Stiri

Mark Andy expune la Labelexpo Europe 2011 ultimele modele de mașini flexo din seria „Performance”

• Bookmarks: 25592


Modelele de mașini P3 și P5 concepute de Mark Andy, lider mondial în fabricarea utilajelor de tipar flexografic în bandă îngustă, vor participa pentru prima oară la un eveniment expozițional european cu ocazia Labelexpo Europe 2011, târg organizat în Belgia la Brussels Expo între 28 septembrie și 1 octombrie. Conform declarațiilor producătorului american, aceste modele vor fi expuse alături de mașina P7, primul model al seriei „Performance” care a fost lansat în 2009, în cadrul aceleiași expoziții Labelexpo Europe.

Potrivit informațiilor furnizate de Mark Andy, de la lansarea în 2009, peste 100 de mașini din gama „Performance Series” au fost vândute în întreaga lume, atât modele P7, cât și P3 sau P5. De altfel, succesul gamei „Performance” a fost unul fulminant, această serie de mașini de tipar flexo primind anul acesta din partea organizației FTA (Flexographic Technical Association) premiul pentru inovație tehnică în flexografie, distincția fiind acordată pentru designul inovativ al blocului de imprimare.

Pe durata expoziției, Mark Andy va organiza zilnic demonstrații live de tipar pe modele de mașini P5 și P7 în standul C10 din Hala 5 a Complexului Brussels Expo.

(Sursă: Mark Andy Inc.)

Similar Posts:

25 recommended
comments icon0 comments
0 notes
592 views
bookmark icon

Write a comment...