Quo Vadis Poligrafia?

România nu este nici pe departe locul în care să se mai întâmple ceva important în domeniul poligrafic – cel puţin nu la nivel de eveniment cu rezonanţă naţională. Exceptând poate Târgul din vară şi eterna agapă oferită anual de un furnizor darnic. Seminarul „Tendinţe în învăţământul preuniversitar din domeniul Tehnici poligrafice” organizat la începutul lunii aprilie de către Colegiul Tehnic Media şi Asociaţia Tipografilor din Transilvania la Universitatea Politehnică Bucureşti poate fi considerat, dacă nu un eveniment rezonant, măcar ca un moment de analiză lucidă a problemelor şi intereselor comune. Sau, dacă vreţi, ocazia perfectă pentru a ne întreba, parafrazându-l pe Sfântul Petru: Quo Vadis Poligrafia?

Ca orice eveniment la care inviţi agenţii economici să asculte una-alta despre învăţământul preuniversitar, şi acest seminar se prefigura a se desfăşura sub semnul monotoniei şi al plictiselii. Realitatea ne-a dovedit tuturor participanţilor contrariul – întâlnirea dovedindu-se a fi un prilej rar în care reuşeşti să aduni în acelaşi loc toţi factorii implicaţi în industria poligrafică şi în educaţia tehnică de profil: tipografii (MegaPress Holding), furnizori de echipamente (Heidelberg Druckmachinen România, Prosystem Print/KBA, Müller Martini România), furnizori de materiale (SunChemical), reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, ai Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, ai Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea forţei de Muncă, ai Comitetului Sectorial Mass-Media, Edituri şi Tipografii, reprezentantul Camerei de Comerţ Româno-Germane, cadre didactice şi directori ai Colegiului Tehnic Media, reputaţi profesori ai Universităţii Politehnice Bucureşti şi o serie de reprezentanţi ai altor instituţii şi organizaţii. Plus câţiva reprentanţi ai presei scrise şi audio-vizuale.

Prezentările din prima parte a evenimentului despre învăţământului tehnic de profil din România şi din Europa, s-au dovedit a fi foarte bine documentate şi, nu în ultimul rând, direcţionate către oferirea de soluţii practice – atât pentru dezvoltarea şi ridicarea calităţii educaţiei poligrafice preuniversitare, cât şi pentru reînfiinţarea învăţământului poligrafic universitar. Pe parcursul prezentărilor şi-au expus punctul de vedere iniţiatorii evenimentului, Mariana Violeta Ciobanu – director Colegiul Tehnic Media şi Mirela Marica – director executiv Asociaţia Tipografilor din Transilvania (A.T.T.), dar şi invitaţii lor: Radu Pavel – general manager Heidelberg Druckmachinen România, Anca Murar – reprezentant Camera de Comerţ Româno-Germană din Bucureşti. Nu în ultimul rând, este de amintit expunerea doamnei Paula Posea – expert Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, care, fără să fi avut o prezentare în sine, a pus în evidenţă necesitatea implicării industriei poligrafice în adoptarea standardelor ocupaţionale – element esenţial care condiţionează evoluţia viitoare a învăţământului tehnic de profil.

În ceea ce priveşte prezenţa tipografilor la acest eveniment, ea a fost cât se poate de modestă. Deşi era de aşteptat, tipografii din Bucureşti au demonstrat că, chiar dacă sunt beneficiarii finali ai produsului învăţământului tehnic, şi-au găsit scuza supremă pentru a se „fofila” în a se implica, măcar la nivelul discuţiilor, în soarta educaţiei poligrafice. Dar, chiar şi modest reprezentaţi, tipografii au avut câteva intervenţii notabile. Un lucru demn de remarcat a fost şi intervenţia reprezentanţilor Universităţii Politehnice Bucureşti care au prezentat opţiunile existente pentru reînfiinţarea învăţământului tehnic superior şi, nu în cele din urmă, şi-au afirmat totala disponibilitatea pentru demararea – împreună cu industria poligrafică – a proiectelor educaţionale (licenţă sau masterat) şi în sfera cercetării ştiinţifice (laboratoare de cercetare şi analiză). Conform unor informaţii primite după seminar de la Mirela Marica – şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi-a afirmat interesul pentru înfiinţarea unei secţii sau a unei facultăţi de poligrafie.

