Stiri

Un desen cu Tintin din revista Le Petit Vingtième a fost adjudecat cu un milion de euro

• Bookmarks: 23777


Desenul de pe prima copertă cu celebrul personaj Tintin, vândut pentru 1,1 milioane de dolari (aproximativ un milion de euro).


Desenul de pe prima copertă a publicaţiei Le Petit Vingtième pe care a apărut celebrul personaj Tintin, datând din 13 februarie 1930, a fost vândut pentru 1,1 milioane de dolari la o licitaţie care a fost organizată de casa Heritage Auctions, la sfârșitul lunii septembrie, în oraşul american Dallas, potrivit publicației franceze Le Parisien.
Desenul îl arată pe celebrul personaj creat de Hergé în ţara sovieticilor, în timp ce taie o bucată din trunchiul unui copac pentru a-şi face elice pentru avion, iar câinele său, Milou, acoperit de bandaje, îl observă.

Hergé publica, din ianuarie 1929, aventurile lui “Tintin în ţara sovieticilor”, săptămânal, în Le Petit Vingtième, supliment dedicat copiilor al cotidianului belgian Le Vingtième Siècle. După ce a înregistrat rapid succes, Tintin a obţinut 16 pagini în loc de opt în acest supliment, iar, pe 13 februarie, a apărut chiar pe copertă. Hergé este pseudonimul lui Georges Prosper Remi (n. 22 mai 1907, Etterbeek – d. 3 martie 1983, Woluwe-Saint-Lambert, Belgia) care a fost un autor belgian de benzi desenate francofone cel mai bine cunoscut pentru seria Aventurile lui Tintin.
Albumul „Tintin au pays des Soviets” (în română, „Tintin în Țara Sovietelor”), primul cu celebrul personaj, va fi publicat câteva luni mai târziu, în septembrie 1930. Personajul Tintin, eroul benzilor desenate de Herge, şi-a început aventura publicistică în 1929 când a fost publicat mai întâi în foileton, apoi, în 1930, în album, Tintin în ţara sovietelor.
Hergé este pseudonimul lui Georges Prosper Remi ( 1907 – 1983) care a fost un autor belgian de benzi desenate francofone cel mai bine cunoscut pentru seria Aventurile lui Tintin. (Romulus Cristea)

Similar Posts:

23 recommended
comments icon0 comments
0 notes
777 views
bookmark icon

Write a comment...