Paper Art produce şi distribuie produse (felicitări, agende, calendare, cadouri, ambalaje, accesorii, plannere, invitaţii de nuntă etc.) care conţin repere executate manual, însă se bazează pe utilaje pentru a asigura o producţie de serie.
Altfel, de exemplu, nu ar putea să realizeze un model de felicitare corporate, cu aplicaţii manuale, cu un tiraj de 12.000 de exemplare, într-un termen de şapte-zece zile de la bunul de tipar al clientului. Mai trebuie luat în considerare faptul că ştanţarea, decuparea laser, embossarea, folio, tiparul, reperele volumetrice cu benzi dublu-adezive buretate, toate acestea sunt realizate pentru un singur produs.
Paper Art este una dintre puţinele, dacă nu singura, firme autohtone care produce materiale promoţionale cu elemente executate manual. Materialele pe care le folosesc sunt de cea mai bună calitate: plută, hârtie parafinată, lemn, pânză ş.a.m.d. Toate produsele oferite de companie sunt deosebite din toate punctele de vedere. De aceea am stat de vorbă cu Florin Dreossi, Managing Director-ul acestei firme.
Cum a decurs acest an pentru firmă din punct de vedere al producţiei, al comenzilor şi al încasărilor?
Florin Dreossi: Paradoxal, 2009 a fost un an mai bun din punct de vedere al producţiei şi al comenzilor decât 2008. Dacă până anul trecut realizam aproximativ 80% din cifra de afaceri în preajma celor două mari sărbători – Paşte şi Crăciun -, odată cu intrarea noastră pe segmentul de retail (evenimente de tot felul: nunţi, botezuri), am distribuit mai bine capacităţile de producţie şi efortul la care, prin natura a ceea ce facem, erau supuşi angajaţii de la finisări hand-made. Pe de altă parte am contracarat astfel o diminuare a comenzilor din segmentul bussines.
Ce efect a avut impozitul forfetar asupra afacerii în care sunteţi implicat?
FD: Niciun efect. Nu ştiu ce efect a avut însă asupra colaboratorilor noştri, dar ştiu că avem unele dificultăţi cu furnizori de materii prime care, în contextul economic actual, nu prea mai au stocuri şi ne cer să le facem comenzi… mai din timp. Ceea ce nu este posibil întotdeauna.
Cum a mers piaţa materialelor promoţionale în 2009 în Romania?
FD: Cred că a scăzut. Însă, cea ce facem noi, felicitări corporate hand-made sau alte promoţionale cu materiale naturale, reciclabile şi reciclate, precum plută, lemn, hârtie kraft, este de bună seamă o nişă, iar pe acest segment clienţii devin în ziua
de azi mai numeroşi. Astfel, ei compensează comenzile clienţilor fideli din rândul cărora unii au mai scăzut tirajele.
A fost necesar să îmbunătăţiţi în acest an calitatea serviciilor pe care le oferiţi?
FD: Noi încercăm tot timpul să îmbunătăţim ceva. În primul rând creaţia. Iar faptul că am luat patru premii la ultimele cinci concursuri organizate la Advertising Show, cu promoţionale produse de noi şi nu importate, este unul dintre punctele noastre forte. De asemenea, răspundem afirmativ clienţilor care, ştiind caracteristicile şi calitatea produselor noastre, doresc „altceva“. Considerăm că este „challenging“ să ni se prezinte o idee, iar noi să o dezvoltăm, să venim cu mock-up, apoi cu producţie de serie.
Care este raportul dintre materialele promoţionale pe care le produceţi şi le comercializaţi solicitate personalizat şi cum sunt percepute de clienţi aceste servicii?
FD: Personalizăm peste 90% din materialele promoţionale pe care le producem, iar clienţii se simt mai confortabil când ştiu că într-un singur loc sunt realizate şi „execuţia“ şi „personalizarea“.
Cum intenţionaţi să vă dezvoltaţi în anii viitori?
FD: De fiecare dată când un potenţial client ne vizitează show-room-ul reacţia este invariabil aceeaşi: „bine, dar arată mult mai bine decât în pozele de pe site sau din catalog“. Întotdeauna un obiect cu multe detalii manuale, cu volumetrie sau cu un material natural ca pluta flexibilă gravată laser, te vor impresiona dacă le vezi „live“. De aceea, participăm la târguri în fiecare an. Numai în acest an am fost expozanţi la patru târguri dedicate evenimentelor speciale şi promoţionalelor. Pentru noi aceasta este principala investiţie în marketing. Pentru anul viitor avem programată o primă participare în calitate de expozant la un târg din Europa de Vest şi încă trei-patru la noi. Intenţionăm să producem şi pentru export, nu doar pentru piaţa internă.
Similar Posts:
- Piaţa nu ştie cum să folosească îndeajuns produsele promoţionale
- Firmele germane au vândut produse promoţionale de 3,43 mil. euro în 2010
- Gifts Show – primul târg de obiecte promoţionale din România
- Publicitatea în cinematografe sau povestea unor importuri de calitate mai ieftine
- În 2010 cresc investiţiile în produsele promoţionale