O iniţiativă lăudabilă propusă de A.T.T. şi Colegiul Tehnic Media a fost completarea de către participanţi a unui Chestionar de Evaluare ale cărui rezultate expun un spectru larg de idei şi sugestii, dintre care amintim: este necesară o organizaţie naţională a tipografilor; este nevoie de un cadru legislativ pentru studii de masterat, postuniversitar, maistru tipograf, tipograf; propuneri pentru introducerea în Clasificarea Ocupaţiilor din România (C.O.R.) a meseriilor pentru toţi furnizorii şi producătorii de echipamente poligrafice şi materiale consumabile; necesitatea stabilirii unor idei şi planuri concrete de acţiune; necesitatea organizării unor şcoli de maiştri; găsirea de soluţii concrete pentru susţinerea practicii elevilor de către posibilii angajatori; actualizarea programei de studiu în cooncordanţă cu necesităţile actuale ale pieţei; standarde pe ramură care să fie înregistrate la Oficiul Naţional de Standarde Tehice; Colegiul Tehnic Media trebuie să pună accent la pregătirea elevilor pe controlul densitometric şi spectrofotometric al tipăririi, pe ridicarea curbelor pe maşină (la offset), dot gain, contraste; stabilirea unor elemente de asigurare a calităţii astfel încât tipograful să poată răspunde la un audit (de exemplu: terminologie, proceduri de lucru, proceduri mentenanţă etc.).

În expunerea susţinută de reprezentantul A.T.T. am aflat cu deosebită mirare că, deşi nu există o organizaţie naţională a industriei poligrafice, Bucureştiul va găzdui în toamnă ediţia din acest an a Forumului Tipografic Balcanic – organizaţie la care a aderat şi asociaţia ardeleană şi care se va ocupa de organizarea summit-ului. Totodată, la finalul întâlnirii, s-a propus din partea Cameliei Buda, reprezentantul EuroExpo – organizatorul expoziţiei Print&Sign – ca cea de-a III-a ediţie a seminarului să se desfăşoare în perioada 30 septembrie – 3 noiembrie 2009, pe parcursul expoziţiei.

Concluzia: Quo Vadis Poligrafia?

A avut căutare evenimentul? După „strigarea catalogului” se pare că nu. Din 250 de invitaţii trimise pe e-mail sau telefonic au confirmat 89 de persoane şi s-au prezentat 70… Cei care au tras chiulul cel mai aprig au fost chiar agenţii economici din poligrafie invitaţi în număr de 200 şi prezenţi în număr de doar 37!… Concluzia ar trebui „trasă din tanc” către comunitatea tipografică pe care, dacă nu o loveşte indiferenţa sau orgoliul, sigur găseşte o explicaţie fierbinte în problemele pe care i le generează criza economică. Probabil că, dacă acest seminar s-ar fi numit Petrecerea Tipografilor, sigur şi-ar fi găsit timp să lase problemele până după miezul nopţii. Chiar dacă nu ar fi beneficiat de o „trataţie” ca la chermeza tipografilor, nici la seminar nu ar fi dus lipsă de un catering la înălţime – modest, dar săţios, stropit cu sucuri şi cafele… În consecinţă, participarea la această întâlnire ne-a ajutat să formulăm câteva concluzii cu valabilitate generală:

