Analiza

În căutarea unui nou public ţintă

• Bookmarks: 3 • Comments: 2445


Dacora Print și HP România au organizat în data de 2 martie Conferința Națională de Imprimare pe Format Mare (CNIFM) care a avut loc la hotelul Radisson Blu din București. Atracția principală a evenimentului a fost lansarea noilor echipamente de imprimare pe format mare, marca HP: T7100, T2300, Z6200 și L25500 și sesiunile demonstrative oferite.

Evenimentul a luat start la ora 10:30, așa cum era trecut în program. Printre participanți, aproximativ 60 la număr, s-au numărat clienți ai firmei Dacora Print, reprezentanți ai companiilor care folosesc imprimarea de format mare în cadrul propriilor departamente și doar două companii din domeniul producției publicitare.

Structura publicului ridică întrebarea dacă pentru HP, furnizorii de servicii de imprimare de format mare din România mai reprezintă o categorie de public interesantă, de vreme ce majoritatea celor prezenți au fost din domeniul retail-ului, copy-center-uri sau clienți strategici din rândul companiilor multinaționale.

Participanții au venit să vadă ultima generație de echipamente HP din domeniul printului digital de format mare și, chiar dacă a existat un moment destinat întrebărilor din public, nimeni nu s-a arătat dornic de a afla mai multe informații. Poate tăcerea a fost și o urmare a prezenței reduse a oamenilor din domeniul producției publicitare. O singură întrebare a venit din public și a vizat garanția standard a produselor.

Aplauzele au fost scurte și lipsite de entuziasm, deși discursurile invitaților străini au fost foarte bine pregătite și pline de informații. Probabil participanții așteptau sesiunile demonstrative și tombola, pentru care au primit un cupon de participare la intrarea în sală.

În program era trecut și un moment-surpriză, care presupunem că făcea referire la momentul inaugurării echipamentelor, pentru care organizatorii au vrut să creeze un moment de suspans. Din păcate, melodia demnă de un thriller și volumul mult prea mare nu au avut efectul scontat.

„Nu fiți ultimii care se îmbarcă în trenul schimbării! Lucrurile se mișcă foarte repede.”-Daniel Princ

Discursuri bine organizate și pline de informații

Daniel Princ – business manager al HP Designjet pentru Europa Centrală și de Est – a fost cel care a deschis seria de discursuri. A vorbit despre soluțiile de imprimare oferite de HP, despre ce le face deosebite de alte echipamente și a introdus în discuție chestiuni generale despre business. Discursul a fost fluent, iar glumele foarte bine poziționate. În încheiere, domnul Princ a ținut să dea un sfat tuturor celor prezenți: „Nu fiți ultimii care se îmbarcă în trenul schimbării! Lucrurile se mișcă foarte repede.”

Invitatul care a făcut trecerea de la partea informațională la cea demonstrativă a fost Cornel Păuna – managing partner al Dacora Print și coordonator al evenimentului, care a vorbit despre viitorul printing-ului românesc și despre provocările unei piețe în continuare afectată de situația economică.

Sesiunea demonstrativă a luat start după momentul inaugurării echipamentelor, și a fost susținută de Laetitia Destombes – business manager al EMEA – și David Gaston – EMEA Designjet product manager.

Primul echipament prezentat a fost HP Designjet T7100, iar doamna Destombes a demonstrat ușurința și eficiența utilizării unui asemenea echipament. A doua imprimantă, T2300 a introdus în atenția participanților touchscreen-ul ușor de folosit și posibilitatea de a citi un stick USB. Prezentarea celorlalte două echipamente i-a revenit lui David Gaston, care a demonstrat că noua tehnologie, care usucă cerneala din momentul imprimării, este foarte rapidă, contrar așteptărilor.

Conferința s-a încheiat cu decernarea premiilor din cadrul tombolei: un sistem HP Touchsmart, o imprimantă HP Z6200 și un Sony Blu Ray Diskwriter.

Similar Posts:

3 recommended
comments icon2 comments
2 notes
445 views
bookmark icon

0 thoughts on “În căutarea unui nou public ţintă

    Write a comment...