Drumul în viaţă poate fi plin de surprize, iar în lumea afacerilor surprizele depăşesc uneori şi puterile imaginaţiilor foarte bogate. NIS Electronics, una dintre primele companii româneşti (din economia noastră în general, nu numai din industria poligrafică), are şi ea povestea ei, cu surprizele de rigoare. O poveste care a împlinit deja anul acesta un sfert de secol. O poveste nu atât despre print, cât despre lupta antreprenorilor români la (re)începutul economiei de piaţă mioritice. O poveste fascinantă pe care am avut privilegiul să o auzim chiar de la fondatorul şi directorul general al companiei, Gheorghe Nistor, care a avut amabilitatea de a ne primi la sediul companiei din Cluj-Napoca şi de a ne-o relata. Ar trebui, dacă am vrea să redăm toată discuţia, să o publicăm în mai multe episoade, pentru că este una din care foarte mulţi alţii au câte ceva de învăţat.
Nu ştim câţi dintre cei care îl cunosc pe Gheorghe Nistor (ca patron şi manager NIS Electronics, deci, ca distribuitor Duplo, Ideal, Uchida, Renz – ca să dăm doar câteva nume), ca vicepreşedinte ATT sau ca prezenţă la mai toate evenimentele interne şi internaţionale dedicate printului) ştiu şi povestea sa de atreprenor. Îi anunţăm pe cei care nu o ştiu că au pierdut lucruri foarte interesante, dar vom încerca să le evocăm pe cât mai multe dintre ele pe parcursul rândurilor ce urmează. Atenţie, veţi afla un lucru pe care foarte puţini afacerişti îl povestesc : cum a ajuns Gheorghe Nistor la primul milion de dolari. Care, de fapt, erau două milioane. O istorie care ne-a scutit de lozinci de marketing, una sinceră, omenească şi cu episoade care fac omul să zâmbească uneori, deşi ea ascunde în spate o muncă şi o luptă ce durează de 25 de ani.
Cum spuneam mai sus, marea majoritate a celor din industria noastră îl ştiu pe interlocutorul nostru din domeniul poligrafiei. Ce nu ştiu oamenii este începutul. Povestea care l-a adus aici, drumurile pe care le-a bătut şi pe care nu de puţine ori a trebuit să le creeze, pentru că unele dintre ele nu existau la revenirea capitalismului la poalele Carpaţilor după 50 ani de comunism. În 1990 deschidea una dintre primele firme particulare din România. În 1991 avea deja 2 milioane de dolari în conturi, pentru import de televizoare. Asta nu l-a făcut, totuşi, milionar atunci, iar cei care trăiau în noua economie de piaţă pe vremea aceea ştiu de ce. În primul rând, asta s-a întâmplat pentru că n-a fugit cu banii daţi de oameni avans pentru televizoarele color, cum au făcut mulţi alţii cu banii altora în acele vremuri tulburi.
Lăsând gluma la o parte, încetineala autorităţilor, inadaptarea lor la noile realităţi, inflaţia galopantă, naţionalizarea valutei, poate chiar şi faptul că nici românii nu ştiau să facă business în general, exact cum foarte puţini străini ştiau să facă afaceri cu românii prin anii ’90 nu ajutau deloc pe nimeni. Nu în ultimul rând, faptul că regulile şi taxele pentru afaceri se schimbau de la o zi la alta au făcut ca afacerile în România să fie un fel de alchimie pentru majoritatea celor ce se visau businessmen şi ca omul din faţa noastră să-şi poată doar trece în palmares faptul că prin 1991 făcea afaceri de milioane de dolari, nu şi faptul că s-ar fi îmbogăţit atunci, peste noapte.
În 1990, NIS Electronics era prima firmă din România care făcea import de piese de PC şi asamblare de calculatoare, îşi aminteşte domnul Gheorghe Nistor. Subansamblele venite din Taiwan, Japonia şi Singapore erau transformate în ţara noastră în sisteme ATX. ATX 286, 386…
Legislaţia românească, stufoasă şi inadaptată noilor realităţi de după revoluţia din 1989, promovată de un stat care abia descoperea capitalismul şi piaţa liberă, nu a avut darul de a face viaţa uşoară celor care, tot după revoluţie, descopereau la rândul lor antreprenoriatul şi comerţul internaţional. Aflat şi atunci ca şi acum în prima linie în acest nou mediu competiţional şi dur, Gheorghe Nistor îşi aminteşte cum cei de la frontieră nu ştiau să facă diferenţa dintre un comerciant şi un turist, tratându-i pe ambii la fel şi complicând viaţa tuturor. Gazda noastră nu uită nici cinismul vameşilor, care, chestionaţi în legătură cu acest tratament care îi făcea pe comercianţi să piardă astfel timp şi bani, spuneau că oricum, şi turiştii şi afaceriştii tot pentru comerţ pleacă din ţară.
