Default

Evaluari si reevaluari

2010/07/02 at 1:47 am Print Romania2010/07/02 • Bookmarks: 4282

Evaluări şi reevaluări

Schimbările rapide, survenite în ultima perioadă, aruncă o serioasă incertitudine asupra oricăror evaluări anterioare. Evoluţia internă şi internaţională, nu numai pe termen mediu şi lung, dar chiar şi cea pe termen scurt, ridică astăzi un mare semn de întrebare. În condiţiile în care starea de fapt se schimbă radical de la o zi la alta se impune o continuă evaluare şi reevaluare a situaţiei. De corecta înţelegere a problemelor şi tendinţelor actuale depinde, într-un mod esenţial, strategia pe care şi-o poate elabora fiecare pentru a putea depăşi perioada dramatică ce se anunţă.

O scurtă istorie

În 2008, lumea era zguduită de criză, dar nimeni nu vroia să accepte că aceasta ar putea ajunge şi la noi. În 2009, măsurile anticriză, radicale, luate de majoritatea ţărilor, au dus la ieşirea treptată din recesiune şi la prognozarea pentru 2010 a ieşirii din criză. Noi ne-am jucat cu criza de-a şoarecele cu pisica, ademenind-o mai mult cu măsuri procriză decât să încercăm să o atacăm cu măsuri reale anticriză. Am acceptat într-un târziu că a venit şi pe la noi şi… ne-am grăbit să-i cântăm prohodul. Ne-am scuzat că au fost ani electorali şi, într-un an electoral, conform propriei lor mărturisiri, politicienii nu pot spune adevărul. A venit 2010 şi, dacă tot ne-am obişnuit cu minciuna, am continuat pe acelaşi ton. Însă, situaţia a suferit o schimbare radicală în momentul în care au ieşit la lumină minciunile şi dezastrul altor state. În acel moment, FMI a încetat să mai fie atât de îngăduitor şi realitatea cruntă a început să iasă la lumină şi la noi. Astfel, într-un timp record, pe care ar trebui să-l măsurăm în săptămâni, peisajul financiar şi economic, atât intern, cât şi european, s-a schimbat cu 180 de grade.

Pornind de la declaraţiile oficiale, mulţi au considerat în 2008/2009 că nu au de ce să se teamă, încercând să cârpească lucrurile cu ajustări simple de moment pentru a depăşi dificultăţi considerate pasagere. Alţii au pus răul în faţă şi au plecat de la premisa unei crize de câteva luni sau un an, aşteptându-se la o redresare generală în iarna care a trecut. Însă, prea puţini au luat în calcul o criză de mai mulţi ani şi, mai ales, o agravare bruscă şi severă în această vară. Din acest motiv, după ce un număr impresionant de firme au închis deja porţile, altele rezistă cu greu de la o zi la alta, aşteptând o redresare salvatoare. În schimb, se anunţă o agravare dramatică pentru lunile viitoare. A mai rămas un timp extrem de scurt pentru a pregăti strategia în vederea confruntării cu această nouă provocare.

Amăgiri periculoase

Încercăm în continuare să ne amăgim crezând că o simplă reducere, de câteva luni, a cheltuielilor bugetare pentru salarii şi pensii va rezolva problemele cu care ne confruntăm. Ori, la o privire mai atentă, trebuie să fie evident că lucrurile nu stau deloc aşa. În primul rând, în ianuarie 2011 situaţia nu are de ce să fie mai bună, pentru a putea relua plăţile normale ale salariilor şi pensiilor. O reducere suficientă de personal pentru a realiza aceeaşi reducere globală de cheltuieli salariale este puţin probabil să poată fi realizată. Şi aceasta atât din perspectiva istoriei de până acum (aceste reduceri de personal sunt anunţate deja de aproape un an şi jumătăte, dar nu s-a întâmplat nimic), cât şi din cauza faptului că numărul de salariaţi care poate fi redus pe moment fără a afecta funcţionarea instituţiilor nu pare să fie suficient. Aici este necesară o paranteză. Dacă întreaga administraţie ar fi corect informatizată după modelul şi la nivelul ţărilor vest-europene, nu am avea nicio problemă cu aceste reduceri. Din păcate, această informatizare, de care se discută de mult, nu există, iar sistemele precare, ce au costat sume imense, sunt în general nefuncţionale. Astfel, reducerile de salarii şi de pensii vor trebui prelungite sub o formă sau alta.

Ele sunt prezentate şi discutate ca o măsură de protejare a antreprenoriatului privat. Se uită însă un lucru elementar. Urmările acestor reduceri. În primul rând, economia bugetară reală scade deja din prima lună prin faptul că taxele aferente acestei cote din salarii şi pensii nu se mai întorc la bugetul consolidat. În al doilea rând, datorită faptului că aproape întreaga sumă netă se va transforma într-o reducere de consum. Aceasta va afecta direct întreaga producţie, inclusiv cea tipografică, indiferent de specificul ei. Mai departe, reducerea de consum va conduce la scăderea TVA-ului colectat în lunile următoare şi, ca atare, la o nouă reducere a veniturilor la buget. Scăderea consumului va conduce, în acelaşi timp, la concedieri, adică la creşterea cheltuielilor cu ajutorul de şomaj şi, în paralel, la o nouă scădere a consumului. Se intră astfel pe o spirală descendentă care agravează şi mai mult criza sub toate aspectele ei, iar deficitul bugetului de stat creşte în loc să scadă.

