860
Când vine vorba despre vremurile grele prin care trece economia, ultima care este îndesată în sacul cu probleme este presa, mai ales cea scrisă. Nu de alta, dar, așa cum zice o regulă nescrisă, cineva va trebui să stingă lumina și să noteze la gazetă, nu se știe pentru cine, cum că lumea s-a dus pe copcă…
La orice nivel și pe orice gen editorial, presei i se cere să aibă deontologie, echidistanță totală, să ofere în permanență “content” cu valoare adăugată – câte și mai câte, cu care se pot umple încă două pagini. Pe șleau, presei i se cere, mai mult decât oricărei alte meserii, să dea dovadă de un profesionalism maxim. Cât costă și ce implică să îndeplinească aceste îndatoriri, nimănui nu-i pasă. Abonamente plătite: ce-i aia?… Că doar în era Internetului, totul trebuie să fie, musai, “free”…
În martie anul trecut publicam, în același spațiu al revistei, un editorial al cărui titlu era “Jurnaliști de elită sau luptători în izmene?”. O întrebare pe care am pus-o mai mult nouă și cititorilor noștri (întotdeauna mai inteligenți, cum spunea o revistă de satiră), decât celor care investesc în promovarea prin presa scrisă. Scriam acele rânduri după ce participasem, în Germania, la o întâlnire premergătoare târgului drupa a unei mari organizații din domeniu, la care fuseseră invitați mai bine de 60 de colegi din presa de specialitate din toate colțurile lumii. Mulți ne-am întrebat atunci de ce a preferat acea organizație să cheltuiască, în medie, aproape 1.000 de euro pe fiecare jurnalist invitat – avion, hotel de 4 stele și tratațiuni – când putea să direcționeze acei bani către revistele care abia își mai trag sufletul. Iar această întrebare nu mi-am pus-o doar eu, ci mulți dintre colegii de breaslă din țări cu industrii tipografice puternice. Una peste alta, cu întrebarea am rămas. Probabil că, dacă ne-am fi dus pe cheltuiala noastră și am fi umplut apoi trei, patru pagini cu un articol lipicios despre asociația cu pricina, ar fi fost și mai frumos…
Acum, la un an de la editorialul cu pricina, în care bugetele de publicitate ori au dispărut, ori s-au înjumătățit, îmi dau seama că am depășit, deja, statutul de luptători în izmene. Mai în glumă, mai în serios, se poate spune că azi evoluăm în liga nudiștilor – că sintagma de chiftelari nu mai este de mult valabilă…
Unii au ajuns să ceară 1 euro/lună pe bannerul de reclamă afișat pe site-ul gazetei ori câțiva marafeți pe interviuri scoase cu forcepsul din reportofon, sub promisiunea de a scrie “numai de bine despre industrie”. Până unde mai poți coborî sub acel euro? Probabil în genunchi sau chiar în patru labe… Fără să bat apropouri sau să condamn pe cineva, mă întreb doar (sau iarăși) dacă cele ce ni se cer nouă, celor care încă mai cred în profesionalism, își mai au rostul și pentru cine.
Alții ne cer să facem anchete și investigații – ba despre nu știu ce licitații “mânărite”, ba despre cum a căzut în trompă târgul industriei -, ori studii amănunțite despre domeniu. Da, sună bine!… Mai ales când totul este gratis și fără nicio inhibare (financiară, firește), așa ca la nudiști. De foarte multe ori, în țară sau în străinătate, am fost întrebat dacă avem vreo statistică actualizată dintr-un sector sau altul al industriei – chestiuni pe care, în țările civilizate, le poți obține rapid de la asociațiile patronale ori profesionale din domeniu. De ce suntem întrebați? Pentru că, așa cum spuneam, presa are datoria să știe… Carevasăzică, să ne urnim ca Badea Cârțan și să numărăm, că de aia suntem gazetari, tipografiile din România.
Când vrem să socotim cum i-a mers industriei în anul precedent, prima întrebare care ni se pune, înainte de a primi veșnicul refuz, este de ce ne freacă pe noi grija – ca să nu folosesc o expresie mai licențioasă – despre câți bani a făcut sau nu prăvălia respectivă. De parcă aceste informații nu vor deveni accesibile public, în cea de-a doua parte a anului, pe site-ul Ministerului Finanțelor… Cum ai da-o, tot nu e bine, chiar când o faci pe timpul și pe banii tăi, așa, de dragul informării.
Privind la statistica publicațiilor din presa scrisă cu cea mai mare audiență și vânzări, parcă ni se arată adevăratul model de business – unul foarte profitabil și cu mare influență: s-o virăm spre gazetăria tabloidă de specialitate. Așa, un fel de “Click!” al industriei tipografice. Ce standarde de industrie grafică, ce profesionalizare și tehnicisme? Ei aș, nu interesează pe nimeni!.. Mai bine un leu bârfa, doi lei șusta, că asta prinde la români. Ba o insolvență “mânărită”, ba o licitație cu “parandărăt” – că are balta pește. Și atunci să vezi tractir!…
Până una-alta, de Ziua Muncii, permiteți-mi să vă salut tovărășește și să vă (re)asigur de respectul nostru pentru tot ceea ce reprezintă, încă, profesionalism jurnalistic.
Titi Amzăr, redactor-șef
Similar Posts:
0 comments
Share
Print
