După ce s-au impus ca profesioniști în prepress-ul flexo analogic, Jenő Váncsa și firma Reproflex din Brașov trec pe digital, investind în unul dintre cele mai mari CTP-uri flexo din lume, Lüscher XPose! 260-L.
Pe piața prepress-ului flexo de 9 ani, firma brașoveană Reproflex este una dintre puținele companii din industria noastră tipografică ce au făcut performanță într-un veritabil triunghi de aur al poligrafiei românești, întins peste câteva județe ardelene – din Brașov până la Târgu Mureș, de la Sfântu Gheorghe la Odorheiul Secuiesc.
Intrați într-un segment al prepress-ului mult mai complex și cu mai multe provocări decât cel pentru tiparul offset, în care puțini sunt cei care s-au aventurat să-și deschidă o afacere ori să o țină în viață – de îi numeri pe degetele de la o mână -, cei de la Reproflex au reușit să se afirme în elita profesioniștilor din România.
De la stânga la dreapta: cei doi reprezentanți Lüscher, Adrian Moise de la Liftcon Graphics, alături de echipa Reproflex, formată din Jenő Váncsa, Bernáth Attila, Konya László și Gábor Mózes Foto: Titi Amzăr
Cu ocazia instalării la Reproflex a celui mai mare CTP flexo din România, Lüscher XPose! 260-L, de către reprezentatul local al fabricantului elvețian, firma Liftcon Graphics, revista “Print Magazin” a avut ocazia să asiste atât la testele efectuate pe echipament, dar și să afle mai multe despre compania brașoveană. Alături de directorul general Reproflex, au avut amabilitatea să ne răspundă la întrebări domnul Adrian Moise, directorul general Liftcon Graphics, și domnul Friedrich Klein, Sales Manager Flexo la Lüscher pentru Europa de Est.
Pentru că subiectul demersului nostru jurnalistic a fost investiția făcută de Reproflex într-un CTP flexo Lüscher, interviul de mai jos îl are ca protagonist pe directorul companiei, domnul Jenő Váncsa, unul dintre pionierii prepress-ului flexografic din țara noastră.
Domnule Váncsa, sunteți unul dintre pionierii prepress-ului flexo din România. Când a apărut Reproflex și când ați intrat dumneavoastră în acest domeniu?
Jenő Váncsa: Firma Reproflex există de 9 ani. Personal, am intrat în domeniu în 1998, acum 14 ani, după ce am absolvit filosofia la Universitatea “Babeș-Bolyai”… Apoi, nu știu dacă din greșeală sau din fericire, am intrat în acest domeniu al pregătirii tipografice, care pentru mine rămâne unul fantastic.
Cum ați sărit de la filosofie la prepress?
Am intrat în acest domeniu tocmai atunci când el se năștea în România. Prima firmă care a intrat în România pe segmentul pregătirii formei de tipar flexografice a fost M&M Flexo, o companie din Ungaria. Am fost primul lor angajat și, privind înapoi, nici nu știam în ce intru. Până atunci existase o firmă de stat din București – nu îmi amintesc exact cum se numea -, care făcea plăci flexografice, dar de o calitate mai slabă, neavând tehnologie. Din combinația aceea s-a născut firma Maroli Repro.
Apoi a apărut Carpatgraf, care a fost o investiție tot din Ungaria (astăzi, acțiunile Carpatgraf sunt deținute integral de proprietari din România). În acest domeniu am mai investit noi, compania Reproflex, care este o investiție româno-olandeză, mai există o companie turcească, există Chespa din Târgu Mureș – o investiție poloneză – și încă o firmă din București. Cam acestea sunt investițiile în prepress-ul flexo din România.
Până la apariția acestor birouri de prepress flexo, majoritatea clișeelor erau aduse din Ungaria, Grecia și chiar din Germania. Acum nu mai este cazul. Cred că peste 95% din piața locală este deservită de firmele din România.
Ne-am câștigat independența flexo?
Da. Pe de altă parte, acum și noi vindem clișee flexo, destul de binișor, în Ungaria. De vreo doi ani am ieșit și pe piața externă. Firma din Ungaria este abia la început și încercăm să ne organizăm business-ul de acolo mai bine. Urmează ca în 2014 să mai cumpărăm încă un CTP flexo Lüscher de format mare. Am decis acest lucru nu doar pentru că dorim să acoperim și piața din Ungaria, ci pentru că este periculos să lucrezi doar cu un singur CTP. Dacă se întâmplă ceva, stăm degeaba două, trei săptămâni, și nu ne putem permite asta.