Lucrurile nu sunt deloc în ordine, deja din primul moment. Chiar cu aceste reduceri, bugetul consolidat de stat va înregistra un deficit greu de susţinut. Acest deficit comportă două discuţii. În primul rând, costurile cu care statul se poate împrumuta sunt mereu mai mari. Din acest motiv, riscul atribuit României de a intra în imposibilitate de plată este considerat extrem de mare, plasându-ne pe locul opt în lume. Trebuie avut în vedere şi faptul că nu mai există decât o singură ţară europeană, în afară de România, în care să mai continue declinul economic. În al doilea rând, din punct de vedere al sustenabilităţii, deficitul este de neacceptat, pentru că nu avem de-a face cu un deficit destinat investiţiilor, ci cu unul ce pleacă în consum. Iar dificultatea cea mai gravă a acestei legi priveşte problemele ei juridice legate de legislaţia europeană, existând riscul de a trebui plătiţi aceşti bani, cu penalizări, peste câteva luni. Situaţii similare s-au înregistrat în ţările baltice, iar alte plăţi au fost ordonate chiar de justiţia română, atât în cazul magistraţilor, cât şi a diferitelor demiteri, considerate a fi încălcat legea.

De aceea, o măsură nu este îndeajuns să fie rapidă. Ea trebuie să fie şi funcţională şi să conducă la rezultatul scontat şi nu la opusul lui. Nu în ultimul rând, frământările sociale nu vor îmbunătăţi riscul de ţară şi nu vor atrage capital investiţional. Astfel, nu trebuie să ne amăgim cu măsuri facile. Ele reprezintă un dar otrăvit care s-ar putea să ne facă mai mult rău decât bine. De altfel, se discută tot mai insistent de posibilitatea de a creşte taxele şi impozitele, creşteri de care speram să fii scăpat. Şi aici trebuie să avem în minte clar un lucru. Creşterea TVA-ului nu este atât de gravă în sine, cât prin faptul că noi, plătindu-l la facturare, credităm statul pe o perioadă care de multe ori se întinde pe mai multe luni. Astfel, la creşterea TVA-ului trebuie să mai adăugăm şi dobânda aferentă, asta dacă ne găsim în situaţia fericită de a găsi creditele necesare. Există acum un mare semn de întrebare la care vom primi răspuns în perioada imediat următoare. Aceste măsuri procriză vor fi sau nu urmate de măsuri reale anticriză?

Soluţii reale

Soluţiile reale care stau la îndemâna guvernului privesc în primul rând reducerea imediată a achiziţiilor publice şi nu a investiţiilor şi realizarea unei disponibilizări realiste, legale şi rapide a personalului clientelar care parazitează structurile administraţiei de stat. Sunt măsuri care pot fi luate imediat. În al doilea rând, şi acesta este cel mai important, pot fi crescute veniturile prin reducerea evaziunii fiscale, pentru care se poate urma exemplul Bulgariei, apelând la sprijinul unor experţi europeni. Aceste măsuri de scădere a cheltuielilor bugetare şi de creştere a veniturilor nu sunt inflaţioniste, însănătoşesc economia şi nu au niciun efect procriză, putând echilibra în mare măsură bugetul de venituri şi de cheltuieli. Nu în ultimul rând, economia poate fi impulsionată prin investiţii public-private şi prin atragerea fondurilor europene pe care riscăm să le pierdem cu totul. Cele peste 30 de miliarde de euro ar putea reprezenta impulsul necesar pentru relansarea economiei. Investiţiile din bani publici ar trebui regândite din punct de vedere al oportunităţii şi al impactului real de relansare economică, prioritatea trebuind să fie acordată susţinerii firmelor mici şi mijlocii. Sunt probleme care ar trebui analizate şi concretizate în cereri şi propuneri prin care uniunile antreprenoriale să ceară, cu fundamentările de rigoare, măsurile necesare din partea guvernului.

