Lumea, aşa cum o cunoşteam până mai ieri, se află astăzi într-o profundă stare de criză. Viabilitatea modelelor economice mondiale ale ultimelor decade este pusă la grea încercare. În aceste condiţii, companiile trebuie să gândească şi să pună în aplicare programe de restructurare şi strategii rapide pentru ieşirea din criză, urmărind, în acelaşi timp, menţinerea oamenilor buni. Pentru că, în momente de criză manifestată la nivelul organizaţiei, oamenii buni sunt primii tentaţi să o părăsească.
Vă întrebaţi, probabil, care sunt cauzele acestui fenomen. Răspunsul poate fi găsit în particularităţile de context pe care le generează o stare de criză. În astfel de momente, mulţi specialişti întrevăd oportunităţi tentante de a dezvolta afaceri pe cont propriu. Alţii – şi nu puţini – sunt atraşi de companiile concurente care anticipează din timp nevoia unei schimbări de strategie şi au nevoie uneori de oameni din afara lor pentru a materializa procesul de restructurare.
Modul în care o companie depăşeşte situaţiile sau perioadele de criză depinde, în mare măsură, de existenţa unei strategii de adaptare a organizaţiei la noile condiţii, precum şi de maniera în care a fost concepută această strategie. Toate acţiunile trebuie recalibrate potrivit noilor situaţii, fără însă a lăsa panica să îşi pună amprenta asupra demersurilor întreprinse.
Afirmaţiile sunt pe deplin valabile şi în ceea ce priveşte strategia de resurse umane. Pentru păstrarea specialiştilor în cadrul organizaţiei este necesară demararea unor acţiuni de comunicare directă cu aceştia şi implicarea lor în elaborarea sau materializarea planurilor de criză. Deschiderea faţă de angajaţi şi prezentarea unor perspective de înţelegere extinsă a provocărilor şi presiunilor la care este expusă compania, încurajarea exprimării din perspectiva creşterii gradului de credibilitate al măsurilor adoptate, conectarea angajaţilor-cheie la schimbările ce se petrec, identificarea liderilor informali şi capacitarea energiilor creatoare ale acestora în beneficiul scopului comun organizaţional sunt elemente de natură să contribuie la crearea acelui cadru necesar retenţiei specialiştilor în cadrul organizaţiei, oferind o contrapondere efectivă şi acţională tendinţelor centrifuge datorate crizei.
Stabilirea unei modalităţi de compensare a efortului depus adecvată contextului a reprezentat, întotdeauna, o unealtă de management al resurselor umane foarte eficientă. Situaţiile de criză nu determină inventarea unor motivaţii total diferite pentru angajaţi, ci acţionează ca un element de reprioritizare a celor existenţi.
În ansamblul motivaţional, salariul şi bonificaţiile îşi păstrează locul firesc, însă tinde să crească simţitor ponderea factorilor legaţi de acoperirea nevoilor de bază, siguranţa locului de muncă şi implicarea în proiecte ce asigură supravieţuirea organizaţională. Criza mondială pe care o parcurgem cu toţii accentuează importanţa vitală pentru sănătatea organizaţiei a oamenilor talentaţi, instruiţi, motivaţi şi, nu în cele din urmă, inteligent conduşi. În continuare – fie că acceptăm sau nu această perspectivă – prezenţa sau absenţa unei mase critice de specialişti va constitui, alături de investiţia în oameni, elementul – prezent şi viitor – de diferenţiere între companii.