• poligrafia românească este, cu certitudine, singura din Europa ce nu are, nici măcar după 20 de ani, o organizaţie naţională de reprezentare a intereselor profesionale. Incapacitatea tipografilor de a se putea constitui într-o formă asociativă naţională sau într-o federaţie a unor organisme regionale (vezi Asociaţia Tipografilor din Transilvania) este principala cauză care declanşează un adevărat lanţ trofic de probleme. Pe care, în mare parte, le veţi regăsi mai jos. Strict legat de contextul european, este de neînţeles – dacă nu jenant – ca o industrie să nu poată fi percepută şi abordată de o instituţie internaţională sau agent economic, la nivel de organizaţie;
• Colegiului Tehnic Media – singura şcoală poligrafică din România – nu poate fi unicul responsabil de calitatea scăzută a pregătirii absolvenţilor. Lipsa cadrelor didactice care să mai fi absolvit de o bună perioadă de timp o instituţiei de învăţămât poligrafic de nivel universitar îşi spune cuvântul. În lipsă, comunitatea tipografică, conectată „live” la realităţile industriei poligrafice locale şi internaţionale, la cele mai noi tehnologii de producţie şi tendinţe, este cea mai în măsură să controleze şi mai ales să ajute ridicarea standardelor educaţionale. Dacă judecăm doar din perspectiva bazei materiale solide pe care o deţine colegiul, lucrurile ar putea fi puse pe calea cea bună cu eforturi minime din partea comunităţii tipografice;
• lipsa reprezentării industriei poligrafice la nivel patronal sau de asociaţii profesionale în cadrul Comitetului Sectorial „Mass-media, edituri şi tipografii” va avea ca finalitate atât insuficenţa numărului de standarde ocupaţionale cu specializare poligrafică, cât şi un nivel scăzut al standardelor de pregătire profesională. Deşi la prima vedere aceste comitete par un moft, ele sunt singurul instrument care va legifera ce ocupaţii implică o industrie şi, implicit, ce fel de şcoli şi câte sunt necesare pentru întreaga ţară – atât de nivel preuniversitar, cât şi universitar. În speţă, referitor la reînfinţarea învăţământului universitar poligrafic, analiza generată de acest comitet va fi cea de care va depinde decizia Ministerului Educaţiei. Chiar dacă vă pare neverosimil, dacă industria nu-şi va reprezenta interesele organizat în comitetul sectorial, atunci jurnaliştii, editorii sau producătorii de televiziune vor decide ce este mai bine pentru viitorul poligrafiei;
• industria poligrafică are nevoie urgentă de învăţământ tehnic poligrafic superior din două motive. Primul este strâns legat de investiţia tipografiilor în echipamente de tipărire şi finisare, al căror nivel înalt de automatizare şi informatizare se apropie astăzi de cel al aeronauticii – lucru care trebuie dublat de existenţa unei forţe de muncă înalt calificată, în concordanţă cu gradul de complexitate a tehnologiei poligrafice moderne. Şi, acest lucru îl ştiu cel mai bine furnizorii de echipamente poligrafice care simt din plin, din partea tipografiilor, inexistenţa unui personalului tehnic înalt calificat şi apt să asigure managementul tehnic al proceselor de producţie bazate pe tehnologii noi. Al doilea motiv condiţionează calitatea învăţământului tehnic preuniversitar prin nevoia de cadre didactice pregătite la zi într-o instituţie universitară cu profil poligrafic. Câtă vreme nu avem profesori pregătiţi „la zi”, nu putem avea pretenţii de la învăţământul pre-universitar;
• nepromovarea domeniului poligrafic prin campanii naţionale de popularizare conduce deja la un dezinteres din ce în ce mai puternic al elevilor (dar şi al părinţilor). Lipsa de interes pentru educaţia liceală într-un domeniu cum este poligrafia vine tocmai din necunoaşterea sau perceperea greşită a acestei industrii – fapt care va conduce într-un timp destul de scurt la o adevărată criză a resurselor umane cu studii tehnice medii. Trebuie să fim conştienţi că, peste tot în lume, aproape 90% din personalul tehnic al unei tipografii este compus din angajaţi cu studii medii. Experienţa unor ţări precum S.U.A. sau Canada, care simt din plin accentuarea fenomenului lipsei de interes pentru învăţământul tehnic mediu, ar trebui să tragă un serios semnal de alarmă şi tipografilor din România;
• existenţa unui organism naţional al poligrafiei, unanim recunoscut şi respectat de toţi partenerii de dialog, ar putea facilita accesul agenţilor economici la creditele bancare – esenţiale atât în activitatea comercială de zi cu zi, dar şi pentru dezvoltare şi tehnologizare. Şi, de ce nu, poate la un ajutor guvernamental;
• printr-un organism naţional, industria poligrafică are posibilitatea să se reprezinte nu doar naţional, ci şi pe plan internaţional – profesional şi mai ales comercial. Existenţa unor tipografii ce reuşesc să lucreze pentru export arată că trebuie să promovăm peste graniţă, coerent şi consistent, facilităţile pe care le oferim ca industrie poligrafică.

Şi lista ar putea continua. Una peste alta, cele câteva ore de prezentări şi discuţii aprinse despre învăţământul tehnic au pus în evidenţă un singur lucru: lipsa unei organizaţii naţionale a poligrafiei nu numai că nu aduce nimic bun învăţământului tehnic actual, dar îşi generează sieşi probleme care, pe principiul bulgărelui de zăpadă, se vor amplifica în viitorul apropiat. Şi, putem spune fără să greşim, că aceste probleme au o valenţă sinergică – cauză şi efect. Elemente care fac ca industria poligrafică să fie vinovată de un păcat capital: lipsa unităţii la nivel naţional. Suficient pentru a-şi purta singură crucea, din ce în ce mai grea, fără ca nimeni altcineva să o ajute să urce Golgota crizei economice şi chiar a propriului viitor.

