495
Bine v-am regăsit! Cum a fost în Grecia? Sau încă n-aţi fost anul acesta? Nu că am fi vrut să aflăm cum e atmosfera acolo. Cel puţin atmosfera de pe plajă ştim sigur cum este, avem şi noi acces la cea mai sigură şi mai rapidă sursă de informaţii – pozele de pe facebook de la prietenii noştri. Ne-ar fi interesat mai mult atmosfera pe partea economică, dar asta deja ştim de pe toate canalele TV de ştiri. Asta, plus faptul că a ajuns funia la par în criza datoriilor elene. Practic, grecii sunt în faliment. Voiam să vă întrebăm, pentru că probabil de la faţa locului se vede mai bine: ce simte un român de-ai noștri, cum arată un faliment pentru el? De ce ne-a apucat curiozitatea şi vrem să vedem un faliment? În primul rând, avem ocazia să vedem un faliment de toată frumuseţea, am spune. Mai ales de la o ţară care se pricepe la asta, pentru că a mai fost în această situaţie. Iar grecii știu să facă spectacol, chiar și involuntar. Uneori chiar tragicomedie.
Vrem să vedem un faliment pentru că în România specialitatea casei nu e falimentul, ci insolvența. Slavă providenţei, nu insolvenţa statului, ca la greci. Om fi şi noi balcanici ca şi ei, dar după ultimele întâmplări elene până şi conducătorii noştri atât de îndelung înjuraţi par niște country managers rezonabili pe lângă trupa lui Tzipras, care a reuşit să-şi aducă ţara din agonie în extaz şi înapoi în doar câteva zile. Tot (spectacolul ieftin) pentru nimic. Datoriile sunt tot acolo, iar lucrurile devin serioase de-abia de-acum încolo. Iar cei care vor plăti cel mai scump biletele la acest circ vor fi nu politicienii, ci tot oamenii.
Apărut probabil ca un fel de datorie (sic) plătită de la nişte mafioţi din politică pentru nişte mafioţi din mediul de afaceri, acest instrument al insolvenței a la Roumanie a făcut și face în continuare mult rău oamenilor de bună credinţă din economia noastră. Nu mai discutăm despre mecanism în sine, îl ştie toată lumea. Aşa cum unii comentatori îi spuneau în glumă premierului grec Tzeparis, toţi ştim cel puţin câte un ţepar şi la noi în ţară. Iar industria poligrafică nu e străină de astfel de specimene. Iar comportamentul unora a atins chiar un nivel nou: „Poftim? Sunt dator pe cealaltă firmă? Lasă, aia-i în insolvenţă, dă-mi marfă pe asta nouă!”
E vară. E nevoie de lichide pentru oameni, dar şi de lichidităţi pentru firme. Mai ales că şi noi avem insolvenţii noştri. Probabil că şi dumneavoastră. Pentru datornicii de profesie din Grecia, distracţia se va termina prost. Noi încă mai aşteptăm să se termine cumva şi la noi. Preferabil, prost pentru cei neserioşi. Până când se va termina, aşa cum ne-am obișnuit, majoritatea cunoştinţelor din industrie sunt pe undeva prin insule. Într-un concediu plătit cu banii jos, probabil. Chiar eram curioşi dacă şi la concedii în Grecia funcţionează sistemul de plăţi ca în România: distracţia acum, plata mai vedem noi când. Cel mai probabil nu. Dacă funcţiona aşa, cu ţeparii români, Grecia intra şi ea în insolvenţă până să intre în faliment.
Similar Posts:
0 comments
Share
Print