CTP-ul Lüscher este primul sistem digital de expunere instalat la Reproflex?
Până acum am utilizat un sistem analogic, bazat pe filme de separație și expunerea acestora pe plăcile fotopolimerice. Este o tehnologie foarte bună, imaginea pe care o transpunem pe placă poate fi stăpânită foarte bine, însă acest proces are și anumite limitări tehnologice. Tehnologia de expunere digitală – deși și sistemul analogic se bazează tot pe un proces digital, având în vedere că “scrie” pe film – te ajută să împingi lucrurile puțin mai mult, fără să vorbim, însă, de diferențe foarte mari. N-aș vrea să intru prea mult în detalii tehnice…
De ce ați preferat sistemul de la Lüscher?
În opinia mea, Lüscher are câteva atribute care îl impun în fața altor sisteme CTP flexo de piață – fără să consider că echipamentele fabricate de alți producători nu ar fi cumva bune. În al doilea rând, am avut o comunicare foarte bună cu domnul Cristian Moise de la Liftcon Graphics, firma care vinde sistemele Lüscher în România, și pentru mine relațiile interumane contează cel mai mult. Business-ul cu Liftcon Graphics l-am început prin telefon, înainte să ne vedem față în față. Am cumpărat destul de multe produse pentru prepress de la dânșii și abia ulterior ne-am cunoscut în București, la o expoziție tipografică.
Să revenim la partea tehnică. De obicei, marii producători mondiali de sisteme de prepress flexo, cum ar fi cei de la DuPont, spun că dacă noi le punem mulți bani în buzunarul lor vom avea și noi mulți bani în buzunarul nostru. Mie nu-mi place stilul ăsta de marketing. Prefer să înțeleg acei parametri tehnici de care eu sunt interesat și piața flexografică în general. Vorbesc de acele tehnologii care aduc calitate, cantitate și preț foarte bun pe piață. Noi suntem obișnuiți să discutăm prețul în România, dar contează foarte mult calitatea. În consecință, investiția noastră în acest sistem digital Lüscher vizează tocmai obținerea unei calități superioare. Rezoluția cu care CTP-ul scrie imaginea pe fotopolimer este una ridicată, definiția cu care vom putea expune plăcile flexo fiind dublă decât cea de care am beneficiat până acum, de 2.540 dpi.
Azi, suntem singurii din țară care avem această rezoluție, care va aduce beneficii evidente în tiparul flexo al clienților noștri. În flexografie, întotdeauna au existat probleme în reproducerea cu acuratețe a zonelor luminoase ale imaginilor, iar acest sistem digital, care lucrează la o rezoluție reală de 5.080 dpi, ne va ajuta să facem forme de tipar care pot reproduce nuanțe mai bogate de tonuri luminoase decât cu celelalte utilaje.
Cât contează rezoluția și cât restul?
Rezoluția nu înseamnă totul, cum nici echipamentele pe care le avem nu înseamnă totul. Sigur, ele au o limită tehnologică unde putem să ajungem. Cel mai important este omul. De la acela care vine cu concepția grafică la cel care prelucrează imaginile pentru flexo, înțelegând limitările și atuurile acestei tehnologii. Pentru acest lucru, noi am pornit o școală în interiorul companiei, din simplul motiv că în România nu există o instituție de învățământ superior pentru acest domeniu. Nu este o școală propriu-zisă, însă, cu pași mici, oamenii pot învăța. În acest sens, avem un director pentru know-how, vizităm orice expoziție importantă din domeniu, ne documentăm asupra a ceea ce fac marii fabricanți de soluții pentru prepress-ul flexo, aducând cunoștințele și informațiile în interiorul firmei și împărtășindu-le tuturor oamenilor noștri. Este un aspect deosebit de important pentru noi.
Știm foarte bine că investiția cea mai mare o facem în oameni. Întotdeauna am ținut să avem o echipă puternică, în care oamenilor le place ceea ce fac, vin la muncă cu plăcere, le place să-și însușească permanent noi cunoștințe despre prelucrarea graficii pentru flexografie – la fel de mult cum îmi place și mie. Cu această combinație de resurse umane și utilaje performante, cred că ne vom atinge obiectivul de a fi în topul celor mai bune birouri de prepress flexo din țară.
