Analiza

Ce târguri vizităm în această toamnă?

• Bookmarks: 45636


După o primă parte a anului marcată de Fespa și Drupa, toamna lui 2016 este caracterizată de evenimente de amploare mai mică, dar care pun în vedere specificul fiecărei piețe. În România Print&Sign nu se va organiza anul acesta, Euroexpo având în plan Packexpo și Corporate Gifts Show, iar pe plan european evenimentele patornate de Reed Exhibition țin capul de afiș al industriei.

expo_viscom

Startul îl dă Viscom Franța care se va desfășura între 6 și 8 septembrie la Paris, uramt de evenimentul de la Milano care va avea loc între 13 și 15 octombrie, iar Viscom Germania se va desfășura între 2 și 4 noiembrie la Frankfurt. Primul lucru care se observă față de edițiile altor ani este faptul că toate evenimentele sub egida Viscom și-au redus perioada de desfășurarea la trei zile. Este o măsură firească menită să concentreze interesul celor care vizitează expoziția și să evite nemulțumirile expozanților. În urmă cu câțiva ani, tematica celor trei expoziții era aceeași, puține fiind diferențele dintre direcțiile anunțate de organizatori. Anul acesta sunt doar patru domenii de activitate care sunt comune celor trei evenimente: imprimarea de format mare, POSM, semnalistică și semnalistică digitală.

Este un semn că organizatorii celor trei evenimente au acordat o mai mare atenție trendurilor care contează pe piețele unde aceste evenimente sunt luate în considerare. Dacă în urmă cu câțiva ani deschiderea internațională era o miză importantă, acum relevanța regională este criteriul care desenează harta expozanților și a vizitatorilor.

Paleta cea mai diversificată de teme o are Viscom Italia care are 14 domenii de activitate trecute în portofoliu. Viscom Franța are 13 domenii, iar cel mai auster este Viscom Germania care are atinge doar 6 teme de interes.
Specificul evenimentului de la Milano este imprimarea textilelor, Italia fiind o piață tradițională pentru aceste aplicații. Este singurul eveniment unde sunt expozanți din domeniul tampografiei și a broderiei. La Paris diferențierea provine din accentul pus pe tehnioci de gravare și tăiere, precum și printr-o zonă dedicată publicității stradale și imprimării 3D. Evenimentul de la Frankfurt aduce în plus față de temele comune cu celelalte expoziții designul de obiect și aplicații din zona ambalajelor.

Diferențele dintre cele trei târguri sunt și mai vizibile la o trecere în revistă a temelor dezbătute în sesiunile de conferințe și seminarii. Viscom Italia abordează o tematică la granița dintre design, publicitate și comunicare vizuală. “Typomania – Reading typfaces as images” și “Digital storytelling and design thinking between creativity, communication and technology.” Sunt două exemple din lista pe care o puteți consulta aici.

Direcția pe care sunt construite conferințele de la expoziția din Paris este orientată către conceptul de “phygital” care reprezintă o interacțiune între real și virtual. “Explore phygital!, explorer les tendances à la convergence du physique et du digital” sau “Vous avez dit Phygital ?” sunt două dintre conferințele din lista de seminarii care poate fi studiată aici

Sesiunile de la Viscom Frankfurt urmează trendul dictat de expoziție, fiecare zi din cele trei ale expoziției având o tematică: digital retail, POS communication și design interior. Informații despre aceste evenimente pot fi obținute de aici.

Similar Posts:

45 recommended
comments icon0 comments
0 notes
636 views
bookmark icon

Write a comment...