Puncte de vedere

Infodemia și epidemia (video)

• Bookmarks: 993854


Spațiile sociale au fost „inundate” cu dezinformări despre coronavirus (Covid – 19). Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a denumit generic acest fenomen ca „infodemie”.

Organizația Mondială a Sănătății a atenționat că lumea se confruntă cu o nouă epidemie, ce evoluează în paralel cu cea generată de coronavirus – „Infodemia”. Este o epidemia de știri false și exagerate, care creează panică și confuzie și circulă cu o viteză apreciată ca fiind mai mare decât cea a răspândirii Covid-19.
„Nu ne luptăm doar cu o epidemie, ci și cu o infodemie”, a declarat directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Pentru a veni în sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății, Facebook, Amazon și Google au anunțat și pus în practică o serie e măsuri. În principal, dezinformarea despre care au pomenit reprezentanții OMS include știrile false de pe Facebook și alte platforme. De asemenea, s-a pus problema filmelor conspiraționiste postate pe Youtube și unor cărți distribuite prin intermediul Amazon și care, prin conținut, sădesc frica printre oameni lansând scenarii apocaliptice despre coronavirus.

Cum funcționează însă colaborarea platformelor sociale cu OMS? Simplu, e vorba de o filtrare, de o restricționare a informației în baza unor cuvinte cheie cum ar fi de exemplu „coronavirus”. Căutând acest cuvânt pe Facebook nu veți găsi obișnuitele postări sau pagini ale diverșilor utilizatori (unii dintre ei cinstiți), ci direct o trimitere către pagina principală deținută de OMS. De ceva timp, pentru că filtrarea era mult prea restrictivă mai apar câteva pagini ale unor grupuri private care au ca temă pandemia de Covid -19 și articolele provenind din 3-4 publicați considerate ca având un conținut cu articole corecte. Pentru o comparație și pentru a realiza dimensiunea acestor restricționări, căutarea aceluiași cuvânt pe platforma Twitter (care, la rândul ei, a promis ca va conlucra pentru o mai riguroasă verificare a știrilor legate de pandemie) vă va conduce la sute și sute de rezultate din cele mai diverse legate de acest subiect și provenind din cele mai diverse surse (unele obscure). Este bine că se întâmplă așa? Vor profita guverne, autorități, instituții sau servicii de securitate de un astfel de demers pentru a prelua astfel de inițiative și a le relua în diverse situații? Este greu de răspuns în contextul actual pentru că așa ceva nu s-a mai întâmplat la modul oficial decât în țări cu regimuri autoritare precum China sau Coreea de Nord. Scepticii și conspiraționiștii spun că așa ar arăta viitorul unei omeniri superglobalizate și controlate de grupuri de interese: un control al societății globale prin intermediul sistemelor Big Data, al sistemelor de recunoaștere facială și vocală și altele.
Pentru a contracara fenomenul știrilor false, OMS conlucrează cu diverse instituții guvernamentale și mai ales cu giganții internetului, pentru că rețelele sociale sunt considerate principale surse de generare care alimentează infodemia. „OMS și companii tehnologice își vor concentra atenția pentru furnizarea de informații corecte și relevante în legătură cu pandemia de coronavirus, dar și pentru a opri știrile false sau conspiraționiste”, au anunțat reprezentanți OMS. Cum se realizează filtrarea știrilor false și furnizarea informațiilor corecte într-un desiș cu miliarde de conturi și utilizatori? Așa ceva nu se poate realiza decât cu ajutorul sistemelor de inteligență artificială cu tot ce decurge de aici: sincope, erori, nemulțumiri.
În cadrul aceleiași campanii, Facebook a anunțat că a interzis reclamele înșelătoare care încearcă să exploateze actuala pandemie de coronavirus pentru câştiguri financiare, precum și anumite postări suspicionate că ar genera panică. Iar YouTube a introdus pentru tot conținutul despre coronavirus un mesaj care-i direcționează pe utilizatori platformei spre portalul OMS.(Romulus Cristea)

Similar Posts:

99 recommended
comments icon0 comments
0 notes
3854 views
bookmark icon

Write a comment...