Pentru a întări importanţa concluziilor acestui seminar am formulat, după eveniment, o serie de trei întrebări către factorii importanţi din Ministerul Educaţie, instituţiile de învăţământ tehnic pre-universitar şi universitar, tipografii şi furnizori de echipamente şi materiale consumabile, după cum urmează:
1. Este imperativă pentru industria poligrafică constituirea unei organizaţii profesionale naţionale reprezentative?
2. Câtă nevoie este în România de învăţământ tehnic poligrafic la nivel universitar?
3. Trebuie să se implice industria poligrafică în creşterea calităţii învăţământului tehnic pre-universitar şi pentru reînfiinţarea celui politehnic?
O parte a răspunsurile celor intervievaţi, cele care răspund punctual, au notată cifra aferantă întrebării. Din lipsă de spaţiu, răspunsurile prea lungi au fost scurtate.

 

Ce crede Universitatea Politehnică Bucureşti?

Prof. doctor Ioan Călinescu, Universitatea Politehnică Bucureşti
Mă bucur că există interes din partea unei asociaţii profesionale pentru crearea unei forme de învăţământ superior.
La ora actuală, în Universitatea Politehnică există trei forme de învăţământ: licenţă (4 ani), master (2 ani) şi doctorat (3 ani). Pentru a putea organiza o formaţie de studiu independentă este nevoie de un număr minim de studenţi (100 pentru licenţă, 20 pentru master).
Dacă formăm doar o specializare în cadrul facultăţii de Chimie Aplicată şi Ştiinţă Materialelor atunci putem avea pentru licenţă un număr de 30 de studenţi – dar aceştia vor face trunchiul comun (primii 2 ani) împreună cu celelalte specializări. Studiile de master pot fi organizate în forma complementară, având acces toţi absolvenţii de învăţământ superior iar pregătirea va fi asigurată de specialişti din domenii diverse (chimie, mecanică, calculatoare, etc.).
Pentru a organiza oricare dintre aceste forme de învăţământ avem nevoie de o estimare clară a numărului de studenţi posibili la aceste forme de învăţământ, de o colaborare strânsă cu organizaţiile din domeniu pentru a concepe cât mai bine planurile de învăţământ şi a pentru a dota laboratoarele specifice şi de conlucrare bună cu liceul de specialitate pentru a asigura continuitate pregătirii.
În acelaşi timp ne exprimăm interesul şi pentru realizarea unui laborator acreditat în care să se realizeze cercetări şi analize specifice domeniului poligrafic. În consecinţă răspunsurile sunt pe scurt:
– În România se poate organiza un învăţământ superior tehnic poligrafic de calitate la nivel de licenţă şi de master.
– Este imperios nevoie de colaborarea cu asociaţiile din industria poligrafică din trei motive: pentru a se obţine cele mai bune planuri de învăţământ, pentru atragerea specialiştilor în învăţământ şi utilarea laboratoarelor de specialitate.

 

Ce cred tipografii?

Dan Răcean, director Mega Press Holdings SA

1. Cred în continuare, aşa cum am spus şi în timpul discuţiilor din cadrul seminarului, că ar fi de mare ajutor înfinţarea unei asociaţii profesionale a tipografiilor la nivel national care, aşa cum se întâmplă şi în alte domenii, să poată fi un partener de dialog credibil pentru oficialităţile din Romania dar nu numai. O astfel de asociaţie, dacă este bine organizată, poate fi de real ajutor din multe puncte de vedere celor implicaţi în aceasta industrie.
2. Referitor la necesitatea învaţământului de profil cred că nu poate fi vorba de performanţă în acest domeniu (ca şi în altele de altfel) fără profesionalism la toate nivelurile şi cred în acelaşi timp că nu putem vorbi de profesionalism fără şcoală de specialitate. Spre exemplu, numărul de tipăritori din Romania care au cunoştintele de bază şi care înţeleg procesul tehnologic, care depăşesc nivelul de „operator”, este foarte mic. Şi acelaşi lucru îl pot spune şi la nivel de finisare, tehnolog, etc. Din acestă cauză există un mare grad de hazard în realizarea unei lucrari tipografice, randamente scăzute – adică performanţă scăzută. Motiv pentru care, dacă comparăm preţurile din Romania cu cele din ţări cu tradiţie (scoală) în domeniu – ca şi Germania, Franţa, Italia, Grecia – o să vedem că nu stăm bine chiar în condiţiile în care s-au făcut investiţii mari în ultimii ani şi salariile personalului nu sunt la nivelul celor din ţărilor enumerate mai sus.
3. Părerea mea este că învăţământul de specialitate la toate nivelurile (profesional, liceal şi universitar) trebuie susţinut de stat  – care are în patrimoniu clădirile necesare dar şi surse de finanţare pentru cadrele didactice, dotare, etc. Industria poligrafică prin intermediul asociaţiei de ramură trebuie să se implice în asigurarea posibilităţilor de practică, prin aducerea de cadre de specialitate din afară şi nu în ulimul rând prin motivarea cursanţiilor prin burse  – de exemplu pentru a obţine la finalul studiilor cadre pregătite real şi la un nivel care să asigure un salt calitativ necesar în această industrie.

