc? Incompetenţa acestor funcţionăraşi creşte odată cu vechimea la locul de muncă. Şi nu pot decât să mă întristez atunci când văd „oameni de bază” cu o vechime de 20 de ani în primării…
Sistemul prost al hârtiilor printate în instituţiile de stat este susţinut de toţi producătorii de echipamente de printare. Este şi normal, nu? Nu există producător mare de echipamente de printare care să nu se fi lăudat cu un contract mare obţinut cu o instituţie de stat. Şi, la fiecare comunicat de presă, vezi că anual se mai duc din banii contribuabililor câteva sute de milioane de euro pe echipamente de printare, consumabile (cartuşe de cerneală, tonner, service etc.) cumpărate „transparent” prin licitaţii publice la care jocurile sunt făcute dinainte în funcţie de personajele existente în primării. Nici măcar o dată nu am văzut o fundamentare reală a necesarului de echipamente de printare, principalele criterii de achiziţie rămânând în continuare:
înlocuirea echipamentelor uzate fizic, a celor uzate moral (chiar dacă funcţionează), a noilor „personalităţi” cu mofturi apărute în instituţia respectivă (eu sunt şef de birou, deci vreau imprimanta mea – sic!). Nu am găsit niciodată un singur raport cu privire la cheltuielile cu hârtia şi cu consumabilele pentru printare. Nimeni nu spune nimic despre copierea în interes personal, dar pe banii publici, a diverselor lucrări de diplomă sau acte legislative (motivul cel mai des invocat fiind studierea lor în linişte, acasă). Şi acolo se aruncă bani!
Se spune că viaţa este în general complicată, dar pentru a o complica cu adevărat ai nevoie de un calculator! Bănuiesc că dorinţa funcţionăraşilor de a-şi simplifica viaţa stă la baza aversiunii pe care o au faţă de utilizarea formularelor electronice. Nu pentru că nu ar şti cum să-şi deschidă un cont pe website-urile de matrimoniale sau cum să-şi descarce ultimul film de pe DC++. Frica de a nu se face de râs, comoditatea, indolenţa şi, în mod special, lipsa de respect faţă de oricare dintre cetăţenii cu care vin în contact direct sau indirect, creează averi în buzunarele multinaţionalelor care au preluat industria hârtiei şi a echipamentelor de printat!
Trăim în România şi asta ne consumă toată hârtia!
Şi, pentru ca lucrurile să fie pe deplin „fixate” pe poziţia prost, firmele cu contracte „şmechere” (apă+canalizare, electricitate, gaz etc.) adoptă aceeaşi atitudine antiproductivă de consum inutil de hârtie. Sub pretextul că au nevoie de acte oficiale, nu încheie niciun contract cu o persoană fizică. Pentru miticii de la birourile acestor firme, actul oficial este acea hârtie care poartă o semnătură (indescifrabilă) şi o sfântă ştampilă. Dacă, Doamne fereşte, le trimiţi un document electronic provenit dintr-o primărie (se mai întâmplă şi minunea asta) îi vezi cum intră în vrie de spaimă şi încep să se bâlbâie în telefon pentru a-ţi cere actul respectiv pe hârtie.
Aceşti indivizi incapabili să evolueze, asigură stagnarea şi involuţia certă a societăţii noastre. După ce că grosul profitului obţinut de firmele „şmechere” de pe lângă instituţiile de stat ajunge în afara ţări (cui ar trebuie să-i „mulţumim” pentru înstrăinarea sistemului energetic sau pentru faptul că apa potabilă este gestionată de firme cu capital străin?), aceste firme, prin politica de achiziţii şi prin angajarea incompetenţilor la „recomandarea” unor potentaţi din primării „asigură” un consum constant-crescător de hârtie! Fără să mai luăm în calcul înjosirile legate de preţuri exagerate sau de „superioritatea” cu care privesc angajaţii lor la noi, clienţii. Vorba aceea: nu ai încotro, trebuie să cumperi de la ei!
Am fost interpelat telefonic pentru a mi se spune că în România, consumul de hârtie nu reprezintă nici 1% din pădurile distruse până acum şi că de fapt dezastrele ecologice la care este supusă ţara noastră prin defrişări nejustificate sunt datorate altor domenii de activitate (construcţii, mobilier etc). De fiecare dată le-am spus interlocutorilor că revista Print Magazin se adresează tipografiilor şi domeniilor conexe. În consecinţă vom putea vorbi despre alte domenii cu alte ocazii.
Eu doresc să subliniez că dezastrul provocat anual de incompetenţa funcţionăraşilor ştampilatori din instituţiile de stat prin consumuri stupide de hârtie, este echivalent cu costul manualelor şcolare ale copiilor noştri. Consumul inutil anual de hârtie din instituţiile de stat poate asigura un număr de 3.200.000 de manuale a câte 250 de pagini. Dacă adăugăm şi costurile de achiziţie ale echipamentelor de printare şi consumabilele necesare printării acestor hârtii inutile, vom avea şi banii necesari pentru plata manoperei de tipărire a acestor manuale. Deşi avem (şi mai-marii noştri se laudă mereu cu acest lucru) sistem electronic pentru achiziţiile publice, consumurile de hărtie cresc an de an în instituţiile de stat. Din perspectiva unui om mai atent acest lucru se poate traduce simplu în modul următor: aveam birocraţie, dar nu aveam calculatoare. Ne-am luat calculatoare pentru a elimina birocraţia şi frauda (măcar o parte din ea). Acum am progresat: avem şi calculatoare (obiectele de inventar care se găsesc pe birourile funcţionăraşilor), avem şi birocraţie (deh, nu ne putem transforma peste noapte) şi consumul de hârtie ne creşte de la an la an. De la an la an îi auzim pe toţi conducătorii de ministere că au probleme legate de cheltuieli, dar nu am văzut nici măcar o dată să fie prezentat clar şi corect un sistem de gestionare a documentelor electronice. Parcă văd cum vor sări acum toţi primarii că trebuie să facă o licitaţie pentru analiza fluxului de documente interne! Doar aşa ca să ne arate că ei îşi pot bate joc de oamenii care i-au votat fără să fie traşi la răspundere. Şi, până vom vedea că la registratura unei instituţii de stat se duce badea Gheorghe şi spune că are o problemă de rezolvat, iar cea din spatele ghişeului înregistrează direct pe calculator cererea lui, iar documentul pleacă pe un traseu clar către cei abilitaţi să-i ofere un răspuns, vor mai trece câteva zeci de ani în care ştampiliştii vor face fiţele cu care ne-au obişnuit!
Similar Posts:
0 comments
Share
Print