Febra cu televizoarele color nu a durat mult, iar compania a trebuit să se reprofileze la un moment dat. “Prin 93, 94 eram distribuitor de mături. În judeţul Cluj, numai de la mine se cumpărau mături. Asta este. Ca să rezişti pe piaţă, trebuie să fii flexibil. Televizoare, obiecte sanitare, sisteme satelit, mături, calculatoare…”. Cert este că nimeni nu s-a născut specialist în print şi toate poveştile încep de undeva. Flexibilitatea a ţinut compania pe picioare în acea perioadă, până când Gheorghe Nistor a identificat piaţa pe care până la urmă organizaţia pe care o conduce şi acum s-a consacrat şi a dat dovadă de continuitate şi dezvoltare sănătoasă: piaţa tiparului. În cazul poveştii relaţiei NIS Electronics cu printul, totul a început cu Duplo.
Duplo a apărut în portofoliul NIS Electronics după o întâlnire între Gheorghe Nistor şi un prieten din Ungaria, distribuitor al brandului. Relaţia s-a dezvoltat foarte frumos, firma, piaţa şi afacerea crescând cu timpul. Oricum, Duplo de acum nu mai este Duplo cel de acum 20 şi ceva de ani, ne spune patronul clujean. “În decembrie 1995 am devenit distribuitor Duplo în România. După aceea au apărut multiplicatoarele digitale şi alte lucruri şi împreună cu Duplo ne-am dezvoltat. Am avut norocul să apărăm, să dezvoltăm şi să reprezentăm un brand serios. Atunci, totul era pe cine reprezentai.” De la succesul Duplo, lucrurile au mers din ce în ce mai bine pentru firma ardeleană. Tot mai multe branduri internaţionale, mai ales din domeniul finisării, au început să apeleze la experienţa şi relaţiile NIS Electronics pe piaţa românească.
Despre industria noastră
“Este un domeniu foarte interesant. Foarte palpitant, mobil, dinamic. Din punctul meu de vedere, pot spune că înveţi multe lucruri. Eu, ca şi prestator de servicii şi comerciant de echipamente şi consumabile, intru în tipografii şi văd ce se tipăreşte. Fiecare tipăritură e o informaţie în plus. Nu degeaba mi-am făcut şi eu o tipografie digitală. Există la ora asta o tipografie digitală a nostră. Ce nu-mi place? Lipsa de disciplină, lipsa de onestitate la foarte, foarte mulţi. Acest obiecei de a plăti consumabilele la trei luni, la şase luni, la nouă luni, provoacă un dezastru, o dezordine totală. A apărut şi această modă, a trecerii tuturor bunurilor unei firme la cealaltă şi declararea insolvenţei. După care vine la tine acelaşi om şi are tupeul să-ţi mai ceară marfă. Neobrăzare totală. De aceea, noi avem o politică, îmi dai
banii, îţi dau marfa. Poate de asta alţii pot să vândă mai mult.”
Aşadar, succes, dar nu cu orice preţ. Putem spune că am mai aflat un ingredient care face din firma pe care o conduce Gheorghe Nistor una dintre cele mai cunoscute afaceri din domeniul poligrafic din România. Această politică a companiei, răspuns la capitalismul încă destul de sălbatic din ţara noastră, este una dintre temeliile care stau la baza prezenţei pe piaţă a NIS Electronics după 25 de ani. Un gest responsabil, care stă la baza unei creşteri sănătoase, sustenabile şi care ne face să credem că sunt şanse mari ca peste alţi 25 de ani compania clujeană să fie la fel de cunoscută şi de respectată, ba poate chiar mai mult. Am terminat conversaţia cu domnul Gheorghe Nistor. Dar povestea sa şi a NIS Electronics suntem convinşi că mai are multe episoade înainte. Iar mândria gazdei noastre este că în relaţia cu clienţii săi poate să-i întâlnească pe stradă şi să meargă cu capul ridicat.