 

Gheorghe Nicolae, director general, Sothis Print

1. Sunt sigur că da!
2. Ca în toate domeniile industriale, nu se poate face performanţă dacă nu sunt şi specialişti, bine pregătiţi, bine instruiţi şi buni meseriaşi.
3. Cu siguranţă da. Un sport este mai frumos când îl practici, nu când faci aprecieri din fotoliu…

 

Director de tipografie anonim (Bucureşti)

Vreau să subliniez faptul că apariţia unei asociaţii profesionale presupune, ca o condiţie obligatorie, existenţa unei puternice conştiinţe de breaslă. Ştim că veleitarismul este cuvântul de ordine în branşa asta, invidia şi loviturile sub centură fiind activităţi comune în piaţa. Personal nu cred ca piaţa este suficient de „curăţată” şi profesionalizată ca să discutăm de o asociaţie profesională. Dovada că aşa este stă şi faptul că până acum nu au existat nici un fel de întâlniri, fie ele şi informale, în care să se discute preocupari comune. Cu certitudine la asta trebuie să se ajungă dar aici vorbim de oportunitate nu de necesitate.

 

Ce consideră furnizorii de echipamente şi materiale consumabile tipografice?

Radu Pavel, general manager Heidelberger Druckmaschinen România

1. Da, consider că domeniul poligrafic are unele caracteristici diferite faţă de industrie în general, valorile investite sunt ridicate şi personalul are nevoie de o pregătire deosebită. Pentru a se asigura o susţinere consecventă şi unitară a necesităţilor din acest domeniu este nevoie de o voce puternică şi deci de o organizaţie naţională cu o largă reprezentare.
2. România este codaşa Europei în acest domeniu. UItimii specialişti reali, absolvenţi de învăţământ superior, au depăşit de mulţi ani vârsta de pensionare. Poligrafia în România este astăzi făcută de autodidacţi dar, dacă vrem să putem accede în mod consecvent peste frontierele ţării cu produsele noastre, ne trebuie manageri şi coordonatori cu studii universitare. Concurenţa la nivel internaţional presupune o optimizare exemplară a tuturor proceselor de producţie iar un asemenea nivel de organizare nu poate fi atins exclusiv “după ureche”!
3. Industria poligrafică trebuie să se implice prin exercitarea de presiuni concentrate, prin intermediul unei organizaţii de reprezentare naţională, asupra autorităţilor statului şi prin disponibilitatea de a intervenii, cu mijloace tehnice, personal şi timp acordat, în cadrul secţiunii practice a învăţământului.

 

Dan Teodorescu, director general Manroland România

1. Este absolut necesară o astfel de organizaţie care să aibă rolul de purtător de cuvânt şi de reglementator al acestei industrii.
2. Nu ştiu în ce măsură este necesar învaţământul la nivel universitar, poate doar ca o ramură de aprofundare, dar până acolo este necesar un învaţământ tehnic solid de nivel mediu. Încercările de la Colegiul Tehnic Media nu cred că acoperă cerinţele actuale.
3. Fără susţinerea/implicarea printr-o organizaţie natională învăţământul nu va răspunde nevoilor industriei noastre.

 