Ați finanțat achiziționarea CTP-ului Lüscher printr-un credit de investiții de la o bancă. N-ar fi fost mai atractiv să apelați la fondurile europene?
Aș fi preferat, dacă în septembrie anul trecut aveam siguranța că peste trei, patru luni primesc banii. Spun asta, pentru că această investiție este foarte importantă pentru firma noastră.
Ce factori v-au determinat să faceți această investițe strategică?
Un motiv ar fi faptul că industria filmelor tipografice, pe care noi ne-am bazat până acum, se duce într-o direcție care mie nu-mi place deloc. Totul devine foarte scump și furnizorii care existau în România au cam dispărut. Am alergat în Ungaria și tocmai la Viena să cumpăr filme tipografice, care sunt un pic diferite de cele folosite la separațiile de culoare pentru tiparul offset. Sunt filme mate și au un anumit format. Am un Agfa Avantra 44, care folosește filme cu o lățime de aproape 1 metru, și am nevoie un anumit tip de film – nu mai îngust și nu pentru offset. Așadar, au fost zile când am alergat până la Debrețin, unde cineva din Budapesta mi-a adus două role filme. Pentru că le terminăm foarte repede, am mai trimis un coleg la Viena și a mai adus un film de acolo… În acest fel nu putem lucra – plus că s-a ajuns la niște costuri imense. Până la urmă, am găsit un dealer în România care ne-a adus aceste filme, dar, cum vă spuneam, costurile s-au mărit foarte mult. În acest context, am început să facem socoteli foarte serioase între costurile și avantajele oferite de tehnologia analogică de prepress, pe care ne-am bazat până în prezent, și cea digitală. Rezultatul la care am ajuns ne-a arătat că avem o pierdere destul de mare, în primul rând în ce privește pierderea anumitor segmente de piață – însă nici nu ne-am zbătut pentru clienții din aceste zone pentru a nu strica renumele firmei. Am preferat să ne consolidăm poziția în acele segmente de piață pentru care tehnologia noastră de prepress era foarte adecvată.
Anul 2012 a fost foarte bun pentru noi și am avut o creștere semnificativă a vânzărilor, de care suntem mândri. Datorită tendinței de creștere a vânzărilor pe care am înregistrat-o anul trecut, am și decis să facem această investiție, în plus față de chestiunea scumpirii filmelor tipografice și a dispariției lor de pe piață. Oricum, investiția într-un CTP digital era planificată încă de acum cinci ani, și de atunci ne-am tot gândit care este tehnologia cea mai potrivită.
Jenő Váncsa, director general Reproflex. Foto: Titi Amzăr.
Ați făcut alegerea și astăzi aveți instalat un Lüscher XPose! 260-L.
Noi credem că am investit în cel mai bun utilaj de prepress existent pe piață. Nu vrem să spunem nimic rău despre ceilalți fabricanți de CTP-uri flexo cu format mare – care sunt doar doi. Pentru că sunt puțini producători de astfel de sisteme, nici n-a trebuit să ne documentăm foarte mult în ceea ce privește opțiunile pe care le aveam la dispoziție. Fiecare dintre aceste CTP-uri are avantajele și dezavantajele sale. Personal, eu prefer tehnologia de expunere Lüscher, care nu învârte placa flexo – fabricată dintr-un material destul de greu – la o viteză prea mare. Inerent, există vibrații și apar probleme. Celelalte sisteme CTP flexo, la care placa se învârte, au devenit accesibile mai mult pentru domeniul ambalajelor flexibile, unde se folosesc clișee polimerice subțiri. Cu utilajul Lüscher XPose! 260-L, noi vom putea expune toate formatele și toate grosimile de plăci din fotopolimeri, formatul fiind unul dintre cele mai mari din domeniu. Alături de formatul foarte mare, rezoluția ridicată a acestui utilaj ne va permite să deservim, mult mai bine decât competitorii noștri, și acele tipografii flexo care folosesc mașini de tipar foarte performante, care pot tipări rastere foarte fine. Din câte știu, toți care au CTP-uri digitale în România se limitează la formate maxime de 90 x 120 cm. În acest moment, noi dispunem de formatul 127 x 200 cm. De cealaltă parte, a clienților, există tipografii flexo care au utilaje pentru imprimarea ambalajelor flexibile de până la 140 cm și, pentru că nimeni nu-i poate servi cu clișee de aceste dimensiuni, sunt nevoiți ori să aducă clișee din străinătate, ori să folosească substraturi imprimabile mai înguste – însă, în ultimul caz, pierderile lor sunt mai mari, neputând tipări pe toată lățimea permisă de mașină. Pe acei imprimatori, nu foarte mulți, care apelează la furnizorii de clișee flexo de afară – din Grecia și Germania – sperăm să-i putem deservi noi, la Reproflex.
