În urmă cu 4 ani a deschis un centru de copiere în centrul vechi al Capitalei, cu intenția de a oferi servicii de copiere pentru arhitecți și proiectanți. Declinul acestor servicii precum și dezvoltarea intensivă a zonei în care își desfășoară activitatea l-au făcut pe Bogdan Geamănu, managerul Full Color, să repoziționeze businessul către un Print Shop cu soluții și aplicații indoor/outdoor și tipar digital.
Care este ponderea large format din totalul de printuri pe care le face acum Full Color?
Pentru noi, large formatul se împarte în două categorii. Large format CAD GIS, respectiv copiere și printare planuri de arhitectură și urbanism, și producția indoor și outdoor de materiale publicitare. Evaluez în jurul a 30-40% ponderea large format CAD-GIS și a printurilor large forrmat indoor/outdoor în activitatea noastră.
Este poziționarea geografică un factor decisiv pentru succesul unui print/copy shop? Cum v-a ajutat amplasarea din Centrul Vechi?
Da și nu. Noi am venit în centrul istoric în 2008 pentru a fi aproape de studenții de la arhitectură și urbanism precum și de firmele de proiectare, oferind servicii profesionale pentru CAD GIS, însă odată cu declinul cererii în acest sector și dezvoltarea pe care a cunoscut-o această zonă, ne-am adaptat la noile cerințe ale antreprenorilor din această zonă, încercând să oferim produse și servicii de calitate și promptitudine. Timpul de execuție foarte scurt reprezintă unul din criteriile cele mai solicitate de către clienții noștri.
Cât de mult depinde, în acest moment, activitatea Full Color de „clientul de pe stradă”? Mai este acesta un motor de dezvoltare a afacerii?
Într-o lume dinamică în care online-ul deține un rol important, credem că un mix între online și ‘showroom” reprezintă soluția ideală. Clientul de pe stradă este un motor de promovare al produselor și serviciilor, aplicațiile fiind mult mai ușor de înțeles și exemplificat. Pentru clienții experimentați, care știu exact ce vor, online-ul este cheia. Clientul de pe stradă începe, încet-încet, să fie mai experimentat și informat în legatură cu ultimele tehnologii și aplicațiile acestora, motiv pentru care noi nu ne dorim să-l excludem, însă prezența online este, cu siguranță, viitorul.
Full Color are venituri care provin din vânzări online de servicii de imprimare? Care este ponderea acestora?
Site-ul nostru este unul de prezentare și nu este dezvoltat sub forma unui magazin online, însă multe comenzi s-au materializat din prezența în online. Contorizarea veniturilor generate exclusiv de prezența online este dificil de realizat în acest moment.
Cum arată un top 3 al celor mai solicitate produse? Cum s-a schimbat acest clasament în ultimii ani?
Categoric, cel mai căutat produs este și va fi cartea de vizita, urmat probabil de postere și flyere de promovare. Ordinea s-a modificat și ca urmare a repoziționării serviciilor pe care le oferim. Ne dorim transformarea într-un Print Shop, activitatea de copiere fiind una dedicată exclusiv planșelor de format mare. Cererea noastră a migrat foarte mult către activitatea de producție publicitară, deoarece piața planurilor de arhitectura este în declin de 4 ani.
Ați observat în ultimul timp o schimbare a opticii furnizorilor de echipamente si materiale de print în ceea ce privește afacerea dvs?
Majoritatea furnizorilor de echipamente pentru copy shop au migrat cu oferta lor către piața de producție publicitară, fapt care a atras și fenomenul invers: copy-shop-urile au început să ofere servicii de producție publicitară. Atenția furnizorilor depinde de politica de vânzări promovată. Noi am căutat și contactat furnizorii pe care i-am considerat importanți în piață înainte ca aceștia să ne contacteze pe noi.
Pentru un print/copy shop este mai importantă poziționarea pe stradă sau in interiorul unui centru comercial?
Prezența unui copy shop într-un centru comercial presupune un efort financiar considerabil, iar cererea este destul de greu de evaluat. Consider că centrele comerciale au succes alte tipuri de aplicații din zona imprimării decât cele de tip copy-shop.
Similar Posts:
- Antalis organizează seminarul tehnic “Tipărit inteligent pe Color Copy”
- Fujifilm oferă proofing virtual pentru edituri
- Hewlett Packard lansează o nouă serie HP Latex 300, cu multiple îmbunătăţiri
- HP lnc. lansează o nouă serie HP Latex 300,cu multiple îmbunătăţiri
- Screen își va demonstra noile tehnologii la Ipex
0 thoughts on “Print shop-ul care aduce culoare în Centrul Vechi”