Deşi piaţa internaţională de târguri şi expoziţii a înregistrat pierderi considerabile în ultimul an, Messe Düsseldorf anunţă un nou eveniment expoziţional: digi:media 2011.
Ieşirea la scenă a digi:media 2011, conceput ca târg de publishing comercial şi tipar digital, va avea loc între 7 şi 9 aprilie 2011 în complexul expoziţional din Düsseldorf, Germania. În acelaşi timp organizatorii au anunţat că digi:media este planificat să se desfăşoare anual începând cu 2011, va fi parte integrantă a expoziţiei Drupa în 2012 (3 – 16 mai), urmând ca din 2013 să se desfăşoare ca eveniment anual separat.
Organizat de Messe Düsseldorf, acest nou târg este gândit ca o platformă pentru reţelele de comunicare bazate pe print şi va acoperi toate segmentele lanţului de elemente valorice. Messe Düsseldorf este recunsocut ca organizator a expoziţiei Drupa, cel mai important eveniment expoziţional internaţional pentru industria tipografică.
Motto-ul digi:media 2011 va fi “Content meets Technology meets Business”.
“Tehnologia informaţiei – şi tehnologia imprimării digitale ca parte a evoluţiei sale – au adus produse şi aplicaţii complet noi, deschizând astfel calea apariţiei unor noi grupuri ţintă pentru comunicarea tipărită. Ce-i şi mai important: tiparul digital uneşte comunicarea digitală, marketingul on-line şi CRM-ul într-un întreg. Aceasta este piaţa căreia dorim să ne adresăm pe baza unei platforme expoziţionale extrem de solide”, a declarat Manuel Mataré, Project Director al digi:media 2011.
Din informaţiile furnizate de organizatori, pentru a îmbunătăţi orientarea şi pentru a asigura o mai bună transparenţă expoziţiei, produsele expuse la digi:media 2011 vor fi divizate în nouă categorii de “teme universale”, în concordanţă cu lanţul de procese comunicaţionale, după cum urmează:
1. Conţinut (conţinut creativ etc);
2. Soluţii IT (Soluţii de reţele, Soluţii pentru Servere);
3. Workflow (Sisteme de editare, Sisteme CRM, Arhivare, Securitate);
4. Electronic Media (Producători de media, Hardware şi Software);
5. Consumabile tipografice (Cerneluri, Substraturi imprimabile etc.);
6. Tipar digital – Sisteme comerciale de tipar;
7. Digital Printing – Packaging;
8. Procesare post-imprimare (echipamente pentru legare, maşini de adunat, maşini pentru aplicare de relief, ştanţare etc.:
9. Distribuţie.
Un program modular de tip “infotainment” orientat către nevoile specifice ale diverselor grupuri ţintă de vizitatori va fi componenta cheie a digi:media 2011.
Acesta va include o zonă special creată pentru topicul “Content & Artwork”, o alta pentru “Technology & Implementation” şi o a treia zonă, “Business-Podium”, destinată celor mai bune exemple de bună practică. Totodată, organizatorii au alocat un spaţiu special creat pentru întâlnirea şi schimbul de idei între profesioniştii din industrie, denumit “digi:media:space”.
Pentru mai multe informaţii accesaţi http://www.digimedia.de – site existent pentru moment doar în limba germană.
(sursa: comunicatul de presă Messe Düsseldorf)