Așa cum am amintit mai devreme, contează foarte mult echipa cu care lucrăm. În acest sens, investim foarte mult și în organizarea firmei, astfel încât să putem servi piața românească foarte bine, atât calitativ, cât și cantitativ.
Domnule Váncsa, câți oameni lucrează azi la Reproflex?
Am început cu patru angajați, anul trecut am fost 18 persoane, în medie, iar anul acesta suntem 23. Așadar, am avut o creștere și a personalului.
Ca investiție, cum vi se pare sistemul digital de expunere?
Utilajul digital nu este o investiție ieftină – este un utilaj foarte scump. Ne-am propus să-l amortizăm în 4 ani. Din calculele pe care le-am făcut a reieșit că investiția este una foarte bună. Devenind singurii din România care pot să producă formate mari, investiția este una și strategică. Toată producția de clișee va fi transpusă pe digital și, începând din prima parte a acestui an, nu vom mai produce niciun fel de filme de separație flexo. Păstrăm și sistemul analogic, urmând ca, din când în când, să mai producem și ceva filme, numai ca să-l menținem funcțional și să avem un back-up.
Când vreți să achiziționați următorul sistem CTP flexo?
La sfâșitul anului 2014 vom investi într-un nou utilaj digital, tot de format mare, pe care îl vom duce în Ungaria pentru a servi piața de acolo. Atunci vom fi complet asigurați, în caz că unul dintre utilaje are probleme, putând lucra ori de aici, ori de acolo până se repară mașina. Aceasta este ideea noastră principală.
Cum vor fi prețurile la care veți produce cu utilajul digital?
Dacă facem un calcul – și eu l-am făcut de zeci de ori -, din 2009 până la finalul anului 2012, costul intern de producție al filmelor mai mult decât că ni s-a dublat. Iar viitorul pe care ni-l rezervă filmele mă sperie. Pe de altă parte, dacă ne uităm la prețul polimerului, digitalul era foarte scump față de analogic acum 10 ani. Acum se pare că începe să fie invers. Nu vreau neapărat să spun că analogicul este mai scump acum, însă nu peste mult timp va deveni. În plus, prețul filmului crește. La film, ai un raport net-brut destul de mare, între partea pe care o poți vinde și partea pe care o arunci. Atunci eu am socotit că am început să fim mai scumpi decât cei care produc pe utilaje digitale. Pun la socoteală filmul, clieșeul plus munca de montaj. Vorbim de o muncă imensă la montaj, mai ales când ai de expus multe clișee. Iar timpul costă bani. Mai sunt și chimicalele pe care le folosim în procesul analogic, calibrarea expunerii filmului. Sunt mulți parametri de care trebuie să ții seama. Cu utilajul digital vom putea să producem mult mai repede, la o calitate mult mai înaltă și vom reduce și manopera de montaj.
Tehnologiile digitale de expunere au avansat foarte mult. Lüscher vine cu o inovație imensă prin acest sistem cu tambur intern. Nu știu de ce ceilalți fabricanți de CTP-uri flexo digitale merg pe tambur extern. Raportul net-brut pe care îl obții pe sistemele digitale cu tambur extern nu este unul tocmai fericit, pentru că trebuie să îmbraci tot cilindrul pentru a putea să expui placa flexo. Iar dacă ai expus numai o parte, restul poți să arunci. Fabricanții spun că poți să expui, însă trebuie să reduci viteza de scriere. Eu, care produc mult, nu-mi permit să lucrez la o viteză mică. La soluția Lüscher cu tambur intern nu se mai pune problema vitezei. Pot să produc în jur de 4,5 m2/oră de plăci fotopolimerice la 5.000 dpi, ceea ce este suficient pentru moment. Dacă vom avea nevoie să creștem productivitatea și să o dublăm la 9 m2, vom putea să-i adăugăm CTP-ului încă 32 de diode la laser (în total 64). Putem să producem toate grosimile de plăci, fără probleme. Eu zic că avem numai avantaje cu acest CTP flexo de la Lüscher.
Adrian Moise, director general Liftcon Graphics.
