Ne apropiem, cu pași repezi, de sfârșitul anului 2011. Un an în care ne-am aflat, ca și în anii din urmă, într-o bătălie continuă pentru a oferi cititorilor noștri informații și perspective utile activității pe care o desfășoară.
La acest moment al bilanțului gândurile noastre de mulțumire se îndreaptă către publicul și partenerii noștri, care au contribuit și în acest an – al treilea de la apariția noastră pe piață – la efortul nostru de a fi în permanentă mai aproape de nevoile lor de comunicare și de informare.
Aflată sub o permanentă presiune, piaţa tipografică românească a fost afectată și în acest an din cauza scăderii comenzilor. Dar, în acest context de permanentă incertitudine, foarte mulți dintre jucătorii aflați în competiție în această piață au făcut efortul de a se reinventa și a se diferenția de ceilalți. Filosofia relațiilor cu clienții a continuat să evolueze către o tot mai puternică orientare spre nevoile reale ale acestora, produsele și serviciile oferite și în anul 2011 devenind din ce în ce mai competitive.
Lăsăm în urmă un an încărcat de provocări, un an care ne-a ținut cu sufletul la gură din multe puncte de vedere. Starea lumii, așa cum o știam până mai deunăzi, s-a modificat vizibil și în anul care se va încheia curând. Cuvântul de ordine al acestui an pare să fi rămas adaptarea la schimbare, iar eforturile majorității oamenilor au fost canalizate în această direcție. Tehnologia a evoluat și în acest an nestingherită, iar societatea – încă – de consum a reacționat – încă – satisfăcător la noile tendințe propuse.
Iar agenda anului ce stă să vină pare, de departe, mult mai încărcată de provocări. Ni se prevăd perspective economice sumbre, spectrul recesiunii, exercițiul forțării strângerii curelei cu încă o gaură, cruda luptă a supraviețuirii pentru încă un an și, spre final de 2012, vom avea – din nou – bilete în rândul întâi la sfârșitul lumii!
Cu toate acestea, îmi place să cred că anul 2012 va fi un an mai bun, un an în care vom fi mai atenți cu cei din jurul nostru, un an în care dezvoltarea profesională se va împleti cu dezvoltarea personală, iar modul în care vom ști să răspundem cât mai exact așteptărilor clienților va da măsura profesionalismului și eficienței afacerilor noastre.
La Mulți Ani și să ne recitiți cu bine!
Similar Posts:
- EFI a raportat rezultate de vânzări record în trimestrul trei al anului
- Heidelberg se așteptă la o dezvoltare stabilă în viitor.
- HP a raportat o creștere semnificativă a vânzărilor pentru oferta sa comercială de imprimare
- Heinzel cumpără de la UPM fabrica din Austria.
- HP a lansat imprimantele FS50 și FS60 Latex, însoțite de software-ul PrintOS Live Production