Adevărul trebuie privit în faţă. Soluţii reale vor fi obţinute doar în măsura în care antreprenoriatul va aborda o atitudine proactivă nu numai în relaţiile de piaţă, ci inclusiv în relaţia, deocamdată atât de precară, pe care trebuie să o aibă cu guvernul. Dar, înainte de toate, ar trebui să devină publici indicatorii reali de evaluare a situaţiei actuale a economiei noastre. Aceasta ar permite fiecărui antreprenor să facă o evaluare realistă proprie. De aici ar rezulta trei avantaje. În primul rând, şi-ar putea optimiza propriul plan de dezvoltare. Ori, ieşirea din criză nu se poate realiza decât prin efortul şi succesul fiecărei firme în parte. În afara unor astfel de evaluări, depăşirea provocărilor care urmează poate deveni problematică. În al doilea rând, ei pot veni cu propuneri cu atât mai utile pentru guvernanţi cu cât analizele pleacă de la date complete şi exacte. În al treilea rând, în actuala perioadă de criză, activitatea guvernului ar trebui monitorizată de cei implicaţi în economia reală, adică de antreprenori. Guvernul nu ar avea decât de câştigat primind cadou o expertiză reală, iar toţi am fi scutiţi de perpetuarea unor erori periculoase. Dacă vreţi, această colaborare ar putea fi privită ca un parteneriat public-privat în managerizarea crizei. Ieşirea reală din criză nu poate fi gândită în afara unei armonizări reale a activităţii antreprenoriale cu hotărârile şi acţiunile guvernamentale.

Riscuri externe

La izbucnirea crizei erau mulţi experţi care prognozau o ieşire din criză după doar unu-doi ani, în timp ce alţii, poate chiar mai titraţi decât aceştia, prevedeau o criză profundă care să dureze în jur de un deceniu. Anul trecut, toată lumea răsufla uşurată considerând că suntem pe drumul cel bun. Şi acum sunt unii care consideră că întărirea dolarului ar fi un semn că locomotiva economiei mondiale ar fi repornit în forţă. Din păcate, semnalele care vin din America nu par să indice o astfel de revenire în forţă. Mai degrabă, s-ar părea că avem de-a face cu dezechilibre majore provocate de problemele interne ale Europei. Criza Greciei s-ar putea să nu reprezinte nici pe departe problema reală a Europei, ci doar semnalul de alarmă care a adus la suprafaţă o bombă cu explozie întârziată. Dacă Grecia riscă în mod iminent incapacitatea de plată, ea se confruntă cu un deficit de ordinul sutelor de miliarde de euro, în timp ce Spania se confruntă cu mii de miliarde. Însă, o imagine mai clară obţii atunci când aduni aceste deficite pentru toate ţările cu risc crescut. Ori, printre acestea se numără cu siguranţă şi Portugalia şi Irlanda, dar nu numai. Aici trebuie separată în mod clar valoarea deficitului de riscul de a intra în incapacitate de plată. România prezintă un deficit relativ mic, dar un risc extrem.

În aceste condiţii, fondul de sprijin pe care Europa l-a strâns în această primăvară cu atâta dificultate se anunţă cu totul insuficient dacă celelalte ţări ameninţate intră în dificultate de plată. Şi aici apare a doua problemă majoră cu care se confruntă Europa. Până unde vor accepta ţările bogate ale Uniunii să sprijine în continuare principiul solidarităţii. S-au mobilizat cu greu chiar şi în cazul Greciei. Riscul ca, de exemplu, Germania, principalul motor al economiei europene, să părăsească zona euro nu mai poate fi ignorat. În cazul fericit în care Uniunea rezistă în faţa acestor dificulăţi este însă greu de imaginat că nu vor fi luate o serie de măsuri noi pentru a preveni astfel de situaţii. Acestea ar putea schimba, pe viitor, în mod radical regulile jocului.

Deocamdată, prima consecinţă a acestei stări de fapt, care îşi produce efectele, o reprezintă modificările cursului de schimb. Este de presupus să asistăm în continuare la întărirea dolarului faţă de euro şi la slăbirea leului faţă de ambele monede de referinţă. Scăderea leului este o consecinţă firească atât a blocajelor noastre economice, cât şi a riscului de ţară. Devalorizarea leului conduce la o absorbţie a datoriei interne şi la o oportunitate pentru export, dar reprezintă o gravă problemă pentru cei cu credite în valută şi contribuie la creşterea inflaţiei. Devalorizarea euro faţă de dolar reprezintă o gură de oxigen pentru Europa, atât din punct de vederea al datoriei interne, cât şi al exportului, dar o pune în situaţia să se confrunte cu preţuri crescute la energie şi la celelalte produse cu preţul de referinţă în dolari şi, ca atare, cu o presiune inflaţionistă, dar în primul rând să se confrunte cu un pericol grav de a pierde controlul cursului de schimb în condiţiile în care multe state încep conversia propriilor rezerve valutare din euro în dolari.

Astfel, în momentul de faţă, ne confruntăm cu un ansamblu de probleme a căror evoluţie este greu predictibilă. Însă, sigur este faptul că viitorul, atât cel apropiat, cât şi cel mediu, ne pune în faţă noi provocări. Este datoria noastră să ne pregătim pentru a le putea face faţă. Pentru aceasta trebuie să urmărim cu atenţie schimbările interne şi cele externe şi să încercăm să ajungem la o acţiune comună a antreprenoriatelor, a guvernului, a sindicatelor şi a societăţii civile în ansamblul ei. Planul de acţiuni al fiecărei întreprinderi necesită o flexibilitate maximă şi un timp de răspuns cât mai scurt. Suntem în plină furtună, iar greşelile pot fi plătite scump. Majoritatea speră ca greul să fii trecut, dar el de abia urmează.