Zilele Virusului

Criza de personal cu care se confrunta România și domeniul tipografic s-ar putea să fie ceva de domeniul trecutului.

• Bookmarks: 12832


interviu cu Adrian Câmpean, Tipo Arta

Ați reușit să evaluați impactul adus de aceste prime săptămâni de criză? Cum arată rezultatele pe luna martie, comparativ cu februarie?La TipoArta se poate observa același trend de anulare/amânare a comenzilor si scădere a numărului de clienți care sunt activi și se comporta normal. Având în vedere încheierea cu succes a unui ciclu semnificativ de investiții în tehnologie de tipar de ultimă oră și un nou spațiu de producție, precum și trendul ascendent în care ne aflam, rezultatele lunii martie ale TipoArta nu sunt semnificativ afectate față de luna februarie. Însă de la sfârșitul lunii martie și continuând în aprilie, a fost serios afectat ritmul de încasări și numărul de comenzi. Cred ca nimeni din domeniul nostru nu va rămâne neafectat de situația economică globală.

Care sunt măsurile pe care le-ați luat pentru minimizarea pierderilor? Când credeți că vor începe acestea să își facă efectul?
Am fost nevoiți sa începem o rotație a angajaților atât pentru asigurarea “distanțării sanitare”, cât și pentru a gestiona lipsa încărcării capacității de producție la nivelul obișnuit.
Criza de personal cu care se confrunta România și domeniul tipografic s-ar putea să fie ceva de domeniul trecutului. Pe de alta parte, am considerat important sa asiguram angajații noștri că se vor bucura de sprijinul nostru activ până când situația va reveni la normal. Oricum, invităm toate companiile să regândească modul în care fac cheltuieli și achiziții. Ar fi important să reușim o campanie „produs în România”.

Credeți că măsurile pe care statul român le-a luat sunt suficiente pentru activitatea pe care o prestați?
Pentru domeniul nostru nu am văzut nici un fel de măsură destinată nouă în mod particular. Pe de alta parte, efortul financiar de a reporni economia va fi foarte dificil de gestionat, în special cu un buget ca cel al României.

Credeți că asociațiile de profil ar trebui să întreprindă mai multe acțiuni în vederea obținerii unui set de măsuri de protecție specific industriei tipografice? În opinia dvs, care ar fi aceste măsuri?
Da. În astfel de momente de criza economică generalizată, orice acțiune concretă ajută deoarece industria tipografică e foarte sensibilă la schimbările de „atmosferă” din economie și, cu atât mai mult în acest caz, de frânare generalizată atât de dramatică .

Credeți că tipografiile ar trece mai ușor peste recesiunea care se va instaura dacă ar încerca să facă un front comun sau sunteți adeptul strategiei “fiecare pe cont propriu”?
Cu siguranță, un front comun, inclusiv prin asociațiile profesionale ATT și APIIP, ar aduce beneficii, la fel cum a adus și în trecut. Ar fi benefic ca industria noastră să fie asimilată celorlalte afectate în mod direct de decretarea stării de urgență pentru a beneficia de aceleași măsuri de protecție.

Este o opțiune pentru compania pe care o conduceți posibilitatea de a reorienta activitatea către piețe unde funcționează companii care au fost mai puțin afectate de criză?
TipoArta deja a făcut pași importanți pentru a intra și a se dezvolta pe piața de ambalaje, dar încă avem un procent important de clienți din domeniul tiparului comercial. Cu siguranță eforturile noastre se vor dubla în direcția abordării cât mai multor lucrări din domeniul ambalajelor.

Ați căutat să negociați cu furnizorii de materii prime, alte condiții față de cele avute anterior? Dacă da, care au fost condițiile care s-au discutat?
Am considerat corect să îi anunțăm pe furnizorii noștri de faptul că avem nevoie de o înțelegere și un sprijin suplimentar. Cei mai mulți au înțeles și continuă să fie într-o relație de parteneriat cu noi. În acest caz beneficiem de faptul că ne-am onorat întotdeauna la timp obligațiile față de furnizori, indiferent de crize economice sau de amploarea programelor de investiții pe care le-am derulat din 2003 încoace. Această „bona fides” de care se bucură TipoArta se obține greu, în ani și poate chiar decenii și se poate pierde foarte ușor. Totuși, sunt încrezător că vom reuși sa răzbim după reluarea treptată a activității normale.

Similar Posts:

12 recommended
comments icon0 comments
0 notes
832 views
bookmark icon

Write a comment...