262Mișcările sociale anticipate de către vizionari și de către instituții oficiale internaționale nu au atins nicidecum dimensiunile apocaliptice preconizate la izbucnirea crizei economice mondiale. În schimb, cel puțin în România, violența a refulat fără limite și s-a generalizat în limbajul politicienilor și al liderilor de opinie.
Cei care s-au născut după căderea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu au acum aproape 23 de ani. La o astfel de vârstă am putem discuta despre indivizi maturi, despre tineri cu studii finalizate, integrați în familii și ajunși chiar părinți. La o primă apreciere ar putea fi vorba de o generație nepervertită: liberă să se manifeste, fără restricții la călătorii, cu oportunități aproape la fel ca în orice alt stat al Uniunii Europene. Din păcate, comportamental, noua generație s-a scăldat, e adevărat fără voia ei, în mocirla decadenței învățământului românesc. Ruptă de lumea din jur și preocupată mai mult de realitatea virtuală, fără constrângerile unui sistem de învățământ riguros, noua generație, care nu a trăit ascultând discursurile ideologice comuniste și nu a simțit presiunea autoritarismului, descoperă cu uimire realitățile anilor ’90 din secolul trecut.
Violențele de stradă postdecembriste și discursurile cu derapaje extremiste au devenit pentru mulți dintre tinerii de azi oarecum interesante. Mimetismul întâlnit în natură la animale și plante se manifestă sub anumite forme și în comportamentul uman. Însă trebuie ținut cont că nu doar legislația este cu totul alta (să nu uităm că, în primii ani ai deceniului ’90, legislația era lacunară, imprecisă, mult interpretabilă), dar și sistemul de valori democratice are în prezent cu totul alte ținte.
Într-o astfel de situație, refularea nemulțumirilor sociale se regăsește mai mult în limbajul violent întâlnit în ziare, la televiziuni, pe stradă și în consecință preluat în ciberspațiu. Cel puțin în ultimii ani, s-a văzut clar că manifestațiile de stradă nu mai pot avea amploarea și rezultatele protestelor de odinioară. Nici măcar sindicatele nu mai sunt în stare să adune la mitinguri mai mult de 2.000-3.000 de oameni. Drept urmare, tinerii preiau ce văd și aud. Și e tot mai dificil să aduni mase critice la manifestații de stradă. Limbajul violent devine mai la îndemână, mai ales că unii tineri sunt fascinați de aura care îi înconjura pe foștii lideri de opinie care reușeau în urmă cu douăzeci de ani să coalizeze la proteste zeci de mii și sute de mii de manifestanți.
Mai grav este faptul că jurnaliști nedocumentați compară actualele manifestații cu fenomenul Pieței Universității, iar cei care nu au trăit acele vremuri au sentimentul că istoria revine, iar gloria le este aproape. Unii habar n-au că sute de oameni și o parte dintre liderii manifestațiilor maraton din anii ’90 au fost anchetați, judecați și condamnați (mulți pe nedrept) la închisoare. Iar protestele de atunci vizau în ansamblu starea precară a democrației, nicidecum în mod special repoziționarea vreunei grupări politice.
În cazul politicienilor versați care au trăit și în comunism, limbajul violent utilizat în discursuri și emisiuni televizate poate avea oarece explicații, rezultate din acumularea unor puternice frustrări existențiale. În schimb, la noua generație, copierea comportamentului de limbaj violent nu înseamnă altceva decât preluarea, fără voie și cu prea puțin discernământ, a unor mentalități de care părinții lor și cei mai în vârstă nu pot scăpa.
Similar Posts:
0 comments
Share
Print