În cadrul Galei Internetics 2011, organizată marți, 29 noiembrie 2011, la Opera Națională București, au fost aplaudate cele mai bune proiecte din media online a României. Agentiile care au urcat pe scena sunt: Create Direct, Discovery Romania, GreenPixel, H Media, Headvertising, Hyperactive, iLeo, Kaleidoscope, Kinecto, McCann Erickson, MRM Worldwide, Odyssey Communication, Senior Interactive, Smile Media, The Geeks si Universal McCann Romania.
În total, juriul a acordat 29 de trofee unor campanii online realizate pentru brand-uri precum: Always, British American Tobacco, Create Direct (auto-promovare), Discovery Channel, Efix, Groupama, Kinder Surprise, Medlife, Orange, Petrom, Pilot Frixion, ROM Autentic, Savana, Tuborg.
Cele mai multe premii au fost obținute de agenția iLeo, care a caștigat 8 trofee, obținând astfel cele mai multe puncte din competiție și distincția „Agentia Anului 2011″. Tot ei au caștigat și Aur la Categoria „Siteuri, Micrositeuri și bloguri de promovare”, precum și Argint la „Campanii Interactive”.
Cele mai premiate proiecte din competiție au fost „Redescoperă România”, dezvoltată de iLeo pentru Petrom, cu șase premii, „American ROM”, semnată de MRM Worldwide, McCann Erickson & Universal McCann Romania, cu trei premii, dintre care Aurul la categoria „Campanii Interactive” și „Povestea Kinder Surprise”, realizată de Hyperactive, cu trei premii, dintre care un Bronz la categoria „Site-uri, Microsite-uri si bloguri de promovare” și premiul special pentru Webdesign.
La nou-introdusa secțiune „Best Use of Mobile”, premiul a fost revendicat de iLeo, cu aplicația mobilă dezvoltată pentru campania „Redescoperă România” a clientului Petrom. În cadrul Galei, Petrom a obținut și trofeul „Webvertiserul Anului” – acordat de către IAB Romania.
Lista completă a câștigătorilor dar și toate lucrările înscrise în competiție pot fi consultate pe siteul oficial al competiției, www.internetics.ro.
Competiția Internetics de anul acesta a reunit 232 de lucrări și 47 de agenții participante în cele trei categorii de concurs: „Site-uri, microsite-uri și bloguri de promovare”, „Best Use Of” și „Campanii Interactive”.
Fondat și organizat de către The Institute, Internetics este un festival de branding, marketing și advertising online. Internetics a apărut în 2001, încă de la începutul conturării industriei de online, contribuind pe parcursul ultimillor zece ani la creșterea și dezvoltarea acesteia.
Sponsorii celei de-a XI-a ediții Internetics a fost: Cosmote, Samsung, Petrom, BCR, Pepsi, Romtelecom și URSUS.
The Institute este o entitate de business a Millenium People, fondator al AdPrint, Internetics și Institute, THE magazine, organizator al Effie Awards, Școala ADC și 10 ani de creativitate românească.
(Sursă: The Institute)