Ce spune Liftcon Graphics, dealerul Lüscher în România
Adrian Moise: „Am instalat în România unul dintre cele mai mari CTP-uri flexo din lume, din Austria până la noi nemaiexistând niciun CTP Lüscher similar celui de la Reproflex. Este singurul din țară cu rezoluția de 5.080 dpi. Reproflex a ales Lüscher XPose! 260-L luând în calcul atât performanțele mașinii, cât și relația foarte solidă care există între firmele noastre. Iar domnul Váncsa știe perfect tot ce există pe piața de prepress mondială. În colaborarea cu Reproflex, Liftcon Graphics a acționat ca un partener și o va face în continuare, oferindu-și întreaga disponibilitate, atât în asigurarea funcționării ireproșabile a echipamentului, cât și pentru eventuale upgrade-uri.
În prezent, marii producători de sisteme pentru prepress migrează din ce în ce mai mult spre imprimarea flexo, date fiind tendințele de scădere a business-ului din sectorul offset. Ca dealeri Lüscher, și noi urmăm acest trend și vrem să fim cât mai prezenți pe piața de CTP-uri flexografice din România. În acest sens, vom avea doi tehnicieni autorizați Lüscher pentru acest tip de CTP flexo. Pe viitor, urmează să aducem și consumabile pentru piața flexografică, inclusiv clișee.
Nu vom neglija nici segmentul offset, care constituie piața noastră tradițională de consumabile și echipamente de prepress. Vom vinde în continuare pe piața din România întreaga ofertă de CTP-uri fabricate de Lüscher, care acoperă aproape toată gama de forme de tipar.”
Fabricantul și clientul: Friedrich Klein de la Lüscher și Jenő Váncsa de la Reproflex.
Ce spune Lüscher
Friedrich Klein, Sales Manager Flexo la Lüscher pentru Europa de Est: „Cu ajutorul utilajului Lüscher, un birou de prepress flexo are un control deplin asupra pierderilor de materiale, putând utiliza atât plăci de format mare, cât și de format mic. Un alt avantaj ține de libertatea de a utiliza plăci flexo de orice grosime, cu aceeași productivitate și indiferent de format. Faptul că placa stă fixată pe tambur și nu se mișcă este un alt avantaj major, pentru că nu trebuie să o prinzi de cilindru în niciun fel și lași vacuumul să-și facă treaba. Este și mai ușor pentru utilizator, eliminând timpul necesar fixării. Totodată, pe același CTP pot fi expuse clișee atât la rezoluție HD (High Definition), de 5.080 dpi, cât și la cea tradițională, de 2.540 dpi. De asemenea, nu există nicio limitare în ceea ce privește viteza, deopotrivă pentru expunerea HD sau pentru cea normală. Spre deosebire de CTP-ul flexo Lüscher, echipamentele competitorilor noștri, care au o viteză foarte bună la rezoluția de 2.540 dpi, dincolo de 4.000 dpi încep să-și piardă viteza și implicit productivitatea. Spre exemplu, unul dintre echipamentele produse de un competitor al lui Lüscher folosește două tipuri de sisteme optice de expunere pentru rezoluția HD și pentru cea normală. Lüscher integrează un singur sistem optic, capabil să ofere ambele rezoluții. Așadar, nu este nevoie ca utilizatorul să fie nevoit să ceară modificări ale sistemului CTP pentru a trece la rezoluția HD.
Ca detaliu, sistemul nostru CTP are un control permanent asupra fasciculului laser, mașina fiind prevăzută cu un sistem de măsurare. La fiecare rotire a tamburului pe care se află capul de scriere, fasciculul trece printr-un dispozitiv de măsurare care evaluează energia diodelor laser și face ajustările necesare.
Dacă utilizatorul are nevoie de mai multă productivitate, configurația sistemului laser poate fi dusă de la 32 de diode până la 64 de diode laser, iar acest lucru poate fi făcut loco, fără să fie nevoie să duci utilajul în fabrică.”
Similar Posts:
- Producătorul român de etichete Romprix a instalat cel de-al doilea echipament de tipărit Gidue M5 Digital Flexo
- Un nou parteneriat Fujifilm și Lüscher Technologies.
- Tiparul digital de format mare abordat corespunzator produce rezultate predictibile
- Certificare „Full HD Flexo” pentru fabricile deţinute de RKW
- Horizon Products își extinde capacitatea de producție