Simona Mazilu, director general Muller Martini România

1. Acum mai mult ca oricând este necesară apariţia unei forme de organizare deoarece trebuie să fie mai multă transparenţă în acest business, măcar pentru cei care au fost „ţepuiţi” de diverşi speculatori, măcar o data, dar şi pentru că ei înşişi pot să-şi dea seama dacă merită să investească într-un domeniu, dacă nu sunt deja prea mulţi „jucători”, pot să se asocieze în realizarea unor lucrări pentru care nu au toate utilajele necesare. Dacă există o asociaţie recunoscută pot fi cerute şi drepturi pentru toţi cei din branşă, poate apărea şi un sindicat. Iar legislaţia poate fi cunoscută şi dezbătută. Şi, nu în ultimul rând, poate fi un avantaj şi pentru funizorii de echipamente şi consumabile deoarece, cunoscându-se mai bine (nu numai la o şueta), pot să realizeze în ce zone există încă loc pentru o afacere, sau în ce fel trebuie să-şi ajusteze preţurile pentru ca să nu îşi piardă clienţii (mulţi clienţi preferă să cumpere direct din afara ţării, datorită marginii mari pe care îl practică distribuitorii din România).
2. Considerând faptul că specialiştii în domeniu sunt cei care fie au lucrat în tipografiile existente înainte de 1989, sau au fost pregătiţi în afara ţării, specializaţi din alte domenii conexe la „locul de munca”, ar trebui să fie măcar un masterat în domeniu. Doi ani sunt suficienţi, după ce ai absolvit o facultate (care acum este de 3 ani) conexă.
3. Învăţământul pre-universitar este şi mai important. Toate tipografiile ar trebui să se unească pentru a oferi elevilor baze reale pentru a asigura practica în companiile lor.

 

Iulia Popa, division manager Liquid Inks Romania, SunChemical Corporation

1. Este nevoie de o organizaţie de minimum 15 ani, dar se pare că noi nu ne putem organiza ca în celelalte ţări. Poligrafia este în România o industrie foarte importantă dar în acelaşi timp foarte prost reprezentată. Ani de zile, fiecare dintre noi – fie persoana juridical fie persoană “psihică” – a investit în dezvoltarea personală sau în cea a firmei. Ne-am uitat în jur cu admiraţie, poate cu invidie şi mai ales cu frică. Interesele industriei ca atare  – a noastră ca entitate – nu sunt reprezentate.
2. Nevoia de învăţământ universitar poligrafic este ca o boală care a devenit acută acum mulţi ani. Acum este cronică… Rezultatele noastre sunt foarte departe de nivelul din ţările europene – mă refer în special la partea vitregită a acestei industrii, tiparul flexografic, rotogravura şi partea de converting pentru ambalaje, în care sunt implicată. Dacă acum câţiva ani nu aveam maşini, acum le avem. Din păcate exploatate de multe ori de “tipografi” care au învăţat prin “calificare la locul de muncă” – precum înainte de 1989. România nu are tradiţie în tiparul flexografic sau rotogravură. Din acest motiv continuăm să importam ambalaje flexibile în cantităţi foarte interesante pentru ţările (din jur) care ştiu să le facă. Atingerea nivelului de calitate şi productivitate prin care să ne câştigăm “independenţa” faţă de furnizorii externi, necesită profesionişti pregătiţi într-o instituţie de învăţământ tehnic de nivel universitar. Nu te poţi “bate” de la egal la egal cu producători care au în spate peste 25 de ani de flexografie sau rotogravură, folosind absolvenţi de liceu.
3. Dacă jucătorii din Industria Poligrafică nu se vor implica în acest demers, Dumnezeu sigur nu se va gândi că de asta avem nevoie. Învăţământul pre-universitar care nu oferă perspectiva celui universitar nu va seduce niciun adolescent să încerce o carieră în domeniu şi nici nu va creşte calitatea celui existent.

 

Care este părerea Asociaţiei Tipografilor din Transilvania?

