Default

Ryobi şi Müller Martini vor să redefinească conceptul service-ului de calitate

• Bookmarks: 20873


Parteneriatul regional dintre Müller Martini şi Ryobi nu mai miră pe nimeni. Alianţa pe care mulţi au considerat-o stranie – între un producător european de echipamente de finisare şi un fabricant japonez de prese de tipar – face parte însă dintre acele mişcări inteligente în afaceri care au în spate o strategie pe termen lung, bazată pe argumente solide. Despre aceste lucruri şi câteva altele noi, am avut ocazia să vorbim cu Kohei Yatsumoto, Manager International Sales and Marketing Section al Diviziei de Sisteme Grafice Ryobi, aflat într-o vizită în România.

Înainte de a trece la interviul propriu-zis, este de menţionat faptul că această vizită în regiune a domnului Yatsumoto, nu este una de rutină. Ryobi, ca producător cu experienţă pe pieţele internaţionale, vrea nu doar să vândă maşini de tipar, ci mai ales să-şi construiască în fiecare dintre ţările din regiunea Central şi Est-Europeană, unde îşi desfăşoară activitatea alături de Müller Martini, un suport de service de excepţie.

Domnule Yatsumoto, în primul rând vă spun bine aţi venit în România. Încep cu o întrebare directă. Veţi demara o acţiune agresivă de vânzări în România, peste nivelul celei a competitorilor europeni?

Kohei Yatsumoto: Nu este în filosofia Ryobi, ca şi în a celorlalţi producători japonezi de maşini de tipar, să fim agresivi. Ne respectăm competitorii şi credem că cele mai bune căi de a convinge piaţa de calitatea produselor şi serviciilor noastre sunt serviceul – care este crucial – şi sistemele inovative pe care le-am dezvoltat pentru maşinile noastre – unele dintre ele unice în lume. Nu suntem la prima încercare de a convinge clienţii din regiune despre calitatea Ryobi.

Dacă trebuie să spun ceva despre „agresivitate”, atunci pot să declar că ne bucurăm că avem aici în România, o femeie foarte energică ce este şi un excepţional om de vânzări, doamna Simona Mazilu, directorul Müller Martini România. Ea se va putea baza pe experienţa echipei tehnice locale instruită de

Ryobi în Japonia. Pentru Europa, Ryobi are un centru de service în Germania şi un showroom la Milano, unde clienţii pot vedea şi testa maşinile. Pentru noi este foarte important ca un client să vină şi să testeze maşinile pentru a se convinge că ceea ce spunem că vindem este la înălţimea aşteptărilor sale.

Pentru service, ne bazăm pe experienţa din Japonia, unde, atunci când au o problemă, oamenii preferă să aibă de-a face cu un om de service decât să vorbească la distanţă prin intermediul telefonului sau al unei video camere cu cei care asigură asistenţă tehnică.

Acest lucru se întâmplă, în general, în toate aspectele vieţii. De aceea şi noi preferăm ca pentru service să avem pentru clienţi echipe de tehnicieni sau ingineri disponibile, dacă se poate chiar 24 de ore din 24.

Am înţeles că Ryobi a vândut foarte multe maşini de tipar chiar în Germania. Ce-mi puteţi spune despre acest lucru?

Kohei Yatsumoto: Acest lucru s-a întâmplat nu doar în Germania, ci şi în alte ţări. De exemplu, în Ungaria, Ryobi a vândut anul trecut mai multe maşini decât ceilalţi competitori europeni.

Cu ce diferă maşinile dumneavoastră de tipar de ale competitorilor? Care este avantajul lor major?

Kohei Yatsumoto: Aici avem un cuvânt greu de spus. Este ştiut că în momentul de faţă mai toate echipamentele de tipar înglobează foarte multe sisteme electrice şi electronice. Multe dintre problemele de service pe care le au tipografii vin tocmai din această direcţie. Ryobi are un mare avantaj în acest sens deoarece poate declara fără modestie că maşinile sale sunt renumite pentru performanţa şi fiabilitatea sistemelor electrice şi electronice.

Un alt lucru extrem de important vine din faptul că Ryobi este mai mult decât un producător de maşini de tipar. Suntem o companie foarte mare, principala afacere fiind în industria de piese turnate, pentru toate sectoarele industriale – şi Ryobi este probabil cel mai mare producător mondial…

Producem părţi mecanice turnate chiar şi pentru echipamente de imprimare digitală ale unor producători la care nici nu vă gândiţi… Suntem specialişti în domeniul pieselor turnate şi de acest lucru beneficiază, bineînţeles, şi maşinile noastre de tipar.

Spre deosebire de ceilalţi competitori ai noştri, a căror activitate se desfăşoară în cea mai mare parte în sectorul fabricării de maşini de tipar, avem resurse financiare foarte solide chiar şi acum, pe timp de criză financiară, şi putem trece mai uşor peste această perioadă dificilă.

Similar Posts:

20 recommended
comments icon0 comments
0 notes
873 views
bookmark icon

Write a comment...