Mirela Marica, director executiv al Asociaţiei Tipografilor din Transilvania

1. Este imperativă pentru această industrie constituirea unei Uniuni Patronale reprezentative. Atenţie însă, reprezentativ înseamnă să aibă 10% din firmele din domeniu. Am să vă explic şi de ce. În orice ţară dezvoltată, politica de resurse umane o fac angajatorii şi asociaţiile profesionale într-un cadru de dialog social (adică, împreună şi cu sindicatele). Asta înseamnă că niciun Ministerul al Muncii şi nici vreun Minister al Educaţiei nu hotărăsc ce şcoli/pentru ce meserii se fac în ţara respectivă (asta de când cu alinierea la UE) – ci angajatorii şi piaţa muncii.
Analiza Ocupaţională se face organizat prin intermediul parteneriatului social din cadrul Comitetelor Sectoriale (CS) existente pentru fiecare ramură de activitate. Din aceste CS-uri fac parte Uniunile / Federaţiile Patronale, Uniunile / Federaţiile sindicale şi asociatiile profesionale din fiecare ramură de activitate ale ţării respective – vezi CNFPA unde, pentru România, avem 23 ramuri de activitate. Din acest punct de vedere pot spune că suntem norocoşi că domeniul nostru se regăseşte chiar în denumirea ramurii pct. 15. “Mass media, edituri şi tipografie”. Însă, din păcate, în Comitetului Sectorial pentru ramura noastră, mass-media şi jurnaliştii au reprezentare atât la nivel patronal cât şi sindical, iar pentru tipografie nu sunt decat sindicatele, şi niciun patronat. Deci, accentuând puţin situaţia, jurnaliştii ne reprezintă şi îşi dau cu părerea despre meseriile din domeniul tipografic.
În consecinţă, în urma analizei generată de Comitetele Sectoriale rezultă o matrice cu toate meseriile/nivele de competenţe 1-8. Abia aici intervine Ministerul Educaţiei care stabileşte pentru fiecare nivel ce şcolarizare trebuie şi apoi face curicula şcolară – tot pe baza competenţelor stabilite pentru fiecare nivel. Industria poligrafică trebuie să se implice rapid în această chestiune – termenul pentru constituirea acestor Comitete Sectoriale fiind 25 iulie 2009 (vezi Ordonanţa de Guvern).
2. Este nevoie de învăţământ universitar în primul rând pentru că nu avem dascăli pentru învăţământul preuniversitar. Apoi, judecând la rece, în tipografii şi la furnizorii lor, managementul/decizionalul nu are nici o baza teoretică despre aceasta meserie – şi acest lucru se simte.
3. Da, pentru că, cei din învăţământ, fără un studiu de fezabilitate din care să reiasă că este nevoie de muncă calificată. răspândire, vastitatea domeniului – lucrează de-a oarba şi nu ştiu pentru cine pregătesc şi câtă lume pregătesc.

 

Care este poziţia Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării?

Paula Posea, expert al Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT) instituţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării

1. Din punctul de vedere al educaţiei este important să existe un partener puternic şi credibil de dialog, ca urmare consider că acesta trebuie să fie o organizaţie profesională naţională.
2. Învăţămantul tehnic poligrafic este imperios necesar. Lipsa specialiştilor ingineri poligrafi a influenţat negativ atât învăţământul profesional şi tehnic preuniversitar (prin numărul mic, aproape inexistent de profesori calificaţi), cât şi activitatea de cercetare-dezvoltare în domeniu. Ca urmare, revigorarea formării profesionale în acest domeniu trebuie să înceapă cu înfiinţarea unor studii universitare de licenţă şi masterat pentru domeniul poligrafic.
3. Formarea profesională se realizează numai în parteneriat. Şcoala, indiferent de nivel – universitar sau preuniversitar, nu poate să definească singură competenţele necesare unei calificări, conţinuturile şi deprinderile asociate acesteia. Ca urmare, alături de reprezentanţii şcolii trebuie să lucreze în echipă specialiştii domeniului, pentru a asigura calitatea procesului de formare.

 

Viorel Ţigănescu, inspector al CNDIPT

1. Da. Organizaţiile profesionale oferă cadrul formal de intervenţie pentru soluţionarea nevoilor specifice. Pot să soluţioneze, prin activitatea în cadrul comitetelor sectoriale, problemele legate de prezentarea pieţei muncii şi a ocupaţiilor din domeniu, de elaborarea unor noi standarde, actualizarea calificărilor, avizarea standardelor de pregătire profesională. Stabilesc nivelul de calificare, evoluţia estimată a structurii numerice a locurilor de muncă pe calificări şi susţin necesitatea realizării programelor de formare corespunzătoare.
La nivel regional pot pleda pentru cuprinderea în PRAI şi PLAI a cerinţelor de dezvoltare, iar în cadrul CLDFPS îşi pot exprima poziţia în ceea ce priveşte cifra de şcolarizare pentru programele de formare profesională iniţială din învăţământul preuniversitar de stat. La nivelul unităţilor de învăţământ se pot implica în susţinerea procedurilor de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii, pot participa la elaborarea şi implementarea CDL-ului, în asigurarea nivelului adecvat de calitate al pregătirii practice, în creşterea credibilităţii certificarii profesionale prin participarea reprezentanţilor în comisiile de examen în calitate de vicepreşedinţi, monitori de calitate, evaluatori. Pot realiza în parteneriat cu unităţile şcolare proiecte pentru specializarea sau formarea profesională a angajaţilor eligibile pentru a fi finanţate din fonduri europene. Pot facilita cunoaşterea, de către absolvenţi, a ofertelor de angajare şi pot stimula angajarea prin promovarea unor oferte.
2. Cred că este nevoie de învăţământ superior poligrafic. Mă bazez pe complexitatea tehnologiilor folosite în domeniu şi pe tendinţa evoluţiei acestora, dar în acceaşi măsură îmi bazez afirmaţia pe conţinutul actual şi de perspectivă a poligrafiei. Este evidentă evoluţia în raport cu suportul tipografic şi nu poate fi neglijată tendinţa de inscripţionare a tuturor produselor pe o piaţă globalizată, reglementată şi standardizată. În acest context este de aşteptat o creştere a cererii de servicii tipografice, dimensiunea şi complexitatea activităţilor la nivelul furnizorilor sau a structurilor asociative a acestora fiind previzibile.
3. Răspunsul se regăseşte în cele scrise mai sus. Evident că da. În opinia mea, implicarea reprezentanţilor industriei poligrafice trebuie să conducă la promovarea deciziilor potrivite pentru îmbunătăţirea ofertei şi a calitatii programelor de formare profesională, să susţină actualizarea calificărilor, sa sprijine realizarea pregătirii practice pe maşini şi utilaje moderne şi a îndrumării de către persoane calificate, să participe la examenele de certificare a compeţentelor profesionale şi să transmită sugestii de îmbunătăţire a metodologiilor, să participe la viaţa unităţilor de învăţământ care asigură formarea profesională în meseriile din industria poligrafică, să participe la conducerea acestora în calitate de membrii ai Consiliilor de Administraţie.

Poate că pare rigid sau prea puţin flexibil sistemul formării profesionale iniţiale din învăţământul preuniversitar, aspect care poate fi îmbunătăţit, dar dacă se calculează raportul costuri/beneficii pentru organizarea de către angajatori a unor cursuri de formare profesională se poate constata că susţinerea învăţământului preuniversitar este opţiunea corectă. Scopul comun recomandă colaborarea şi, în condiţiile consolidării parteneriatelor, dezvoltarea cooperării prin promovarea de proiecte benefice pentru fiecare în parte.

 

Cum se văd problemele din Colegiul Tehnic Media?

Mariana Violeta Ciobanu, director Colegiul Tehnic Media din Bucureşti

1. Este bine venită. Din punctul meu de vedere, rolul ei ar trebui să fie, printre altele specifice:
– actualizarea C.O.R. în ceea ce priveşte ocupaţiile cerute de piaţa muncii;
– elaborarea standardelor ocupaţionale care descriu ocupaţiile cerute de piaţa muncii;
– validarea standardelor de pregătire profesională create de Minister prin Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învaţământului Profesional şi Tehnic;
– sprijinirea în elaborarea programelor şcolare, pregătirea practică a elevilor şi, în general, a tot ceea ce ţine de educaţie pentru o anumită ocupaţie, astfel încât, măcar la nivel formal (standard şi programă şcolară), să fie conform cerinţelor pieţei.
2. Foarte multă nevoie. În primul rând nu este suficientă o singură şcoală preuniversitară – alta neputând fi înfiinţată din lipsă de profesori – şi este nevoie de inspectori (la nivelul Inspectoratelor şcolare, dar şi la nivelul ministerului). În cel de-al doilea rând este nevoie de ingineri în tipografii, în alte companii care au legătură cu domeniul, de manageri de tipografii etc. Nu în ultimul rând este nevoie de experţi pentru certificare, evaluare, calitate etc.
3. Da. Şi aş propune, în scopul reducerii costurilor, o articulare între învăţământul preuniversitar şi cel universitar, astfel încât anumite competenţe dobândite în preuniversitar (din domeniu) să fie recunoscute în cel universitar. La nivel universitar, calificările/specializările se înfiinţează (sau aşa ar trebui) tot în funcţie de cerinţele pieţei muncii. În altă ordine de idei aceste asociaţii ar trebui să fie reprezentate şi în cadrul Comitetelor de dezvoltare locală al cărui rol este acela de a stabili la nivel local, zonal şi naţional dezvoltarea industriei, segmentele de piaţă pentru diferite domenii şi să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte dezvoltatea educaţiei din zonă. Mai clar ar trebui să spună că în zona X este bine să se pregătească tehnicieni poligrafi, iar in zona Y tehnicieni constructori…

Similar Posts:

• Fără patronat nici după 20 de ani, industria tipografică încă se piaptănă…
• Colegiul Tehnic „Media” a început dialogul cu industria pentru revizuirea sistemului de învățământ tipografic
• Ministrul Daniel Funeriu s-a interesat personal de starea învăţământului poligrafic
• Print Magazin nr.18 – Noiembrie 2010
• Dragoste în vremea porcinei